Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Calendarul postărilor
martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva

PostHeaderIcon Istoria bisericii cu hramul «Minunea Sf. Arhanghel Mihail» din comuna Cocieri, raionul Dubăsari

30

    Din cele mai vechi timpuri, de când moldovenii au descălecat pe aceste pământuri, dintre râurile Nistru şi Bug, în aşa numita Transnistrie, locuiau oameni cu credinţă în Dumnezeu, care mărturiseau credinţa ortodoxă. Ei au sosit pe aceste pământuri libere deja fiind credincioşi, aducând cu ei dragostea faţă de bunul Dumnezeu.

    După apariţia primelor localităţi în aceste ţinuturi au început să se construiască şi primele biserici, inclusiv şi în frumoasa localitate, de pe malul stâng al Nistrului, cu numele de Cocieri.

    Informația cea mai timpurie este din anul 1848. Din lucrarea „Descrierea istorico-cronologică a bisericilor din Eparhia Hersonului şi Tauridei” scrisă de Gavriil Rozanov, arhiepiscop al Hersonului şi Tauridei și publicată la Odessa în 1848, aflăm că la Cocieri exista o biserică din lemn cu hramul „Minunea Sf. Arhanghel Mihail”, care data din 1772 și care a fost înălțată cu binecuvântarea mitropolitului Daniil al Proilaviei.

      În 1788 Rusia a anexat Transnistria, care după încheierea păcii de la Iași, dintre turci și ruși, în 1792, a devenit oficial parte componentă a Imperiului rus. În acest fel biserica din Cocieri a intrat jurisdicțional în componența Eparhiei rusești de Ecatirinoslav, Herson și Taurida cu reședința în orașul Poltava. În perioada 1793-1799 această Eparhie a fost păstorită de Gavriil Bănulescu-Bodoni, viitorul mitropolit al Chişinăului și Hotinului (1813-1821).

    În 1813 biserica din Cocieri împreună cu încă 76 de biserici din Transnistria au întrat în componența  nou înființatei Eparhii a Chişinăului și Hotinului.

      În 1823 pe locul bisericii vechi a fost construită o biserică nouă din piatră.

     La 9 mai 1837 aceste biserici au fost supuse jurisdicțional nou înființatei Eparhii a Hersonului și Tauridei cu reședința la Odessa.

    În 1868 la Sanct-Petersburg a fost publicată „Lista localităților Imperiului rus (conform datelor colectate în 1859). Gubernia Herson”. Despre Cocieri se dau câteva date scurte: «sat cu 158 de gospodării, ce făcea parte din moșia de stat. Din locuitori 490 erau bărbați, 445 – femei. Exista o biserică ortodoxă».

    Alte date importante le aflăm din „Lista localităților guberniei Herson” publicată în 1896: «Cocieri, sat cu 165 de gospodării; locuitori – 1726 (bărbați – 889, femei – 837); o biserică ortodoxă; școală cu 45 de elevi (toți băieți»).

  Informații detaliate și prețioase despre unele aspecte ale vieții bisericești din Cocieri aflăm din „Cartea comemorativă pentru clerul din Eparhia Hersonului”, alcătuită de preotul Fiodor Malianovschii și publicată la Odessa în 1902. «Biserica din piatră înălțată în 1823 cu hramul „Minunea Sf. Arhanghel Mihail”. Casă parohială nu era. În state erau angajați un preot și un cântăreț (dascăl). Paroh în 1902 era preotul Gheorghe Vasilachiev, cântăreț – Evlampii Briuhovețchii. Salariul preotului era de 108 ruble, iar al cântărețului de 36 ruble. Pentru întreținerea bisericii și a slujitorilor parohia era împroprietărită cu 36 desiatine de pământ. Parohieni erau: bărbați – 1025, femei – 968. În localitate funcționa o școală primară – „школа граммоты”».

   Din publicația „Anuarul statistic al Eparhiei Hersonului”, editată de Consistoriul duhovnicesc din Herson în 1906 despre Cocieri aflăm: «Din 1886 locașul de cult împreună cu clerul erau întreținuți doar din fondul parohial. Enoriașii erau moldoveni. Numărul gospodăriilor: 289. Numărul parohienilor: bărbați – 1159, femei – 1072. Pe lîngă biserică funcționa o școală parohială în care învățau 100 de băieți și 9 fete. Capitalul social al bisericii era de 385 ruble. În state erau angajați un preot și un cântăreț. Cântărețul primea din partea comunității semestrial o anumită sumă de bani pentru achitarea chiriei spațiului locativ. Salariul preotului era de 108 ruble, a cântărețului de 36 ruble. Biserica avea 38 desiatine de pământ.

   La momentul alcătuirii anuarului paroh era preotul Gheorghe Ioannov Vasilachiev, în vârstă de 45 ani, a absolvit Seminarului duhovnicesc din Chișinău, categoria a doua, în 1883 a fost hirotonit preot și numit la Cocieri. Ultima  decorație era camilafca primită în 1901, concomitent era profesor de religie la școala parohială, membru al consiliului protopopial și supraveghetor al magazinului bisericesc din Dubăsari, căsătorit, trei fiice, de 22, 14 și 8 ani.

     Cântăreț era Evlampii Gheorghevici Briuhovețchii, în vârstă de 26 ani, a absolvit 2 clase a școlii de meserii din Alexandria, căsătorit, la Cocieri din 1902, iar mai înainte a fost cântăreț timp de trei ani în altă parohie».

      Timpuri grele pentru biserica din sat, ca şi toate bisericile aflate în Uniunea Sovetică, s-au început imediat după revoluţia din octombrie 1917, când la putere au venit bolşevicii, duşmanii de moarte ai religiei, cum se numeau ei însuși, aşa-numiţii ateişti. Ei duceau o politică duşmănoasă faţă de credinţă şi toţi slujitorii Bisericii. Ca urmare biserica din Cocieri a fost închisă. Aşa a fost până în 1942.

     O perioadă mai benefică pentru Biserică au fost anii 1942-1944, când Bisericii Ortodoxe i s-a fost acordat în societate un alt statut, revenind practic la normalitate. În acea perioadă în Transnistria s-au redeschis sute de biserici, închise în anii 1917-1941 de puterea sovietică.

      Creștinii din Cocieri au dorit să aibă și ei un locaș de cult în care să se săvârșească slujbe bisericești. Biserica din sat, construită în 1823, ajunsese într-o stare jalnică și cerea o reparație capitală de durată. S-a luat decizia de a fi amenajat un paraclis. Împuternicitul pe problemele Bisericii Ortodoxe de pe lângă Consiliul de Miniștri al RSSM Petru Romenschi scria în 1945: „Comunitatea de creștini din Cocieri în timpul ocupației germano-române în 1942 samovolnic au ocupat clădirea clubului care este mare, încăpătoare și se află în mijlocul satului”. În această clădire a clubului a fost amenajat repede paraclisul în care s-a slujit până în 1944.

       În anii 1944 -1945 paraclisul nu a funcţionat. El a fost redeschis la insistenţa locuitorilor satului şi şi-a început activitatea la 21 august 1945. La 19 noiembrie 1945, organele de stat au închis forţat paraclisul și au dus toate obiectele de cult în biserica veche, despre care același împuternicit scria: întrunește toate condițiile și e bună pentru a funcționa. Acest fapt a trezit nemulţumirea şi revolta locuitorilor satului. În rezultat mai mulţi locuitori ai satului  au opus rezistenţă fizică organelor respective. Ca urmare au fost arestaţi şi judecaţi preotul bisericii Nateajnîi Ion, preşedintele interimar al sovetului sătesc Verlan A., precum şi un membru al Consiliului bisericesc Pavlov. De soarta acestor persoane nimeni în sat nu au mai auzit nimic.

     Biserica veche era mică și ruinată. Creștinii din Cocieri nu au avut de ales. Au reparat-o cum au putut și ea a funcționat încă 15 ani, până în decembrie 1960, când a fost închisă, iar mai apoi distrusă. Din mărturiile unor bătrâni biserica a fost distrusă conform unui şiretlic, la care au recurs supuşii puterii sovetice. Au adunat semnături de la săteni, precum că sunt pentru pace, dar, ele au fost folosite ca act pentru confirmarea voinței sătenilor de a distruge biserica. După unele mărturii, ale bătrânilor cântăreţi, în perioada când a fost biserica închisă şi încuiată cu lacăte, la sărbătoarea Paştelui, în miezul nopţii s-a auzit corul îngerilor. După acest Paşte lăcaşul de închinare a fost distrus. Iar minunea  au înţeles-o ca o prevestire a distrugerii bisericii şi prigoanei pentru credință. Astăzi pe locul unde s-a aflat biserica veche, pe ruinele ei, este înălţată o Troiţă…

     Începând cu obţinerea independenţei  de către Republica Moldova, situaţia Bisericii s-a schimbat radical. Viața bisericească în ţară a căpătat un nou suflu. În perioada de după 1990 în Republica Moldova, cu susţinerea statului şi a populaţiei, s-au reparat şi construit sute de biserici şi mănăstiri. În aceiaşi perioadă a apărut ideea construirii unei noi biserici şi în satul Cocieri. În fruntea acestei mişcări populare s-a plasat un militar, Alexandru Luchianov. Primul preot după reînregistrarea comunităţii creştine din comuna Cocieri a fost Nicolae Luchianov.

       Cu spriginul financiar al primului preşedinte al Republicii Moldova, dlui Mircea Snegur, şi a oamenilor din sat în 1990 s-a început construcţia noii biserici. Până în 1992 s-a reuşit punerea temeliei şi ridicarea pereților până la nivelul ferestrelor. La 3 martie 1992, în localitate s-a început conflictul armat şi din această cauză construcţia sfântului locaş a fost stopată. În primele zile de luptă militarul Alexandru Luchianov a fost înpuşcat mortal lângă unitatea militară, astfel lipsindu-se de iniţiatorul şi susţinătorul construirii sfântului lăcaş, clădirea a stat la voia întâmplării timp de 12 ani, până în 2004, an din care s-au reluat lucrările. Din  1992 până la construirea bisericii noi toate serviciile divine s-au oficiat în într-o casă parohială, dotată cu un altar şi iconostas improvizat, construit la iniţiativa preotului Luchianov Nicolae.

      Din 2004 lucrările au durat până în anul 2014. Pentru realizarea proiectului s-au acumulat mijloace financiare, materiale de construcţii, braţe de muncă etc. în cea mai mare parte de la enoriași, agenţi economici, din Primăria comunei, de la Consiliul raional. S-a organizat, în repetate rânduri maratoane pentru colectarea surselor financiare la Casa de cultură și biserică. În mod organizat s-au făcut donaţii de la fiecare instituţie publică locală – şcoală, grădiniţă, Casă de cultură, bancă, unitatea militară etc. Au sprijinit activ durata construcţiei şi gospodăria ţărănească «VICTORIA», cu transport şi ajutor bănesc. Au alocat mijloace financiare în toţi anii de construcţie sanatoriul «STRUGURAŞ», în persoana directorului Ureti Anatol, baza de odihnă «POPAS», în persoana directorului Popa Sergiu ș. a. Nu au stat  indiferenţi nici primarii care au fost la cârmă în toţi 10 ani. Un aport considerabil l-a adus primarul Nirca Sergiu, care, prin multe străduinţe a atras donatori ce au făcut posibilă acoperirea bisericii.

      Lucrările de construcţie   s-au finisat în toamna anului 2014. În data de 22 noiembrie 2014 a fost oficiată Sfânta Liturghie cu rânduiala sfinţirii Sfântului Prestol şi a Sfântului lăcaş cu hramul ,,Minunea Sfântului Arhanghel Mihail”. La evenimentul multaşteptat, au participat: Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldovei, Protopopul de Criuleni şi Dubăsari, protoiereul mitrofor Teodor Pelin, un sobor de preoţi militari, preoţi din Protopopiat. La eveniment au fost prezenţi înalţi oaspeţi şi ctitori care au contribuit la înălţarea bisericii, precum dl Vlad Filat, prim ministru al RM ș.a. Un moment foarte impresionant a fost şi faptul că a luat parte la rugăciuni şi primul preşedinte al ţării, dl Mircea Snegur, care a fost primul ctitor.

      Din anul 2004 și până în prezent paroh al bisericii este numit preotul Iulian Pinteac. Biserica actualmente se află în centru localităţii. Conform datelor istorice, care s-au mai păstrat, hramul bisericii a fost tot timpul «Minunea  Sfântului  Arhanghel  Mihail».

      Sfinte Arhanghele Mihaile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

2 Raspunsuri to “Istoria bisericii cu hramul «Minunea Sf. Arhanghel Mihail» din comuna Cocieri, raionul Dubăsari”

Comentariile la articol