Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Calendarul postărilor
ianuarie 2018
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Arhiva

Arhiva pentru ianuarie 6th, 2018

PostHeaderIcon Pastorală la Naşterea Domnului a ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove

„Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare,

și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”

(Isaia 9, 1-2; Matei 4, 16)

Preasfințiți arhierei, Cinstiți preoți şi diaconi,
Cuvioși monahi şi monahii, Drept-măritori creștini,

    După ce am citat cuvintele prorocului Isaia despre strălucirea luminii celor ce petreceau în întuneric, Vă adresez cuvânt pastoral la slăvitul praznic al Nașterii Mântuitorului, vorbindu-vă prin analogie despre Peștera Bethlehemului şi Potirul Euharistic, fiindcă în peștera din Betleem S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Tatălui Ceresc, Lumina cea din Lumină, care a venit în lume pentru luminarea Israelului celui vechi și a tuturor popoarelor lumii; și Potirul, fiindcă această Lumină răsare și este în Păharul Euharistic, din care ne putem împărtăși de fiecare dată, la Liturghia săvârșită în Biserică. În Potir Îl găsim pe Cel ce S-a pogorât din Slava cea de sus a lui Dumnezeu și S-a născut în peșteră, aducând pace pe pământ și bunăvoire între oameni. Citeste continuarea »