Istoria bisericii cu hramul ,,Sf. Ierarh Nicolae’’ din s.Hîrtopul Mic,r-l Criuleni.

     Schitul din Hîrtopul Mic a fost întemeiat în secolul al XVIII-lea. În 1814 bătrâna monahie Anastasia Guţoaie, fostă stareţă a schitului vreme de 36 de ani, având atunci 80 ani se plângea mitropolitului Gavril Bănulescu-Bodoni că „vor fi 40 ani de când am venit la viaţă călugărească şi din înseşi ostenelele mele am prefăcut schitul Hîrtopul de iznova împodobind biserica cu toate cele trebuincioase…”. Deducem de aici că schitul a fost reamenajat între anii 1774-1778, el existând şi anterior acestei date.

    În urma investigaţiilor întreprinse am reuşit să descoperim două documente inedite referitoare la ultima perioadă de existenţă a schitului. Primul dintre acestea datează din anul 1792 şi este în fapt documentul în care Schitul Hîrtop este menţionat pentru întâia dată. Este vorba de un act emis de Alexandru Constantin Moruzi, domnul de atunci al Ţării Moldovei, prin care Schitului Hîrtop i se dădea dreptul de a aduce de peste hotare 10 oameni, pentru efectuarea anumitor lucrări.

    Patru ani mai târziu, la 25 martie 1796 „schitul Hîrtopul” este scutit de impozite de către domnul Alexandru Callimachi: „Ioan Alexandru Callimachi voievod cu mila lui Dumnezeu domn al Moldovei. Prin această carte a domniei mele să face ştire pentru schitul Hîrtopul de la ţinutul Orheiului că prin jalobă ce ne-au dat călugăriţele ce se află petrecând la acel schit au făcut arătare că au cărţi de miluire de la alţi luminaţi domni, rugându-ne ca să întărească şi de către domnie me. … Să fie scutit de tot birul visteriei, cum şi de alte poronci. Drept aceea, poruncim domnia me dumnialor sărdari de Orheiu, slujbaşilor desătnici şi vădrari, de către toţi să-i păzască întocmai de cum mai sus să cuprinde prin cartea aceasta…” (ANRM, fond 220, inv. 2, dosar 752 passim.)

   Decizia de închidere a schitului a fost luată la 23 octombrie 1809. În legătură cu aceasta arhimandritul Chiril îi scria lui Teodor, sachelarului Mitropoliei: „După porunca ci s-au primit în Consistoriu încă din anul trecut 1809, 23 octombrie de la Înalt Prea Sfinţirea sa Gavril, Mitropolit exarh şi cavaler, pentru punerea la cale între schitul de maici Hîrtopul şi schitul Ciurova de la ţinutul Orheiul (Hirova – n.n.) … Ridicând mai întâi toţi călugării de la Ciurova, şi împărţindu-i la alte schituri, unde să vor împăca, apoi să mergi şi la schitul de călugăriţi Hîrtopul şi să ridici toate maicile de acolo, cu toate lucrurile lor, mişcătoare şi nemişcătoare, ce sunt făcute prin a lor iconomie şi osteneală, afară de catapeteazmă şi icoane, ce sunt făcute mai din vechi din mila creştinilor, şi să le duci aşezându-le la schitul Ciurova”.

   La începutul lui 1810, acelaşi arhimandrit Chiril preciza: „…Schitul Hîrtopul după cum sau înţeles, se află în prea proastă stare, de nueali, acoperământul stricat de plouă întrânsul… După ridicarea maicilor… vei închide biserica Hîrtopul, până când locuitorii de acolo o vor meremitisi şi o vor împodobi cu toate cele trebuincioase spre săvârşirea sfintei slujiri, cărţi, veşminte, sfintele vase şi clopote puiind altele în loc, şi atuncea după înştiinţare ce vei face la mitropolie, să va da voie şi de slujire, rămânând biserică de mir, iar nu schit…”.

   Mai cunoaştem că transferul maicilor a avut loc între 1811-1812. Cu permisiunea Mitropolitului, aici a rămas doar bătrâna monahie Anastasia Guţoaie, fostă stareţă, şi încă trei călugăriţe bătrâne. Mitropolitul Gavril a luat această decizie la rugămintea primelor adăugând la rezoluţia sa: „La biserică care acum este biserică de mir, nicidecum să nu poruncească, nici să se mestece şi să trăiască în linişte” (ANRM, fond 205, inv. 1 dosar 544, f. 1-3; Arhivele Basarabiei, 1935, nr. 2, p. 120-122.)

    Biserica cu hramul Sfântul Nicolae. Primele date cu privire la biserica cu hramul Sfântul Nicolae din Hîrtopul Mic se referă la anul 1813. În acest an, printr-o cerere către Mitropolitul Gavril fraţii din neamu Cotruţă, Brâncă, Grigore Boaghe şi Gheorghe Roşea arătau că biserica Sfântul Nicolae de pe moşia Hârtopul este zidită de moşii şi strămoşii lor pentru a fi schit, „că-i aşezatăpe un loc frumos, în pădure şi pentru ca pomenirea părintească şi strămoşească să nu să se strice”. Ei cereau ca aici să se facă iarăşi schit „cu 20-30 maici”. Răspunsul a fost negativ „fiindcă biserica schitului s-a dat a fi biserică de mir” (Arhivele Basarabiei, 1935, nr. 2, p. 123-124.). În aceeaşi perioadă diverse surse arată că la această biserică slujeau „un preot de popor şi un ţârcovnic din ţărani”. Lăcaşul sfânt era construit din lemn, fiind întro stare satisfăcătoare şi asigurat suficient cu cărţi şi icoane. (Clerul bisericilor din ţinuturile Orhei şi Lăpuşna (1813), Chişinău, 1934, p 13; Trudî Bessarabskoi gubernskoi ucionnoi arhivnoi kommissii, ton; 3, Chişinău, 1907, p. 243.)

    În a doua jumătate a anilor ’30 ai secolului al XIX-lea biserica este împroprietărită cu un teren agricol ce avea o suprafaţă totală de 33 desetine. Unele detalii despre aceasta le aflăm dintr-o cerere din 1834 a preotului Nicolae Şt. Popescu către autorităţile bisericeşti superioare. În cerere el menţiona că la acel moment în satul Hîrtopul Mic existau 21 gospodări, toţi locuitorii fiind răzeşi. Preotul sus-menţionat scria că pe parcursul a mai mulţi ani răzeşii din sat i-au promis că-i vor da pământ, dar nu i-au mai dat nimic, amânând acest lucru la nesfârşit. Motivând starea materială precară a familiei sale, părintele Nicolae ruga autorităţii superioare să intervină pentru a soluţiona problema terenului agricol cât mai urgent. Autorităţile vizate au reacţionat imediat la această cerere anunţând sătenii că în cazul în care lăcaşului sfânt nu i se vor acorda cele 33 desetine care i se cuveneau în mod legal, biserica urma să fie închisă, iar sătenii să fie transferaţi la parohia cea mai apropiată. Locuitorii din Hîrtopul Mic au răspuns că doresc să dea bisericii pământ, însă moşia lor este atât de mică, încât ei înşişi sunt nevoiţi să arendeze pământ de la proprietarii moşiilor vecine. Atunci autorităţile le-au pus următoarea condiţie: fie asigură familia preotului cu un salariu de 400 ruble anual, iar dacă nu vor fi de acord, preotul va fi mutat în alt sat, iar biserica din Hîrtopul Mic va fi închisă şi toate obiectele de acolo vor fi transferate la biserica cu hramul Sfântul Mihail din Hârtopul Mare. Până la urmă creştinii din Hîrtopul Mic s-au decis să dea bisericii pământul cuvenit, astfel că la începutul anului 1836, printr-un ordin oficial, parohiei i s-a acordat „din moşia Cotelniceni care astăzi se numeşte Hârtopul Mic” 33 desetine pământ arabil. (ANRM, fond 208, inv. 2 dosar 1041, f. 1-2, 4, 9, 13, 19.)

    Biserica din Hîrtopul Mic a fost păstorită o perioadă îndelungată de către preoţi din neamul Popescu. Recensământul din 1835 a fixat numele tuturor persoanelor care slujeau în acel timp la biserica din sat, inclusiv membrii familiilor acestora. Este de vorba de preotul Nicolae Şt. Popescu (40 ani), soţia sa Irina (33 ani), copii: Gheorghe (11 ani), Vasile (10 ani), Gheorghe (6 ani), Pelagheia (2 ani); 2) diacii – Mihail S. Ciubuc (25 ani), Gavrilă I. Florea (34 ani) şi soţia acestuia din urmă – Efrosinia (26 ani); 3) pălămarul – Ion M. Usinevici (18 ani), mama sa Tatiana Usânevici (49 ani), fraţii şi surorile: Alexandru (21 ani), Fiocla (17 ani), Eudochia (10 ani). (ANRM, fond 134, inv. 2, dosar 63, f. 17 vers-18). În 1846, graţie străduinţelor preotului Nicolae, biserica veche de lemn a fost reclădită din piatră.

    În anii ’60-’90 ai secolului al XIX-lea, paroh a fost fiul preotului Nicolae – Dumitru N. Popescu. Preoţii Nicolae şi Dumitru Popescu iniţial au fost înmormântaţi în curtea bisericii, iar mai târziu osemintele lor au fost reînhumate în cimitirul sătesc. Funcţia diaconului a îndeplinit-o un timp Ion Sârbu, iar mai târziu Gheorghe Bolfun. Pălămar al bisericii a fost până la finele anilor ’70 acelaşi Ion M. Usinevici. (ANRM,  fond 211, inv. 5, dosar 224, f. 135 verso-136; Ibidem, dosar 204, f. 123 verso, 125 etc; Ibidem, fond 2069, inv. 1, dosar 3281, f. 22; vezi şi P. A. Lotoţki, Spisok i kratkie biografii okoncivşih polnăi kurs Kişiniovskoi Duhovnoi Seminarii za 100 let suşcestvovania (1813-1913), Chişinău, 1913, p. 36.)

    Biserica veche a funcţionat conform spuselor bătrânilor, până la finele anilor ’30 ai secolului trecut. În anul 1933 în sat au început lucrările de construire a unei biserici noi, a locaşului actual. Ea a fost finisată între 1938-1939. Crucea, ca şi celelalte obiecte, de la biserica veche au fost transferate atunci la biserica cea nouă (din deal). Dintr-un raport al primăriei Hîrtop, datat cu anul 1941, aflăm mai multe detalii interesante cu privire la cele două biserici şi la cimitirul sătesc: „Biserica nouă se află pe vatra satului Hîrtopul Mic la locul zis „Privai”. Biserică creştină ortodoxă, planul în formă de cruce, zidită din coteleţ, bolţele ovale, cu turle: una piramidala şi una sferică, în construcţie. Compusă dintr-o singură încăpere pentru rugăciuni religioase. Lotul bisericesc din satul Hârtopul Mic a avut o suprafaţă de 18 ha. Se numea „Şabana”; s-a dovedit prin legea din 13 martie 1920, lege de împroprietărire. Valoarea acestui teren este de 180 mii lei. … Curtea casei parohiale din satul Hîrtopul Mic. Suprafaţa este de 1666 m², se află la marginea satului Hîrtopul Mic. Vecinii: la nord Andrei Grama, la sud – Teodor Cristea, la est – drum şi la vest – Mihail Suveică”.

    Până la 1958, an când biserica din Hîrtopul Mic a fost închisă, aici a slujit părintele Zaharia(?). Tot atunci, la indicaţiile autorităţilor sovietice de ocupaţie, biserica veche a fost distrusă până la fundament, iar din pietrele ei a fost ridicat „clubul” sătesc (astăzi, doar o „Troiţă” ridicată pe locul unde a fost altarul mai aminteşte de biserica veche.) În biserica nouă, la început, s-a făcut un depozit  al colhozului local (pentru păstrarea seminţelor de floarea soarelui, a tutunului etc.). Cele mai multe din icoanele şi cărţile vechi ale bisericii au fost duse atunci la biserica din Hîrtopul Mare.

    La finele anilor ’80 ai secolului trecut locuitorii satului au insistat în faţa autorităţilor să li se permită să repare clădirea bisericii pentru a o transforma în muzeu. După declararea independenţei Republicii Moldova, la 14 noiembrie 1992, biserica din sat este sfinţită şi redeschisă. În ultimii ani a regimului comunist, parohia Hîrtopul Mic a fost deservită de părintele Iosif Crudu, preotul paroh al bisericii din Hîrtopul Mare. La 21 noembrie 1992 este numit paroh al bisericii părintele Gheorghe Danilov. În calitatea de epitrop al bisericii a fost Ion Pârvu, căruia îi aparţine meritul de a fi organizat lucrările de reconstruire a bisericii. Din 1993 şi până în anul 2003 această funcţie a fost exercitată de către Maria Grosu.

    Începînd cu vara anului 1993 s-au efectuat lucrări capitale la exteriorul bisericii dândui-se aspectul ei istoric. În anii 1996-1998 s-a construit gardul care înconjoară biserica actuală. În 2003 au fost schimbate 17 ferestre din termopan de la cupola principală şi de la clopotniţă. La sfârşitul anului 2006-2007 a fost adusă conducta de gaz de către domnul Nicolae Sprinceană şi tot odată a fost gazificată biserica şi casa parohială, s-au instalat 5 convecture pentru încălzire, în vara anului 2008 au fost schimbate alte 17 ferestre de la nivelul de jos a bisericii. În toamna anului 2009 s-a efectuat instalarea încălzirei sub podea şi 2 cazane unul pentru gaz şi unul pentru lemne. Toate aceste lucrări enumerate mai sus s-au efectuat cu ajutorul oamenilor de mare credinţă acestui sat micuț, cărora ne închinăm şi le mulţumim din suflet.