Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Calendarul postărilor
martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva

PostHeaderIcon Adunarea ordinară a preoților din Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari

IMG_3329

Adunarea ordinară a preoților din Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari a avut loc la 18 decembrie 2014 în biserica cu hramul «Nașterea Maicii Domnului» din s. Măgdăcești, raionul Criuleni.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh prot. mitr. Igor Condrea, părintele Protopop prot. mitr. Teodor Pelin, împreună cu preoții din circumscripție.

În cuvântarea Sfinției Sale, părintele Protopop a îndemnat credincioșii la o trăire cât mai profundă a Postului Nașterii Domnului, încununând-o cu primirea Sfintei Împărtășanii, făcând referințe la viața Sf. Cuviosului Sava cel Sfințit, a cărui pomenire Biserica astăzi o săvârșește. La fel, a fost înalt apreciată activitatea pastorală a preotului paroh. A urmat, ca de obicei, mărturisirea preoților de către părintele duhovnic prot. mitr. Ioan Turuta.

În cadrul adunării s-au discutat următoarele: organizarea festivalului ortodox «Astăzi s-a născut Hristos!»; înființarea Fondului Pensionar al Mitropoliei Moldovei; probleme curente și comunicări administrative; diverse aspecte ce țin de activitatea culturală, misionar-pastorală și administrativă a parohiilor din protopopiatul de Criuleni și Dubăsari.

Comentariile la articol