Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Calendarul postărilor
martie 2013
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva

Arhiva pentru 12:44 pm

PostHeaderIcon Prin ora de religie învăţăm apartenenţa la credinţa străbună

1Cunoaşterea lui Dumnezeu se dobândeşte şi pe calea cuvîntului scris, iar aceasta se urmăreşte şi se realizează şi la ora de religie. Cunoaşterea cu mintea trebuie asociată cunoaşterii cu inima curată.

Omul are nevoie de cunoaşterea unui număr de reguli morale şi orice regulă trebuie să aibă drept temelie o învăţătură de credinţă. Aceasta este mijlocită tot la ora de religie.

Astfel, vineri, 22 februarie 2013, în incinta Liceului Teoretic „Ion Creangă” din s. Coşniţa s-a desfăşurat seminarul raional cu profesorii de religie „Integritatea didactică orientată spre formarea competenţelor specifice în predarea disciplinei opţionale religia” la care au participat dna Maria Jimbei, vicepreşedintele raionului Dubăsari, dna Larisa Braducean, şef Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport (DÎTS), Iaviţa Tatiana, specialist principal DÎTS, Isaicul Svetlana, specialist-coordonator DÎTS, protoiereul Alexei Boenciuc, şeful direcţiei metodice a Direcţia Studii a Mitropoliei Moldovei (DSMM), dna Angela Levinţa, şeful Cabinetului Metodic, DSMM, administraţia liceului  şi preoţii care predau religia în şcoală. Citeste continuarea »