Zăicana
Istoria bisericii cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” din satul Zăicana, r-l Criuleni.
Localitatea Zăicana este atestată documentar la 23 iunie 1698 cu denumirea Odaia Jasmei, fiind situată la marginea unui masiv silvic. Mai târziu oamenii au trecut de sub pădure mai aproape de apă pe malul stâng al râuleţului Iana. Nu sunt date precise despre provenenţa noii denumiri a satului. Una din legendele rămase din bătrâni spune că, teritoriul de astăzi a satului a fost moşia unui boier Zaicu, care a pus prin intermediul băncii pământul în vînzare. La început s-au aranjat cu traiul pe partea de nord a aşezării contemporane a satului nişte crescători de animale, căci era foarte convenabil acest teritoriu preţios şi îndestulat cu apă. Deoarece pămîntul era de vânzare, satul creştea, astfel la sfîrşitul veacului XVIII au începul a fi construite case chiar pe malul râuleţului, ce părea un pârău pe o luncă întinsă şi verde. Astăzi acest rîuleţ curge prin mijlocul satului.
Mai bine de o jumătate de secol satul nu a avut biserică, de aceea în zilele de duminici şi sărbători creştinii îşi îndreptau paşii spre bisericile din satele vecine. În anul 1855 locuitorii satului Zăicana hotărăsc să construiască o biserica şi în acelaşi an a fost pusă piatra de temelie. Biserica a fost construită din piatră, care a fost adusă dela Brăneşti.În preajma locului ales pentru construcţia bisericii nu erau case de locuit. Satul era aşezat pe vale şi pe dealul opus, spre răsărit biserica s-a înălţat ca o mândrie a satului şi toţi ţăranii treziţi în zorii zilei o vedeau strălucind la razele soarelui. A fost o mare sărbătoare ziua de sfinţire a bisericii cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” care a avut loc la 8 septembrie 1867. Noua biserică a fost împodobită cu icoane aurite în chivote, care în marea lor majoritate s-au păstrat până în zilele noastre. În clopotniţă au fost instalate trei clopote.
Primul paroh al bisericii a fost numit în anul 1867 preotul Sava Andreev, de origine rus, care în anul 1870 s-a mutat la cele veşnice fiind înmormântat pe teritoriul bisericii în faţa altarului. Cel de-al doilea paroh a fost preotul Gheorghe Lupaşcu, care a slujit în perioada anilor 1870-1873, avînd alături ca cântăreţ pe Gheorghe Varzari (1870-1884). Începînd cu anul 1873 turma lui Hristos a fost păstorită de către preotul Constantin Scodigor, născut în anul 1846 şi mutat la cele veşnice în anul 1889, fiind înmormântat pe teritoriul bisericii. În perioada de slujire a preotului Constantin, dascăl a fost Nicolae Cazac (1885-1888) care a fost înlocuit de tînărul dascăl Feodor Camenschi, care avea vîrsta de 22 ani.
Conform datelor de evidenţă a locuitorilor în anul 1889 satul Zăicana avea o populaţie de 696 locuitori dintre care 345 bărbaţi şi 351 femei.
În anul 1889 la păstoria turmei lui Hristos în parohia Zăicana este rînduit preotul Nicolae Serbov născut în anul 1864, care îşi duce ascultarea pînă în 1908. Funcţia de dascăl în perioada anilor 1898-1909 o îndeplineşte Alexandru Balşatescu.În anii 1909-1917 paroh al bisericii este preotul Gheorghe Jarega, avînd ca dascăl pe Mihail Cecan (1910-1914) şi Gheorghe Popovici începînd cu anul 1915. În această perioada se înfăptuiesc lucrări de reparaţie şi înfrumuseţare a sfântului lăcaş. În anul 1911 din banii enoriaşilor se procură şi se instalează un clopot mare cu o greutate de 34 de puduri turnat la uzina Findoscova din Moscova, care se păstrează şi în prezent.În perioada anilor 1917-1920 mai mulţi preoţi au slujit la biserica din Zăicana, printre care preotul Deonisie(?) (1918), preotul Isachie(?) (1919). Preotul Ioan Matveev a slujit biserica cu evlavie şi cu credinţă, cu har Dumnezeesc şi s-a îngrijit de sufletele enoriaşilor mai bine de 24 ani (1920-1944). În această perioada este predată religia în şcoală, încât şi în prezent cei mai în vârstă trăitori ai satului îşi mai aduc aminte de acele lecţii de religie predate cu multă răbdare şi evlavie de preotul Ioan. Alături de preotul Ioan au fost mai mulţi dascăli, printre care Vasile Tobolto, Pavel Basarab. În anul 1944, odata cu venirea trupelor sovietice, preotul Ioan Matveev împreună cu familia sa şi cu dascălul Basarab pleacă pestePrut.
Anii postbelici au fost grei pentru turma lui Hristos, ani de secetă şi foamete, de sărăcie şi incertitudine, de urmăriri şi represalii. În aceşti ani în faţa credincioşilor din Zăicana cu trupul şi cu sufletul oropsit se vor perinda la 2-3 ani mai mulţi preoţi: egumenul Anfilofie(?) (1945-1947), egumenul Nanii(?) (1947-1950), preotul Epifanie Rusu (1950-1953), ieromonahul Fiofilaht Stavinschii (mai puţin de jumătate de an). În perioada 1953-1956 este rînduit ca paroh ieromonahul Varsonufie Vornicescu, în timpul căreia se efectuiază reparaţia capitală în interiorul bisericii. La reparaţia bisericii din anii 1953-1954 sunt cheltuite 17032 ruble adunate în marea majoritate ca donaţii de la creştinii din sat.
Începînd cu anul 1956 până în toamna anului 1961, cînd a fost închisă biserica, paroh a fost preotul Timofei Cibotaru, originar din satul Boşcana, care deservea şi parohia Goiani.
Timp de 94 de ani dangătul clopotelor adunau creştinii la rugăciune în biserică, dar norii negri au acoperit creştinismul din Moldova, fapt care a adus la închiderea locaşelor sfinte. Astfel în toamna anului 1961 biserica din Zăicana a fost închisă, ca apoi în toamna 1988 să fie redeschisă.
În timpurile mai grele pentru biserică creştinii erau cu nădejdea că din nou vor străluci razele de soare spărgând gheaţa necredinţei. Necătând la aceea că biserica a fost închisă, ea a fost păstrată ca un loc sfânt în curăţenie. Majoritatea icoanelor şi obiectelor de cult au fost păstrate în biserică şi la creştinii din sat, până la redeschiderea bisericii. În toamna anului 1988 cu binecuvîntarea Mitropolitului Serapion biserica a fost redeschisă. A fost ales comitetul bisericesc şi epitropul – Petru Varticovchi care îndeplineşte această funcţie până în prezent. Necătând la faptul că biserica a fost păstrată, totuşi timpul şi-a pus amprenta sa, fiind nevoie de o reparaţie capitală. S-au început lucrările şi peste mai puţin de o jumătate de an, biserica a fost sfinţită de un sobor de preoţi.
În anul 1989 paroh al bisericii a fost desemnat preotul Ioan Rusnac care a păstorit turma încredinţată până în primăvara anului 1990, când pleacă în parohia vecină – Izbişte.La 20 iulie 1990, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, arhiepiscopului Chişinăului şi a Moldovei a fost numit paroh preotul Oleg Vieru.
Timp de 10 ani creştinii s-au străduit să înfrumuseţeze sfântul locaş şi teritoriul. Astfel biserica a fost acoperită cu tablă zincată, a fost tencuită în interior şi exterior, a fost reparat gardul, s-a construit o casă parohială, a fost săpată o fântână etc. Finalizând lucrările, şi în legătură cu 10 ani de la redeschiderea bisericii un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Mitropolitul Vladimir au oficiat o slujbă de sfinţire a locaşului sfânt după reparaţie.