Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Ziarul nostru
nika new
Calendarul postărilor
septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
Arhiva
Meteo

PostHeaderIcon Istoria bisericii cu hramul ,,Sf. M. Mc.Dumitru’’ din satul Izbişte, r-l Criuleni

IMG_1151

De multe ori stăteam şi mă gândeam, ce este mai principal, mai de preţşi mai important pentru un sat moldav, aşezat între dealuri,prin aceasta parcă apărat de furtuni, dar cândva, la origini, şi de năvălireahoardelor păgâne? Gândul m-a dus la biserica din sat. De ce? Fiindcă celelalte edificii, locuri sau monumente istorice prezintă pământescul, adică sunt supuse peirii, dărâmării şi în ultimă instanţă dispariţiei. Biserica ţine, însă, de ceresc şi de veşnicie, ea zideşte şi înalţă omenirea, ea este şi va fi în permanenţă inima şi sufletul satului.

Biserica din satul Izbişte, raionul Criuleni este o bisericuţă modestă, dar în a cărei ziduri se simte tainic şi minunat spiritul trăirii ortodoxe, ce se păstrează de la multele generaţii de izbişteni, care au trăit în acest colţişor de plai. Bazele comunităţii de creştini au fost puse aici încă din vremurile vechi, satul fiind menţionat documentar pentru prima dată la 20 iunie 1453 într-un hrisov emis la Suceava de cartea domnească a lui Alexandru Voievod – domn al Ţării Moldovei, în care se spune că „satulIzbişte este întărit logofătului Mihail şi fraţilor lui Duma şi Tudor”. Tot din acele vremuri străvechi trebuie să fi existat în sat, aşa cum existau în aproape toate localităţile rurale moldoveneşti, o bisericuţă de lemn şi un preot pentru satisfacerea necesităţilor religioase ale ţăranilor ortodocşi de aici. Grea era viaţa oamenilor de rând în acea vreme. Din cauza deselor războaie şi a năvălirilor ei erau nevoiţi permanent să fugă, să-şi părăsească casele pentru a se ascunde în codri, iar după ce treceau năvălitorii se întorceau şi găseau gospodăriile lor distruse şi bisericuţa arsă. Dar nu-şi pierdeau speranţa şi-şi refăceau gospodăriile şi construiau o nouă biserică.

Momente din istoria bisericii

În izvoarele de arhivă despre biserica din s. Izbiște putem găsi următoarele informații:

–          «Satul Izbiștea – Sf. Arhangheli – din lemn, mediocră; dispune de suficiente veșminte, icoane și cărți – 1797»;

–         «Izbești, biserica a fost construită din piatră în cinstea Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil în anul 1788, reconstruită din cauza vechimii în 1857; șubredă»;

–         «Izbești cu biserica Sf. Arh. Mihail și Gavriil, zidită la 1778, din piatră, de Mihail Tipa»;

–         «Izbeștea, biserica cu hramul Mihail și Gavriil, zidită la 1778, din piatră și reconstruită la 1839»;

–         «Izbești, jud. Orhei. Biserica Sf. Arh. Mihail și Gavriil, zidită la 1778 din piatră, acoperită cu șindrilă. Este una din bisericile interesante din Basarabia care și-a păstrat caracterul său moldovenesc. Biserica are forma corabiei cu clopotniță și un mic turnuleț. Pereții altarului sunt susținuți de trei contraforturi. Și aici sunt icoane cu zugrăveală veche și cu inscripții moldovenești».

    În publicațiile din perioada sovetică găsim deasemeni unele descrieri: «…Sf. Arhangheli (1778) – în satul Izbiște…Deopotrivă  cu bisericile cu trei turle, în ultimele decenii ale sec. XVIII-lea, în Moldova se construiau cele bazilicale, acoperite cu arce semicilindrice».

    Aici trebuie de menționat, că din 1975 biserica este inclusă în lista monumentelor de importanță republicană, și respectiv este luată sub Ocrotirea de Stat: «Sf. Arhangheli din s. Izbiște – anul 1778».

    Așa cum observăm, majoritatea izvoarelor arhivistice, cu excepția primului, ne vorbesc despre o biserică zidită din piatră în anul 1778 (sau 1788). Însă o analiză mai amplă a documentelor istorice ne impune să facem alte concluzii.

    Alte izvoare de arhivă (documente bisericești anii 1860-1916) ne mărturisesc următoarele:

    – «Biserica Sf. Arhanghel Mihail, jud. Orhei, s. Izbești, a fost construită în anul 1788 cu stăruința răposatului Mihei Pipa, iar în anul 1839 a fost refăcută din piatră cu stăruința răposatului Consilier al Curții Supreme Ieremia Chiril Ianov»;

     –  «Biserica Sf. Arhanghel Mihail din s. Izbește, jud. Orhei a fost construităîn anul 1788 cu stăruința răposatului enoriaș, săteanului Mihail Tipa, iar în anul 1839 reconstruită din nou de moșierul Ieremia Ianov»;

     –  «Biserica a fost construită în anul 1778 cu stăruința răposatului țăran Mihail Tipa; în anul 1839 a fost reconstruită din nou cu stăruința răposatului moșier Ieremia Ianov; în anul 1887 a fost reparată capital și acoperită cu șindrilă cu stăruința părintelui Isaia Ciubuc și a enoriașilor ».

     Cu toate acestea nu rămâne clar cum arăta biserica până la reconstrucție (din lemn sau piatră) și care a fost caracterurul acesteia? O rază de lumină în acest sens ne oferă corespondența eparhială.

    Așadar, în raportul blagocinului superior al județului Orhei, prot. Simeon Baltaga, № 458 din 20 mai anul 1838, adresată Înalt Prea Sfințitului Dmitrie, Arhiepiscop de Chișinău și Hotin, se comunică «…s. Izbești, biserica Sf. Arh. Mihail, dinlemn, veche, acoperită custuh…», și prin urmare: «Moșierul și comunitatea doresc reparația bisericii în felul următor: pereții laterali să fie(re)construiți din piatră, tencuiți și vopsiți; podeaua din lemn; în locul vechiului Prestol de pus unul nou conform măsurilor respective și de acoperit cu tinichea; au pregătit materialul: piatra, varul și au angajat meșteri».  Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscopul Dimtrie și-a exprimat acordul prin rezoluția din 23 mai anul 1838 dând binecuvântare.

     Deoarece satul era mic (având doar 101 gospodării şi cele 33 de disetine de pământ care au fost oferite bisericii, conform legii, la 11 mai 1834), cu greu se reușea, cel puțin, întreţinerea personalului (un preot, un dascăl, doi dvornici şi doi pălămari), respectiv misiunea reparației şi-a asumat-o boierul Ianov, care stăpânea pe atunci pământurile Izbiştii şi în scurt timp, în 1839 noua biserică a fost sfinţită.

    Aproximativ la un an, în raportul №: 264 din 19 mai anul 1839 blagocinul Simeon Baltaga menționează: «…la 18 mai curent, joi, am sfințit biserica Sf. Arh. Mihail din s. Izbești după reparație pe Antimisul vechi…».

    Așadar, aceste izvoare de arhivă ne justifică temeinic revederea datei construcției bisericii din piatră în s. Izbești, care deja tradițional a fost întărită în literatură.

    Cum ne putem ușor convinge din documentele originale, nicăieri nu se menționează acel fapt, că în urma «reparației» din anii 1838-1839 practic s-a ridicat o altă biserică. Presupunem, că pentru Consistoriu acest lucru nu prezenta un inters deosebit, deoarece în urma reparației a fost  tradițional păstrat locul Sf. Prestol, principalul atribut al bisericii; prin urmare, într-un fel, s-a perindat existența bisericii primare. De aceia, s-a săvârșit sfințirea mică a bisericii (pe Antimisul vechi), cum, de obicei, se proceda după reparații.

    Dar dacă o asemenea reparație a fost ușor admisă de Consistoriu, pentru arhitectură o asemenea transformare în construcție are o importanță capitală, deoarece în anul 1839 s-a produs schimbarea stării materiale a clădirii bisericii (altfel spus, clădirea s-a rezidit din lemn în piatră).

    Această istorie clasică ne justifică să presupunem că asemenea transformări au suferit numeroase biserici reconstruite (pe acelaș loc, din lemn în piatră), care deși au fost supuse la diferite modificări, într-o măsură sau alta, și-au păstrat caracteristicile primare.

    De menționat este și faptul, că doar în a 2-a jumătate a sec. XIX-lea biserica din piatră din s. Izbiște a suferit, cel puțin, trei reparații (în anii 1864, 1873 și 1887), iar către începutul sec. XX a ajuns într-o stare nu prea bună. Din această cauză enoriașii «…în grija lor pentru construcția unei noi biserici în s. Izbești…» au început a colecta mijloace financiare, dearece starea bisericii era îngrijorătoare, lucru despre care au informat Consistoriul: «…actualmente biserica noastră este foarte veche, este sprijinită și înclinată, iar peretele din partea de sud-vest a fost reparat cu cărămidă, ca să nu cadă …».

    Către anul 1908 s-au adunat 1140 de ruble și toată suma a fost depusă pe un cont bancar. Dar în acelaș an, fără acordul starostelui și a enoriașilor, preotul Jemanean a decontat banii și a construit cu ei o casă parohială. Acest lucru a supărat rău enoriașii, care s-au plâns Consistoriului, dar pe parcursul anchetei părțile s-au împăcat și preotul Jemanean a fost achitat.

    În baza acestor mărturii, credem că barele de metal din biserică au apărut nu mai devreme de anul 1908, sau mai bine zis în perioada română (1918-1944), când, după toate probabilitățile, s-a efectuat o reparație capitală cu consolidarea bazei construcției.

    Ctitorul bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din lemn a fost locuitorul s. Izbești țaranul Mihei Pipa, numele căruia în documentele bisericești mai târzii se transformă în Mihail Tipa. Alte marturii despre acest creștin milostiv nu se găsesc.

    Ctitorul biseicii Sf. Arh. Mihail din piatră a fost moșierul Ieremia Chiril Ianov, despre care găsim numeroase mărturii în documentele de arhivă a primei jumătăți ai sec. al XIX-lea, în mod deosebit despre activitatea sa profesională.

    Așadar, la 29 aprilie anul 1818, prin Edictul imperatorului Alexandru I-lea «…pentru aportul deosebit adus în educație pe aceste meleaguri…» numeroși reprezentanți ai clasei familiilor moldovenești boierești de vază (p.e. Rîșcan, Bașota, Donici etc.) au fost grațiați cu ranguri civile ale înaltelor clase aristocratice rusești. Printre cei nominalizați se număra și moșierul basarabean de 32 de ani, secretar de guvernator Ieremia Ianov care a obținut rangul de Consilier titular. Aceasta îi permitea să devină membru al nobilimii, și din în anul 1821 obține aceasta (împreună cu frații săi Ioan și Filimon).

    În continuare Ieremia Ianov deține funcții destul de înalte în administrația Basarabiei (care pe atunci avea statutul de regiune autonomă în cadrul Imperiului Rus), precum:

    – 1825-1831 – Membru al Sfatului Suprem;

    – 1831-1834 – Consilier de judecător regional;

    – 1834-1837 – Președinte al Judecătoriei Civile Regionale.

    Cariera sa a sfârșit-o în rangul de Consilier al Curții Supreme, care conform «Tabelei rangurilor» corespunde gradului militar de locotenent-colonel. În unele izvoare de arhivă, puțin ridicat în grad, respectuos este numit «colonelul Ianov».

În concluzie menționăm că, biserica Sf. Arh. Mihail din piatră în satul Izbiște a funționat încontinuu circa 120 de ani, iar în anul 1959 la decizia autorităților a fost închisă.

În perioada interbelică biserica şi comunitatea de creştini din Izbişte a cunoscut o perioadă de viaţă liniştită şi înfloritoare, care însă a încetat odată cu anexarea Basarabiei în vara anului 1940 la URSS. Tot din voia lui Dumnezeu, izbiştenii au fost puşi la unele încercări, suferind în 1940-1941 din cauza politicii ateiste agresive şi a sovietizării, în 1941-1945 au trecut prin anii grei ai războiului, apoi iarăşi s-au pomenit cetăţeni ai statului sovietic, care închidea bisericile, prigonea credinţa şi promova ateismul ,,ştiinţific’’. Biserica din sat a funcţionat până în anul 1959, când autorităţile sovietice, invocând ca motiv că  oamenii din sat nu doresc s-o mai frecventeze şi respectiv ea nu mai are nici o menire, au închis-o.

 Astfel începe o pagină tristă a comunităţii ortodoxe din satul Izbişte. La şcoală se lua în derâdere religia şi pe cei ce purtau cruce la piept. Credincioşii erau batjocuriţi şi chiar persecutaţi la locurile lor de muncă. Ei se cununau şi-şi botezau copiii în taină. Frecventau uneori slujbele la alte biserici, care încă n-au fost închise. Necătând la faptul că biserica era închisă şi creştinii constrânşi, comunitatea şi-a perpetuat existenţa, înţelegînd cât de amar e să te desparţi de Dumnezeu. Creştinii mai în vârstă mărturisesc că necătând la faptul că biserica era închisă, în ziua de Paşti, mulţi creştini veneau în curtea bisericii, se aşezau pe iarbă şi ciocneau ouă roşii cu salutul pascal „Hristos a înviat!”- „Adevărat a înviat!”, astfel manifestându-şi dragostea lor faţă de Biserică şi de Dumnezeu. După închidere biserica a rămas o perioadă de timp în voia soartei, neângrijită, apoi o perioadă scurtă a fost depozit de tutun.

Pe calea renaşterii spirituale

    În anul 1988 când în societate se începe perioada renaşterii spirituale şi naţionale, la cerinţa creştinilor biserica a fost redeschisă. Oamenii cu mare dragoste au contribuit la restaurarea bisericii şi în anul 1989 cu binecuvîntarea PS Vladimir, atunci episcop al Chişinăului şi Moldovei s-a săfârşit prima slujbă.

Nu cunoaștem cum, când și din care cauză biserica și-a schimbat sărbătoarea hramului, rămân doar unele presupuneri nedocumentate.

Creştinii din satul Izbişte sunt de felul lor harnici şi gospodăroşi, credincioşi şi dornici de dreptate. Cu ei s-a început a face diferite lucrări de reparaţie şi înnoire a bisericii. De asemenea, pentru a menţine starea duhovnicească a creştinilor s-au organizat pelerinaje la locurile sfinte din Kiev, Pociaev, Căpriana, Răciula, Gîrbovăţ, Frumoasa, Ţigăneşti, Chiţcani şi Saharna, în urma cărora enoriaşii din Izbişte rămân satisfăcuţi duhovniceşte. Avem astăzi posibilitate de a preda religia în şcoală, şi copii, care sunt ca un burete, absorb mustul educativ a Evangheliei lui Hristos. La biserică s-a format un cor de copii, care în timpul sfintelor slujbe, prin cântări slăvesc pe Dumnezeu.

În cadrul şcolii, prin acceptarea administraţiei, s-a deschis un cerc spiritual cultural-patriotic „Agapis”, unde elevii pot să-şi manifeste capacităţile lor spirituale, culturale şi patriotice. Scopul acestui cerc este   a educa viitoarea generaţie în spiritul creştinesc, de iubire a valorilor noastre culturale, iubirea de ţară, de neam şi credinţă. Tot cu membrii cercului mergem pe la bătrânii  neputincioşi şi le dăm o mâină de ajutor.

 * * *

    În curtea bisericii se află 5 pietre funerare, care s-au păstrat nu rău. Una, posibil cea mai veche, fără inscripții, doar cu o cruce incrustată, se află în partea de nord-vest a curții. Celelalte sunt amplasate paralel bisericii, în partea de nord. Avem următoarele inscripții:

    1. «Preotul Isaia Ciubuc, soția sa Ioana Gheorghe, fiica lor Natalia». «Preotul Andrei Madan și pruncii Isaia și Domnica»;

    2. «Aici odihnesc osemintele Colonelului Nicanor Petru Jnov răposat la 12 martie anul 1880»;

    3. «Aici odihnesc osemintele soției adjutantului superior al sediului regimentului 15 de infanterie Marac Nadejda. S-a născut la 10 iunie a. 1841. Decedată la 20 august a. 1869»;

    4. «…………………..

         ….(nedeslușit)..» (vom reveni mai jos).

    Ne atrage atenție deosebită prima piatră, unde conform inscripției au fost îngropați clericii bisericii, la care vom reveni mai jos. Piatra funerară comună se datorează faptului că acești slujitori erau rude, astfel preotul Andrei Madan era căsătorit cu fiica preotului Isaia Ciubuc. Așadar, avem aici un mormânt familial.

    Referitor la celelalte monumente, putem menționa doar că au fost amplasate pe teritoriul bisericii cu permisiunea autorităților eparhiale. În acest sens ne mărturisește un document datat din 1901: «În biserică nu sunt cavouri familiale; în curtea bisericii, conform binecuvântării autorităților eparhiale: un moșier local, colonelul Jnov, secretar de provincie C. Grișenco, soția căpitanului (штабс-капитан) Marac, preotul paroh cu soția și fiica» . Reese că mormântul al 4-lea cu inscripția nedeslușită aparține secretarului de provincie C. Grișenco, iar piatra de pe mormântul preotului Ciubuc cu soția și fiica Natalia a fost instalată până la decesul preotului Madan.

    Actualmente în parohie viază o puternică comunitate creștină, care sârguincios cultivează valorile creștin – ortodoxe. Așa să ne ajute Dumnezeu!

PREOȚII

Avem numeroase mărturii despre clerul comunităţii ortodoxe din satul Izbişte. Astfel cunoaștem că în prima jumătate a sec. XIX-lea în această parohie au slujit următorii preoți: pr. Teodor Verdeș, pr. Gheorghe Steriovici și pr. Pavel Mihul (posibile variații Micul, Micu, Mihu sau chiar Mîțu).

    Cel mai în vârstă din ei a fost părintele Teodor Verdeș, născut în sec. XVIII-lea, aproximativ la sfârșitul anilor 1770. Fiul său, Ioan Verdeș, din anul 1837 slujește aici ca dăscăl, ulterior mai mulți ani ca diacon (hirotonit în anul 1845).

    Până la 7 noiembrie anul 1837 a slujit preotul Gheorghe Steriovici, care de tânăr se stinge din viaţă, rămânând văduvă soţia sa Maria de 28 ani şi doi copii: Eufimia – 7 ani și Ioana – 4 ani (aceasta în viitor va deveni soția preotului Isaia Ciubuc).

    În anul 1841 aici a slujit preotul Pavel Mihul. Acesta, la fel ca și predecesorul său, decedează la puțin peste 30 de ani, iar aceste familii preoțești sunt ulterior întreținute de biserica din sat. S-a găsit o cerere adresată ÎPS Irinarh, arhiepiscop de Chişinău şi Hotin, de către Luca Plămădeală, fiul pălămarului din Izbişte de la 6 mai 1848, care cere permisiunea de a pleca la învăţătură la mănăstirea Curchi.

    Prin anii 1857-1869 aici a slujit preotul Isaia Sava Ciubuc. S-a născut în anul 1824, fiu de preot, nu a învățat la seminar. În anul 1847, prin Decretul Consistoriului, a fost numit pălămar către biserica «Minunea Sf. Arh. Mihail» din localitatea Criuleni. La 25 septembrie 1851 este hirotonit diacon, de către Prea Sfințitul Irinarh, pentru aceeași biserică. La 10 noiembrie 1857 este hirotonit preot, de acelaș episcop, pentru biserica «Sf. Arh. Mihail» din s. Izbiște. La 17 septembrie 1864, pentru munca deosebită depusă la reparația bisericii, este menționat cu Diplomă Arhierească  de recunoștință. La 22 septembrie 1873, pentru activitate sârguincioasă în parohie, este decorat cu dreptul de a purta nabedrenic. La 26 martie 1879, prin Decretul Sinodal № 889, se învrednicește de Binecuvântarea Sfântului Sinod. La 28 martie 1882 este decorat cu Scufie Sinodală. În anul 1887, cu stăruința Sfinției Sale se efectuează o nouă reparație.

    În anul 1894 pe lângă biserică se deschide o şcoală parohială de o clasă.

    De menționat este faptul că, părintele Isaia Ciubuc pentru activitatea sa prodigioasă în parohie deseori este menționat de conducerea eparhială și în tinpul slujirii sale biserica a cunoscut o frumoasă perioadă de înflorire. La fel, Sfinția Sa, a fost unul din cei mai longevivi slujitori ai parohiei, presupunem că urmașii lui locuiesc până în prezent în parohie și credem că este de folos sa pomenim câteva date despre familia sa. Soția – Ioana Gheorghe, fiica preotului Steriovici. Copii – Ioan, născut în anul 1851, căsătorit, locuitor al s. Izbești; Maria – născută în anul 1853, căsătorită cu preotul Alexandru Grosu, paroh în s. Bardar, jud. Chișinău; Elizaveta – născută în anul 1856, căsătorită cu dascălul Mihail Schidu din s. Bardar, jud. Chișinău; Simeon – născut în anul 1859, preot paroh în s. Molești, jud. Bălți; Glicheria – născută în anul 1864, căsătorită cu preotul Vasile Volovei din s. Cenac, jud. Bender; Natalia – născută în anul 1865, a absolvit 4 clase a Școlii Eparhiale de fete din Chișinău, a trăit pe lângă părinți; Varvara – născută în anul 1868, a absolvit Școala Eparhială din Chișinău, căsătorită cu preotul Andrei Madan; Gheorghe – născut în anul 1869, a învățat în Seminarul Duhovnicesc din Chișinău.

    Din anul 1898 – preotul Andrei (Vasile) Madan, născut la 28 octombrie 1869 în s. Trușeni, jud. Chișinău; fiu de dascăl; la 15 iunie anul 1889 a absolvit Seminarul Duhovnicesc din Chișinău și prin Decretul Consistoriului a fost repartizat dascăl în biserica «Minunea Sf. Arh. Mihail» din s. Hîrtopul Mare, jud. Orhei. La 19 septembrie anul 1891 este hirotonit diacon de către Prea Sfințitul Arcadie pentru aceeași biserică. La 1 octombrie 1891 este hirotonit preot de către Prea Sfințitul Isachie, Episcop de Chișinău și Hotin pentru biserica din s. Bogheni, jud. Bălți. La 21 septembrie 1892 este transferat la biserica «Sf. Arh. Mihail» din s. Boșcana, jud. Orhei, conform cererii depuse. La 21 mai 1898 este transferat la biserica «Sf. Arh. Mihail» din s. Izbești, jud. Orhei, conform cererii depuse. Soția – Varvara, fiica părintelui Isaia Ciubuc.

    Devine învăţător titular al şcolii parohiale. În documentele de arhivă se menţionează că el era un preot exigent şi credincios, la lecţii iubea liniştea şi disciplina. La 5 iulie 1903 preotul Andrei Madan se stinge din viaţă, destul de tânăr. A fost înmormântat în curtea bisericii din Izbişte, unde şi până astăzi se păstrează deasupra mormântului piatra încununată cu cruce şi cu inscripţia care ne aminteşte despre el.

    Din anul 1903 – preotul Antonie Jemanean, născut în anul 1872. La 15 iunie 1895 a absolvit cursul deplin al Seminarului Duhovnicesc din Chișinău. La februarie anul 1896 este numit paroh în s. Zberoaea, jud. Chișinău. La 4 august 1903 este transferat la biserica din s. Izbești, jud. Orhei. În anii 1909 – 1912 a fost ajutor de Blagocin al jud. Orhei. A slujit în această parohie până în anul 1918, posibil și mai târziu.

    Din anul 1922 – preotul Andrei Grosu, născut în anul 1875, a absolvit cursul deplin al Seminarului Duhovnicesc din Chișinău în anul 1899. În anul 1922 a fost repartizat paroh la biserica din s. Izbești, unde a slujit Domnului, cel puțin, până în anul 1942, posibil și mai mult. În anul 1930 este ridicat în rangul de protoiereu.

     Din anul 1988 – părintele Ioan Rusnac, el a fost primul preot care după 32 de ani de văduvire duhovnicească a unit biserica cu poporul. Preotului Ioan Rusnac i-a revenit şi muncă grea de desţelenire a sufletelor pline de buruienile otrăvitoare ale ateizmului.Pentru aceasta el a fost mult îndrăgit şi iubit de creştinii din Izbişte.

    În anii 1997-1998 a păstorit preotul Petru Mîţu, urmat în anii 1998-2002 de preotul Andrei Prodan, care pe lângă activitatea pastorală, s-a îngrijit şi de aurirea unor părţi a iconostasului, a chivotelor şi a ramelor de icoane. Tot în perioada de slujire pastorală a acestui preot s-au făcut încercări de predarea religiei în şcoală.

     La 2 februarie 2002 cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul  Chişinăului şi al întregii Moldove, eu, preotul Victor Gangan, am fost numit paroh al bisericii „Sf. M. Mc.Dumitru” din satul Izbişte. Începând să lucrez pe acelaşi pământ duhovnicesc pe care au lucrat ceilalţi preoţi, am observat că el este dezţelenit şi semănat, mie nu-mi rămâne decât să-l ud. Şi respectiv roadă duhovnicească de an pe an a început să se mărească.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Preot Victor Gangan

Comentariile la articol

Calendar Ortodox 2017
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Mitropolia.md
Moldova Ortodoxă
CCIR
ccir
Moldova pentru viață
Resurse Ortodoxe
resurse1
free counters