Biserica cu hramul ,,Înăltarea Domnului din s. Rîşcova, r-l Criuleni.

    Prima biserică din localitatea Rîşcova din ţinutul Orheiului (ocolul Ichelului) al eparhiei Chişinăului despre care avem mărturii istorice, datează din anul 1778 cu hramul ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” zidită din lemn de proprietarul Darie Donici în formă de corabie. Hramul bisericii se serba la 21 noiembrie/4 decembrie.

    La momentul de referinţă biserica era asigurată cu toate atributele necesare pentru oficierea serviciului divin, în interior era frumos amenajată şi împodobită cu icoane donate de creştini. Acoperişul bisericii era din stuf. Localitatea era formată din 35 de gospodări, avea locuinţă pentru preot şi o moară de piatră pe pârăul Şabaneii. Spre deosebire de alte locaşe de cult, biserca din localitatea Rîşcova n-a beneficiat de un teren arabil.

    Menţionăm faptul că în acele vremuri unii preoţi şi diaconi, mai cu seamă cei care se trăgeau din răzeşi, şi-au agonisit o mică avere, care consta din pământ arabil, vii, prisăci de stupi, case şi vite. Majoritatea slujitorilor bisericeşti aveau o stuaţie materială modestă, ocupându-se cu gospodăria şi prelucrarea pământului, iar mulţi sufereau de mari lipsuri, datorită faptului că autorităţile ţariste nu acordau atenţie provinciilor (guberniilor) anexate.

    Aşezarea geografică a satului, situată între localităţile Işnovăţ şi Steţcani, a generat o fluctuaţie a locuitorilor satului Rîşcova. Distanţa dintre biserica din Rîşcova şi biserica ,, Sfântul Ierarh Nicolae’’ din satul Işnovăţ era de 2 verste (o verstă – 1067m), iar de biserica ,, Sfântul Arhanghel Mihail’’ din satul Steţcani – de 2,5 verste.

    Registrele metricale au început să fie îndeplinite începând cu anul 1824. Aceste registre au fost întroduse la propunea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, din anul 1808. Ele reflectă starea socială a locuitorilor, a naşilor de botez, a preotului, dascălului şi epitropului. Tot în anul 1824 în biserică au început să  fie întocmite listele de spovedanie (mărturisire), în acest mod realizîndu-se evidenţa, menită să aducă un mare folos creştinilor.

    Istoricul Nicolae Popovschi menţionă că în Basarabia preoţimea din acea perioadă în marea ei majoritate oficia serviciul divin în limba română. Iar arhiepiscopul Serghie a relevat în condica sa satele în care serviciul divin se oficia în limba română, printre care se enumera şi localitatea Rîşcova.

    În anul 1864 proprietarul moşiei Işnovăţ şi Rîşcova, Aleco Donici, s-a adresat cu rugăminte către Adunarea Nobilimii din judeţul Orhei de a fi eliberat din funcţia de epitrop al bisericii din localitatea Rîşcova în legătură cu numărul mic al enoriaşilor. După anul 1864 biserica s-a aflat în custodia sătenilor-răzeşi din Işnovăţ şi a moşierilor din satele vecine. Un rol important în asigurarea activităţii bisericii l-a avut neamul Cebotari, originar din satul Hîrtop (urmaşi ai neamului Cotruţă, acesta fiind atestat prima dată în anul 1614 în ţinutul Orhei). Anume ei, printre care Daniil Cibotari, Gheorghe Cebotari, Ananii Chetraru au sprijinit material activitatea bisericii.

Din sursele de arhivă aflăm că în anul 1870 în biserica din Rîşcova slujea preotul Petru Liza, care demonstra că din sat circa 60 de bărbaţi erau înscriţi la biserica din localitatea Işnovăţ, iar la biserica din Rîşcova erau înscrişi 786 de suflete din 95 de gospodării. Biserica avea un preot şi doi cântăreţi. Este cert faptul că localităţile Işnovăţ şi Steţcani, fiind mai mari după suprafaţă şi număr de locuitori, prevalau asupra localităţii Rîşcova.

    Preoţii, inclusiv, preotul Petru Liza s-a pronunţat pentru deschiderea aşa-numitelor ,,Şcoli de gramotă”. În perioada respectivă aceste şcoli aveau mijloace foarte reduse de întreţinere. „Şcoala de gramotă” din s. Rîşcova a beneficiat de o sumă de 10-12 ruble (o rublă avea o mare valoare). Şcoala se afla într-o stare deplorabilă, din această cauză periodic se adunau de la enoriaşi mijloace băneşti pentru întreţinerea locaşului şi a şcolii. De exemplu, potrivit datelor de arhivă, în anul 1837 au fost colectate de la enoriaşi 4,7 ruble, iar în 1838 au fost colectate 6,84 ruble.

    Prin hotărârea eparhiei Chişinăului din anul 1884 şcolile eparhiale propuneau limba de predare. Ahiepiscopul Serghie a propus ca limba de predare să fie acea pe care o cunosc copiii din localitate. Problema limbii a fost pusă cardinal – enoriaşii nu cunosc limba rusă. Arhiepiscopul Serghie a convins sinodul eparhial ca în Basarabia copiii să studieze în limba maternă. Astfel copiii din Basarabia, inclusiv din satul Rîşcova, au continuat să studieze în limba română. Graţie grijii faţă de tânăra generaţie, Biserica şi-a consolidat eforturile în dezvoltarea şcolarizării copiilor prin intermediul şcolilor eparhiale.De remarcat este faptul,că şcolile eparhiale şi-au îndeplinit misiunea pregătind copiii în aşa mod ca să poată ,,citi, scrie şi număra”.

    În perioada 1884-1902 în localitatea Rîşcova activa preotul Feodor Goncearenco, absolvent al Seminarului teologic din Chişinău. Datorită epitropului şi a omului de afaceri Ion Ianovschi, care a contribuit financiar la întreţinerea biserici, şcoala a fost înzestrată cu manuale necesare.

    În context,menţionăm faptul,că localitatea a beneficiat de o bibliotecă  pe lângă biserică cu o literatură bogată, destinată organizări serviciului divin şi a educaţiei moral-spirituale, care însă nu a fost utilizată la justa ei valoare. Soarta de mai de parte a literaturii nu este cunoscută.                                                                                                           Pe parcursul anilor, biserica a fost păstorită de mai mulţi preoţi, pe unii din cauza lipsei de date nu-i putem nominaliza, dar pe cei de după anul 1902 îi menţionăm: Protopop protoiereu Ioan Carauş, absolvent al Seminarului teologic din Chişinău (1902-1942), cântăreţul Victor Popovici absolvent al Seminarului teologic din Chişinău (1915), preotul Ilie (1942-1944), preotul Alexei (1944-1945). În 1945-1950 preotul Grigore Banarul, absolvent al Seminarului teologic din Chişinău, s-a dedicat activităţii parohiale din sat, preotul Vasile(?) (1950-1960), printre cântăreţi menţionăm pe Duca Antonie.

    Construcţia actualei biserici a început în anul 1900 şi este realizată  în stil neoclasic, din piatră, în plan dreptunghiular alungit, având lungimea de 28 metri, lăţimea de 15 metri, înălţimea de 25 metri. A fost ridicată cu sprijinul creştinilor din localitate şi a celor din împrejurimi. În urma cereri comitetului de construire din parohia Rîşcova, judeţul Orhei, înaintată Arhiepiscopiei cu raportul înregistrat sub  nr. 4526 din 1924 al protopopului cercului respectiv, Arhiepiscopul Gurie Grosu a binevoit a aproba eliberarea aşa-numitei codici de milă pe numele locuitorului Grigorie Sadovnic din acea parohie pe timp de şase luni, adică până la data de 9 februarie 1925, ca să strângă cu ea ofrande în cuprinsul eparhii, cu scopul de a zidi biserica în numita parohie.

     În anul 1928 biserica a fost sfinţită cu hramul ,,Înălţarea Domnului”, fiind un adevărat monument de istorie şi de arhitectură fără egal prin părţile locului. În anul 1961 biserica a fost închisă de către autorităţile sovetice şi folosită ca depozit pentru cereale. La 14 iunie 1989 la o adunare a locuitorilor satului Rîşcova, o grupă de creştini şi anume: Sadovnic Andrei Toma, Cebotari Vladimir, Sîrbu Ioan, Cebotari Vasilie, Cebotari Efim, Sagaidac Ştefan ş.a. au venit cu iniţiativa de a redeschide sfântul locaş. Prin străduinţa sătenilor şi contribuţia lor biserica a fost redeschisă către anul 1990. Creştinii din localitate au manifestat o mare credinţă, o adevărată osârdie şi drept rezultat în anul 2006 adunarea parohială hotărăşte ca biserica să fie reparată în interior, lucrările fiind coordonate de Botea Ilarion. După lucrările de restaurare, la cerinţa creştinilor, sfântului locaş a fost resfinţit cu binecuvântarea ÎPS Vladimir,Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove la data de 24 noiembrie 2007 de către un sobor de preoţi în frunte cu protopopul prot. Teodor Pelin. În anul 2008 prin străduinţa consiliului parohial şi susţinerea creştinilor s-a efectuat reparaţia acoperişului. La lucrările de restaurare un aport deosebit l-au adus enoriaşii: Camenşic Ioan, Goncear Ioan, Botea Ilarion, Camenşic Alexandru, Camenşic Serghei ş.a.

     După redeschidere în sfântul locaş au slujit preoţii: Andrei Braşoveanu (1990-1992); Vasile Enache (1992-1997), care a muncit mult la renovarea sfântului locaş, bucurându-se de multă stimă de la râşcoveni; Ioan Dogot (1997-1999); Nicolae Rotaru (1999); Vasilie Heghia (1999-2007); Serghei Ivanov (2007). Din anul 2007 păstorește preotul Teodor Spătaru.