Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Ziarul nostru
nika new
Calendarul postărilor
septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
Arhiva
Meteo

PostHeaderIcon Istoria bisericii cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie” din s. Coşniţa, r-l Dubăsari.

1

Istoria bisericii cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie” din s. Coşniţa, r-l Dubăsari.

Despre comunitatea creştin-ortodoxă din satul Coşniţa şi despre locaşurile ei de cult avem date sumare, de aceea sarcina întocmirii unei istorii complete, la momentul actual, este practic imposibilă. Cu toate acestea am hotărît să facem un pas înainte, prin adunarea şi expunerea cronologică şi coerentă a tuturor datelor şi informaţiilor existente, în ideea că ulterior acestui schelet să i se adăuge şi alte date care ar completa tot mai mult tabloul general.

În perioada medievală marea majoritate a satelor populate de moldoveni aveau biserici de lemn. De obicei, bisericile erau nu prea mari, înălţate şi înzestrate cu puterile enoriaşilor, în ele slujeau unul sau chiar mai mulţi preoţi (chiar dacă satul era mic). Din cauza intemperiilor epocii (invazii, incendii etc.) locaşurile de cult nu erau nişte construcţii capitale şi longivitatea acestor biserici din lemn nu era mare. Iar în locul celei vechi, neutilizabile, enoriaşii înălţau alta nouă, tot din lemn.

Cu certitudine putem spune, că de cînd a apărut Coşniţa ca aşezare omenească şi de cînd oamenii care trăiau în această localitate au devenit creştini, din acel moment ei şi-au înălţat o mică biserică din lemn. Nu ştim în decurs de mai multe sute de ani pînă în secolul al XIX-lea, de cîte ori în locul vechii biserici s-a construit una nouă, pe acelaşi loc, cu acelaşi hram, dar un pic mai mare pentru a satisface necesităţile religioase ale credincioşilor din Coşniţa, numărul cărora, de asemenea, era în permanentă creştere.

În 1812, în spaţiul dintre Nistru şi Prut a fost înfiinţată Eparhia Chişinăului şi Hotinului, ca parte componentă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Jurisdicţia noii eparhii, la cererea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, s-a extins şi peste 77 de parohii din stînga Nistrului (Transnistria), care erau populate de moldoveni. Astfel, din 1812 şi pînă 1837 biserica din Coşniţa s-a supus scaunului episcopal de la Chişinău. În 1837, parohiile din stînga Nistrului au trecut în componenţa Eparhiei Hersonului şi Tauridei (cu sediul la Odesa).

În lista bisericilor din Eparhia de Herson alcătuită în 1875 şi pubicată în Buletinul Eparhiei de Herson, 1875, nr. 24, aflăm că în Coşniţa exista biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail” (Михайловская), care era în a doua circumscripţie protopopială a judeţului Tiraspol.

Pînă nu demult, despre actuala biserică din piatră din Coşniţa, printre săteni circula părerea că a fost construită timp de 20 de ani, fiind tîrnosită în 1840. Această versiune este greu de acceptat, căci nu există nici un document care să confirme acest fapt, iar arhitectura bisericii arată că este vorba despre un monument construit la sfîrşitul secolului XIX – începutul secolului XX.

În prezent, datorită perseverenţei dnei Maria Jimbei, vicepreşedinte al raionului Dubăsari, care a făcut mai multe demersuri către arhivele din Odesa, Herson, Sankt-Petersburg, avem informaţii exacte despre începuturile bisericii din piatră din satul Coşniţa.

În Arhiva Istorică de Stat a Rusiei, filiala Sankt-Petersburg se păstrează un document intitulat „Despre edificiul din piatră, cu bolţi din lemn, a bisericii din satul Coşniţa, judeţul Tiraspol, gubernia Herson” (Fond 1293, inventar 124, dosar 97). Din acest document reiese că zidirea bisericii din piatră în Coşniţa a început în anul 1883, după un proiect arhitectural întărit de administraţia guberniei Herson. În 1884, după ce pereţii au fost clădiţi pînă la nivelul ramelor ferestrelor, lucrările au fost suspendate pentru mai mulţi ani. În 1891 preşedintele comitetului de construcţie a bisericii, preotul Mihail Kozakevici (după toată probabilitatea la acel moment parohul comunităţii din Coşniţa), considerînd că lucrările de construcţie trebuie continuate, s-a adresat arhitectului eparhial Todorov cu rugămintea ca acesta să monitorizeze procesul de construcţie. Acesta după ce a făcut cunoştinţă cu proiectul şi cu lucrările efectuate pînă în 1884 a dat următoarea apreciere: „Constatînd că distanţa dintre pereţi este una destul de mare (14 arşini), raportată la înălţimea pereţilor de 3 stînjeni pînă la baza bolţii, cu grosimea 0,5 stînjeni, consider imposibil de construit bolţi din piatră, aşa cum este indicat în proiect” (un stînjen era egal aproximativ cu 2 metri; un arşin era egal aproximativ cu 0,7 metri). Arhitectul Todorov a alcătuit un nou proiect, în care în locul bolţilor din piatră, el a prescris bolţi din lemn. În nota explicativă la proiect se spune că „bolţile din lemn şi căpriorii arcuiţi (în linie curbă) este prevăzut să fie executaţi din ferme (articole speciale) arcuite montate la o distanţă de 1,5 arşini. Aceste ferme vor fi căptuşite cu şipcă şi plasă metalică, care vor constitui legătura pentru tencuială. La rîndul lor bolţile din lemn pe toată înălţimea arcului vor fi umplute cu componenţă lichidă din lut şi paie” (F. 1293, inv. 124, d. 97, f. 2-4 v). Proiectul nou a fost aprobat de Comitetul pentru construcţii la 31 octombrie 1891 şi reîntors administraţiei guberniale din Herson (Ibidem, f. 5).

În volumul „Lista bisericilor parohiale şi a clerului din ele, în Eparhia de Herson”, publicat în 1893, figurează biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail” din Coşniţa, cercul Dubăsari (p. 228).

După unele date, care, însă, urmează să mai fie confirmate, biserica a fost tîrnosită în 1898.

În fondul Secţiei gospodăreşti a Sfîntului Sinod din Sankt-Petersburg se păstrează un act de evaluare a bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Coşniţa, protopopatul Dubăsari, judeţul Tiraspol, eparhia de Herson, întocmit în 1910. Din acest document aflăm următoarele: „Biserica „Sf. Arh. Mihail” din piatră, acoperită cu tablă metalică, vopsită în verde cu vopsea pe bază de ulei. Lungimea bisericii împreună cu clopotniţa este de 57 de arşini, lăţimea – 36 de arşini, înălţimea de la temelie şi pînă la acoperiş – 9 arşini. Biserica are 22 de ferestre mari şi una mică; patru uşi duble şi cinci uşi obişnuite. Înălţimea clopotniţei – 48 de arşini. Iconostasul este din lemn, cu elemente sculptate şi poleite cu aur, cu 8 icoane mari în registrul de bază şi 27 de icoane mai mici în celelalte registre. Iconostasul este în mai multe registre şi valorează 3000 ruble. Clădirea bisericii este trainică şi este evaluată la 30000 ruble” (F. 799, inv. 33, dos. 14, f. 54-55).

Pe lîngă biserica parohială, în Coşniţa a mai existat şi o mănăstire. În prezent, date despre ea avem foarte puţine. Ştim că era de călugări cu hramul în cinstea „Sf. M. Mc. Pantelimon”. În 1923 a fost închisă de autorităţile bolşevice. Motivul a fost că se află aproape pe malul Nistrului, la doar 15 stîngeni de hotarul cu România, ceea ce crea posibilitatea transmiterii unor semnaluri părţii române şi, respectiv, receptarea unor semnaluri din partea cealaltă. Pentru autorităţile bolşevice călugării erau nişte „elemente” total nedemne de încredere, predispuse duşmănos faţă de puterea sovietică, care puteau influienţa negativ securitatea la hotar, de aceea s-a hotărît ca cei 14 călugări să fie strămutaţi, iar pe teritoriul mănăstirii să fie amplasată o unitate de grăniceri.

Biserica parohială „Sf. Arh. Mihail” a fost şi ea închisă, şi după toată probabilitatea, utilizată ca o încăpere a colhozului. Informaţii mai amănunţite la moment, nu avem, dar ştim că în vara anului 1941, nemţii au grămădit pe evreii din Coşniţa (bătrîni, femei, copii) în biserică, apoi i-au dus pe malul Nistrului unde i-au împuşcat (din amintirile N. Ivanova, care atunci era o fetiţă de 10 ani).

În 1941-1943 Transnistria a fost sub administrarea autorităţilor române. În această scurtă perioadă de timp bisericile şi marea majoritate a mănăstirilor din Transnistria au fost reparate şi repuse în funcţiune. A fost reparată şi redeschisă şi biserica din Coşniţa. Pe teritoriul Coşniţei s-au purtat lupte intense. În curtea bisericii sînt îngropaţi aproximativ 10 ostaşi germani, iar exteriorul bisericii păstrează pînă astăzi urme de gloanţe.

În perioada 1941-1943 şi-a reluat viaţa şi mănăstirea, cu statut de schit. Aşa cum era şi în celelalte mănăstiri redeschise în Transnistria, aici a fost numit un ieromonah din Basarabia care avea sarcina să refacă mănăstirea şi viaţa mănăstirească. În 1944, cînd autorităţile bolşevice s-au reîntors, ieromonahul s-a refugiat peste Nistru şi mănăstirea s-a închis de la sine. După toată probabilitatea, biserica mănăstirii era din lemn, căci nu s-a păstrat. S-au păstrat doar casele din piatră, care serveau ca bloc administrativ, ca chilii şi pentru alte necesităţi mănăstireşti. În aceste încăperi a fost amplasat o perioadă de timp spitalul vechi, iar în prezent ele servesc ca case de locuit.

Biserica „Sf. Arh. Mihail” a continuat să funcţioneze şi după 1944. În 1948 Consiliul bisericesc al bisericii din Coşniţa, r. Dubăsari a înaintat un demers împuternicitului de la Chişinău pe problemele Bisericii, în care cereau să le fie acodate pentru reparaţie anumite materiale de construcţie din fondul colhozului. Demersul a fost respins şi li s-a recomandat să şi le procure.

În primăvara anului 1960, biserica a fost închisă. La 17 mai 1960, Fiodor Semionov Meleca, în numele creştinilor din Coşniţa a înaintat o plîngere preşedintelui Sovietului Suprem al URSS, tov. Brejnev în care ruga ca biserica să fie redeschisă: „… în localitatea noastră sînt mulţi oameni în vîrstă şi noi sîntem încă credincioşi, am avut şi biserică. În timpul războiului ea a fost distrusă, dar noi bătrînii, am grămădit bani, am reparat-o şi pînă nu demult ne foloseam de ea. Acum preşedintele selsovetului a închis biserica şi a pus lăcată. Noi, însă, bătrînii, sîntem nemulţumiţi, căci noi ne-am născut în această credinţă şi tot în ea trebuie să murim. Şi din localităţile vecine veneau la biserica noastră. Noi, bătrînii, rugăm ca să indicaţi autorităţilor locale, ca aceştea să nu ne lipsească de biserică. După ce vom muri, cei tineri facă ce vor vrea… La această cerere noi putem anexa, dacă va trebui şi semnăturile bătrînilor din Coşniţa, dar acum o înaintăm fără semnături. Toate impozitele care au fost înaintate bisericii noi le-am plătit. Nu avem nici o datorie” (ANRM, F. 3046, inv. 1, dos. 104, f. 53-53v). Plîngerea a fost respinsă, iar biserica a rămas închisă. Mai tîrziu ea a fost utilizată pentru diverse necesităţi ale sovhozului, astfel încît a ajuns într-o stare jalnică.

În 1990 biserica a fost redeschisă, paroh fiind numit prot. Valentin Cojocaru. În 2004 a fost numit prot. Veaceslav Ciorbă. Lucrările de reconstrucţie şi restaurare continuă pînă astăzi. Biserica din Coşniţa este una din cele mai mari biserici din Republica Moldova. Hramul este în cinstea Sf. M.Mc. Dimitrie Izvorîtorul de Mir.

Prot. Lect. Dr. Veaceslav Ciorbă

 

Comentariile la articol

Calendar Ortodox 2017
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Mitropolia.md
Moldova Ortodoxă
CCIR
ccir
Moldova pentru viață
Resurse Ortodoxe
resurse1
free counters