Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Calendarul postărilor
martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva

PostHeaderIcon Festivitatea «Omul anului – 2013» la Criuleni

IMG_9270

A devenit deja o tradiție ca la finele fiecărui an, în raionul Criuleni, să se organizeze evenimentul de decernare a nominalizărilor ”Omul Anului” și ”Cetăţean de onoare al raionului Criuleni”. Astfel, la 19 decembrie curent, la restaurantul „La plopi” din s. Măgdăcești, s-a desfășurat sărbătoarea dedicată personalităților care au contribuit considerabil în diverse domenii de activitate pentru dezvoltarea și promovarea raionului Criuleni.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul raional Criuleni, la inițiativa Președintelui raionului, dl Vitalie ROTARU, invitați fiind angajații Consiliului raional, consilierii raionali, conducătorii serviciilor raionale desconcentrate și descentralizate, primarii, directorii de instituții școlare și preșcolare, preoți, oameni de afaceri, veterani ai muncii și alte personalități din raion.
În calitate de oaspete de onoare, la eveniment a participat Prim-ministrul RM, dl Iurie LEANCĂ, care a venit cu un mesaj de felicitare pentru cei prezenți în sală și a menționat că r-l Criuleni este unul dintre cele mai active raioane și Guvernul Republicii Moldova susține orice ideie întru prosperarea acestuia.
Concomitent, cu ocazia apropierii sărbătorilor de iarnă, invitații au sărbătorit și sfârșitul anului 2013, care a fost un an plin de realizări pentru raionul Criuleni.
Având în vedere performanțele de durată obținute în domeniul de activitate profesat, utilitatea publică a acțiunilor de sprijinire a dezvoltării economice, sociale, administrative, culturale, umanitare, de caritate și sponsorizare în r. Criuleni, prin Dispoziția Președintelui raionului dl Vitalie ROTARU cu privire la conferirea titlului onorific ”Cetățean de onoare al raionului Criuleni” cu înmânarea însemnelor și brevetelor respective, au fost decernate 5 persoane.

Ulterior, a fost dată citirii Dispoziția Președintelui raionului, dl Vitalie ROTARU cu privire la nominalizarea ”Omul Anului – 2013” în domeniile economic, social, spiritual, cultural, sportiv, administrativ, binefacere şi sponsorizare în raionul Criuleni. Pentru aportul personal în educația spirituală a populației, ințierea, organizarea și desfășurarea multiplelor manifestații cultural-religioase cu acest titlu a fost nominalizat prot. mitr. Teodor PELIN, protopop de Criuleni și Dubăsari.
De asemenea, un grup de angajați din diverse domenii au fost menționați cu  Diplome de Gratitudine a Președintelui raionului, printre care prot. mitr. Vasile Pistrui, parohul bisericii din or. Criuleni, prot. Ioan Turuta, parohul bisericii din s. Onițcani și Duhovnicul protopopiatului și prot. Ioan Solonaru, parohul bisericii din s. Cimișeni.
Președintele raionului le-a mulțumit celor prezenți pentru munca depusă pe parcursul anului întru binele raionului Criuleni, și i-a îndemnat, în anul viitor, să fie și mai activi în domeniile pe care le profesează. De asemenea, dl Vitalie ROTARU i-a felicitat pe cei prezenți cu ocazia sărbătorilor de iarnă dorindu-le sănătate și belșug în familii, realizări frumoase și un an bogat.
În cadrul manifestației, sub patronajul Preşedintelui raionului, dl Vitalie ROTARU, s-a organizat o loterie cu o mulţime de premii valoroase. Majoritatea câștigătorilor au donat premiile familiei DEMIAN din s. Ratuș, care se confruntă cu mari dificultăți.
Pentru toți invitații a fost organizată o masă de sărbătoare și un concert.

Comentariile la articol