Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Ziarul nostru
nika new
Calendarul postărilor
septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
Arhiva
Meteo

PostHeaderIcon Istoria bisericii cu hramul “Sfânta Treime” din s. Ohrincea, r-l Criuleni

PIC_0741

Satul Ohrincea (numit uneori în documentele de epocă şi Horincea, Ogrincea) este o localitate veche care a avut pe parcursul existenţei sale nu doar un singur locaş de cult. Acele date care sunt fixate în anumite documente bisericeşti oficiale din secolul al XIX-lea, nici pe departe nu epuizează informaţile despre  locaşurile de cult din această localitate. Cum au stat lucrurile în timpurile mai îndepărtate ne este greu să spunem, căci s-au păstrat doar nişte date sumare în anumite izvoare scrise.

Astfel în două gramote domneşti datate cu anul 1763 este pomenit preotul Enachi din satul Ohrincea, care a avut anumite neînţelegeri cu rezăşii din localitate pe probleme de moştenire. Dacă era preot exista evident şi biserică. Astfel anul 1763 poate fi considerat ca unul de când putem data documental existenţa unui locaş de cult în Ohrincea.

În una din lucrările cunoscutului savant arhivist şi cercetător al ţinutului natal Ion Halippa, bazată pe documente bisericeşti de la începutul secolului al XIX-lea, care nu s-au păstrat, găsim o informaţie laconică despre biserică:

„s. Ohrincea – Pogorârea Sf. Duh – din lemn, starea tehnică a clădirii – mediocră; nu este îndestulată complet cu vase sfinte, icoane şi cărţi de cult – 1805”.

Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea în documentele bisericeşti oficiale din diferiţi ani sunt atestate două date ale construcţiei în sat a bisericii de lemn:

„Biserica Sf. Treime construită în 1804 cu străduinţele moşierului din sat Ioan Codreanul”;

„Biserica Sf. Treime construită în 1824 cu străduinţele moşierului din sat Ioan Codreanul”.

Remarcăm faptul, că şi în primul, şi în al doilea caz este indicat acelaşi ctitor – Ioan Codreanul (Codrean).

Într-adevăr, conform unui hrisov domnesc, către sfîrşitul secolului al XVIII-lea o parte din otcina Ohrincei se afla în posesia lui Ioniţă Codreanul. Dar către anul 1824 nici el, nici fiul său Grigore nu mai erau proprietari ai otcinii, deoarece undeva de prin 1810 stăpân al otcinii Ohrincea era spătarul Panait Cazimir, iar mai apoi ruda sa Gheorghe Cazimir.

Totodată, dacă comparăm datele susmenţionate ale lui Halippa cu informaţia din actele bisericeşti de la mijlocul secolului al XIX-lea, putem menţiona două deosebiri esenţiale. Astfel, dacă la Halippa biserica este, pur şi simplu, de lemn, atunci ulterior, absolut în toate documentele se menţionează, că biserica este „… construcţie de lemn pe fundament de piatră…”; de asemenea, este indicat că biserica cu hramul Pogorârii Sf. Duh a devenit Sf. Treime.

În acest caz pot exista două explicaţii: fie că în 1824 în sat a fost construită o biserică nouă pe acelaşi loc; fie că biserica cea veche de lemn, construită în 1805 (sau 1804), cu hramul Pogorârea Sf. Duh, a fost reparată din talpă, fiind întărită baza clădirii (cu un fundament din piatră), iar mai apoi, din motive necunoscute nouă, a fost resfinţită cu hramul Sf. Treime. Aşa sau altfel, către sfîrşitul secolului al XIX-lea în actele bisericeşti se stabileşte definitiv o singură dată a construcţiei acestei biserici – 1824. Acestei date i-a fost subscris şi ctitorul bisericii vechi, cu hramul Sfântului Duh, construită în 1805 (sau 1804). Anume acest lucru vorbeşte despre o continuitate neobişnuită a clădirilor, adică despre faptul, că biserica mai veche, cel mai probabil, a fost reconstruită capital şi extinsă, în urma cărui fapt a fost strămutat Sfântul Prestol, şi din această cauză, posibil, lăcaşul a fost resfinţit, presupun istoricii.

Dacă cercetăm mai minuțios această problemă, putem constata că de fapt vorbim despre aceeași sărbătoare, care în Patriarhia Română și cea Rusă se denumește diferit. Astfel, Duminica Cinzecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh (numită în popor Duminica Mare sau Rusaliile) în Patriarhia Rusă mai este numită Sfânta Treime. În Patriarhia Română Sfânta Treime se sărbătorește a doua zi după Cinzecime. Problema devine explicabilă dacă ne aducem aminte că exact în această perioadă Basarabia a fost anexată Imperiului Rus.

În 1837 pe banii moşierului din sat, consilierul titular Gheorghe Cazimir, la biserica Sfânta Treime a fost instalat un iconostas nou, eveniment fixat în documentele istorice din arhivă (cererea moşierului, rezoluţia Arhiepiscopului Dimitrie şi raportul Blagocinului judeţului Orhei despre sfinţirea iconostasului la 12 decembrie 1837).

În 1855, moştenitorii moşierului Ioan al lui Gheorghe Andrianov au dat bani pentru reparaţia capitală a bisericii Sf. Treime, şi anume consolidarea clădirii cu ajutorul unor proptele de piatră – trei contraforturi («…а перeцилор с-ау фэкут трий проптиторий де пиатре…»). Datorită acestui fapt, clădirea s-a menţinut mai multe decenii în şir. Tot atunci biserica şi clopotniţa au fost acoperite cu şindrilă nouă.

În 1880 pe banii moşierului local Constantin Andrianov acoperişul de  lemn al bisericii a fost schimbat cu unul metalic (din tablă zincată).

Către anul 1916 biserica ajunge într-o stare tehnică nesatisfăcătoare:

„Biserica este construită în 1824 prin străduinţele moşierului Codrean, data şi luna sfinţirii nu sunt cunoscute.

Clădire de lemn pe fundament de piatră, cu clopotniţă separată, pe patru stâlpi;  şubredă, cu crăpături dintr-un capăt în altul, lăsată într-o parte, acoperiră cu fier. Şubrezimea ei nu poate fi înlăturată, iar măsuri pentru construcţia unei biserici noi nu se iau. Gardul este de piatră, trainic; căsuţă pentru paznic nu este. Are un singur prestol – Sf. Treime – şi hramul se sărbătoreşte o dată în an.

Biserica este deservită de clericii din s. Cruglic. Slujbele se săvîrşesc pe rînd: în biserica principală (Cruglic) şi în cea subscrisă (Ohrincea)”.

Cu toate acestea, în 1924 nu se atestă o degradare cardinală a clădirii:

«Ohrincea, jud. Orhei – Biserica sf. Treime zidită la anul 1824. În catagrafia bisericilor de la 1812-13 biserica se pomeneşte ca zidită la 1805»

«Biserica are forma corabiei dreptunghiulare şi este construită din nuele şi stuf, lipite cu lut şi acoperite pe dinafară cu scăndure. Pereţii sunt susţinute de trei contraforturi de piatră. Ferestrele mici, aşezate sus, ca la bisericile vechi moldoveneşti, aruncă puţină lumină înlăuntru. Biserică a fost renovată cu mai multe icoane vechi cu inscripţii moldoveneşti».

Biserica Sf. Treime din s. Ohrincea, raionul Criuleni a fost închisă pentru slujire în 1957; după închidere clădirea a stat pustie câţiva ani, aici urmând să se afle un depozit al colhozului. Acest lucru s-a răsfrâns în mod catastrofal asupra stării generale a bisericii.

 În toamna anului 1989 are loc o adunare a satului la care s-a pus în discuţie problema locaşului de cult. S-a hotărât: 1. Biserica veche sa fie demolata şi in locul ei să fie construită una nouă. 2. Banii pentru lucrările de construcţie să fie colectaţi de la săteni. 3. Responsabili de lucrările de construcţie sa fie moș Dumitru Iurcu care cândva a fost pălămar la biserică. 4. De organizat lucrările de demolare a clădirii bisericii vechi începând cu primăvara anului 1990 în frunte cu un comitet din 10 persoane: l. Lisnic Pantelemon; 2. Dima Ioan; 3. Lisnic Pantelimon; 4. Ţiganaş Gheorghe; 5. Vîrlan Vladimir; 6. Dima Gheorghe; 7. Vîrlan Ion; 8. Grecu Spiridon; 9. Malitev Ion; 10. Ivanicov Alexadru.

Începând cu primăvara anului 1990 lucuitorii din Orincea de la mic şi pâna la mare au ieşit de a da o mîină de ajutor la pregătirea locului pentru noua biserica. Cu binecuvântarea preotului Iosif Crudu, paroh al bisericii de la Hîrtopul Mare, a fost pusă şi sfinţita piatra de temelie a noii biserici pe baza fundamentului bisericii vechi. Construcţia mergea cu paşi rapizi fiind susţinuta şi de cârmuirea colhozului în frunte cu dl Simon Dumitru originar din oraşul Criuleni, care mai târziu devine preşedinte al raionului. Un aport deosebit la ridicarea bisericii au avut-o gospodarii satului aşa ca: dnii  Nicolai Andrei cu soţia Liuba şi cu copiii lor, Țiganaș Petru, Țiganaș Gheorghe, Lisnic Pantelemon, Netbaliuc Vera, familiile Vîrlan, Dima Iurcu, Brumar, Rapcea, Zolotco, Ivanicov ş.a. În anul 1992 biserica a fost sfinţită de mitropolitul Vladimir.

Preoţii parohi ai bisericii Sf. Treime din s. Ohrincea

Până în anul 1873 în s. Ohrincea era o parohie, adică o unitate bisericească teritorial-administrativă separată, şi, respectiv, biserica Sf. Treime avea clerul său, din care făceau parte un preot, un cântăreţ (dascăl) şi un pălămar.

În 1873, cînd au fost redistribuite parohiile Eparhiei Chişinăului şi a Hotinului, parohia Ohrincea a fost desfiinţată, biserica Sf. Treime a fost subscrisă parohiei satului vecin Cruglic. Parohia a fost desfiinţată, probabil, din cauză numărului mic de locuitori şi pentru extinderea parohiei. La timpul respectiv s. Ohrincea cuprindea 28 de gospodării cu 219 persoane: 112 bărbaţi şi 107 femei. Pentru comparaţie – la Cruglic locuiau atunci 475 de oameni. Ulterior, populaţia creştin-ortodoxă din s. Ohrincea era păstorită de preoţii bisericii Sf. Arhanghel Mihail din s. Cruglic.

Doar pe o perioadă scurtă, între anii 1942–1944, parohia din sat a fost restabilită şi la biserica Sf. Treime slujeau un preot cu dascăl, care în 1944 s-au evacuat în România.

Bazându-ne pe documentele Dicasteriei Duhovniceşti Exarhiceşti şi ale Consistoriului bisericesc din Chişinău, putem întocmi o listă a preoţilor (în ordine cronologică), care au slujit în s. Ohrincea din 1812 şi pînă în 1873. Aceste date documentare şi autentice stau la baza următorului compartiment din prezenta lucrare.

Anii 1810 – 1820 – preotul Grigore Samborschi.

Despre el nu se ştie aproape nimic, în afară de faptul, că era de viţă nobilă. Părintele Grigore era aspru de fire şi iute la mânie. Pentru cea mai mică încălcare îi pedepsea personal pe cei vinovaţi, dovadă servind plângerea dascălului Latoţchi, pe care părintele Grigore l-a bătut personal pentru faptul, că a venit la biserică în stare de ebrietate. Plângeri de felul acesta veneau şi din partea sătenilor, pedepsiţi în acelaşi mod. Dar când aceste încălcări ajungeau să fie cercetate, Dicasteria Duhovnicească nu găsea mare vină în acţiunile părintelui Grigore, cu atât mai mult că reclamanţii se împăcau de curând cu preotul. Doar datorită unor astfel de acte, care s-au mai păstrat, a fost posibil să fie identificat numele celui mai vechi (în aspect cronologic) preot al bisericii Sf. Treime.

Din 1829 – preotul Ştefan Butuc. S-a născut în 1801, fiu de preot, nu a învăţat la Seminar; la 18 mai 1829 a fost hirotonit preot pe seama bisericii din s. Ohrincea, judeţul Orhei. La 10 septembrie 1836 a fost numit blagocin al judeţului Orhei.

Din 1848 preotul Ioan Boldişor. S-a născut în 1817, fiu de pălămar, la Seminar nu a învăţat; la 5 martie 1838, prin ordinul Consistoriului bisericesc din Chişinău, a fost numit dascăl la biserica din s. Pereni, judeţul Orhei; la 2 august 1845 a fost hirotonit preot pentru biserica din s. Ohrincea, judeţul Orhei. La 13 septembrie 1861, prin ordinul Consistoriului bisericesc din Chişinău, a fost pentru beţie oprit de a oficia cele sfinte şi a purta rasă, şi trimis să-şi ispăşească canonul la mănăstirea Saharna.

Din 1866 preotul Grigore Iacov. S-a născut în 1807, fiu de preot, la Seminar nu a învăţat; la 13 ianuarie 1831, prin ordinul Consistoriului bisericesc din Chişinău, a fost numit dascăl la biserica din Vadul-lui-Vodă, judeţul Chişinău. La 26 februarie 1836 a fost transferat dascăl la biserica din s. Oniţcani, judeţul Orhei. La 30 martie 1840 hirotonit preot pentru biserica din s. Oniţcani, judeţul Orhei. În 1866 transferat preot la biserica din s. Ohrincea, judeţul Orhei.

Fiind la o vîrstă destul de înaintată, preotul Grigore şi-a încheiat slujirea la biserica Sf. Treime, iar dascălul Mihail Croiştorean a fost transferat în 1873 la biserica Sf. Arhanghel Mihail din s. Cruglic, unde s-a aflat pînă în 1917.

În 1942-1944 – preotul Ioan Sajin. A slujit la biserica Sf. Treime în jur de doi ani, apoi în 1944 s-a evacuat în România.

După redeschidere, primul preot care a slujit a fost părintele Ioan Şeptelici, care în anul  1998 a fost transferat la biserica din s. Ustia, r. Dubasari. În locul lui a fost numit preotul Anatolii Ghinda, care în scurt timp decedează. I-a urmat preotul Petru Negară, care a slujit până în Postul Mare al anului 1999, dupa care a fost transferat la Molovata Nouă. După aceea au slujit mai mulţi preoţi, perioade scurte, până a fost numit în 2006 preotul Dumitru Marandiuc, care slujeşte pâna în prezent.

Comentariile la articol

Calendar Ortodox 2017
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Mitropolia.md
Moldova Ortodoxă
CCIR
ccir
Moldova pentru viață
Resurse Ortodoxe
resurse1
free counters