Istoria bisericii cu hramul ,, Minunea Sf. Arh. Mihail’’ din s.Hîrtopul Mare,r-l Criuleni.        

        Satul Hîrtopul Mare a fost întemeiat în anul 1501. De la început purta denumirea de Cotelnici. Referitor la denumirea satului se poate spune ca provine de la un cuvânt slavon ,,Virtop’’, ceea ce înseamnă peşteră. În înţelesul mai larg Hîrtop semnifică o formă negativă de relief, generată de alunecări de teren sau terestre. Cu alte cuvinte, un Hîrtop este o vale în semicerc, adâncă, fără ramificaţii cu coaste repezi. Localitatea Hîrtopul Mare s-a numit la început Cotelnicii, adică satul neamului lui Cotelnic , de la numele căruia îşi prelua denumirea şi pârăul din apropiere.

       În documentele din arhivă se aminteşte despre o biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” care aparținea schitului mănăstirii de la Hirova.  În urma unei neânţelegeri între doi lideri ai satului Hîrtop (29 octombrie 1757 ),acesta  a fost împărţit în două , între  Darie Baluţel şi Ioniţă Brâncă. Soţia lui Antiohie Brânca jertfeşte o parte de pământ pentru constructia unei biserici, iar o altă parte de pământ spre vânzare, banii fiind destinaţi la construcţia acestei biserici, administrator fiind  protosinghelul BENEDICT.

       Biserica din s. Hîrtopul Mare r-l Criuleni, cu hramul „Minunea Sf. Arh. Mihail”,  în formă de corabie, în stil românesc a fost zidită în 1812 din piatră. Sfinţită în 1814 de către  Mitropolitul Chişinăului GAVRIIL BANULESCU BODONI. Biserica avea 2 preoţi, un diacon, 2 pălămari, 33 desetini de pământ, 17 pământ arabil, 8 desetini de pădure, 8 desetini de păşune, toate acestea se foloseau pentru întreţinerea bisericii şi a slujitorilor ei , un alt ajutor nu se primea de nicăieri .Slujba în biserică se petrecea în limba rusă şi română. În anul 1880 în biserică sau efectuat schimbări, în urma unui incendiu necruţător,arzând pronaosul bisericii, biserica a fost reconstruită adăugându-se clopotniţa, care până la incendiu lipsea.

                Locuitorii s.Hîrtop s-au învrednicit, din mila lui Dumnezeu, să se bucure de o biserică care a funcționat permanent. Aceasta s-a întâmplat şi datorită preoţilor râvnitori  ca: protoiereul Simeon Baltag, paroh fiind în perioada anilor 1822- 1849, preotul Gheorghe Manoilov,  păstorind turma în perioada anilor 1849 – 1875. Pentru străduinţa de care dădea dovadă s-a învrednicit de mai multe decoraţii bisericeşti, iar între anii 1859 – 1866, deputat al poporului.  În 1875 a fost numit ca paroh preotul Gheorghe Trifon, tată a 13 copii, care a slujit până în 1909. Din acest an, preotul Nicolae Lupan, avînd vîrsta de 38 ani, construieşte casa pentru cler, aici în prezent se află atelierul şcolii, iar în 1944 s-a refugiat în România. În anul 1945 paroh a fost numit ieromonahul Feofilact. Fiind un bun predicator şi numind  lucrurile pe faţă,opunându-se ideologiei comuniste, ca cosecinţe s-a ales cu 3 ani privaţiune de libertate. Între 1946 – 1953 a fost paroh preotul Grigore Hanchevici, tată a şase copii. Din anul 1953 până în 1967 a oficiat slujbele divine preotul Manoli Dumitru. Perioada cea mai grea îi revine protoiereului Iosif Crudu, originar din r. Criuleni s. Paşcani, care începând cu anul 1967, timp de 30 ani, până-n  ziua decesului a oficiat servicii în biserica din s. Hîrtopul Mare. Avea o voce puternică şi plăcută, cunoştea bine viaţa enoriaşilor, fapt penru care avea, atât în sat, cât şi în satele vecine lipsite de biserică, o autoritate bine meritată. În perioada activităţii sale a întâlnit un şir de greutăţi din partea autorităţilor locale. În primul rând nu i se permitea să-şi cumpere o casă pentru trai, era împedicat la săvârşirea serviciului divin, nu i se permitea folosirea simbolicii creştine ș.a. Din cauza autorităţilor, lucrările de reparaţie a bisericii se efectuau noaptea, fiindcă aceştia interziceau efectuarea lor. Aşa a rămas chipul preotului Iosif în inimile credincioşilor; blând, înţelept la vorbă, răbdător la suferinţă – fapt că a rămas biserica nepângărită.

        Prin binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, paroh al acestei biserici în anul 1997 a fost numit preotul Grigore Plăcintă care, în activitatea sa pastorală, s-a străduit să continuie lucrarea spirituală începută de preotul Iosif. Enoriaşii, de felul lor harnici, gospodari, cu dragoste faţă de Dumnezeu, au susţinut amenajărea teritoriului; reparaţia bisericii în interior şi exterior, săparea fântânii ş.a. Se organizează pelerinaje la locurile sfinte din Moldova şi de peste hotare, şcoală duminicală, se predă religia în şcoală, s-a format un cor de copii, ş.a. Părintele Grigore Plăcintă a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de 28.04.2022

Din data de 13.05.2022 în funcția de paroh al acestei biserici a fost numit ieromonahul Maximilian (Sergiu Catîrău) care este originar din această localitate.