Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Ziarul nostru
nika new
Calendarul postărilor
decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva
Meteo

PostHeaderIcon Postul Mare: ușă a pocăinței

rugaciune

„Vremea cea dătătoare de lumină a postului, pe care acum ai sfințit-o și ai dăruit-o nouă, Doamne, învrednicește-ne pe noi toți cu umilință curată să o săvîrșim în pace…”(Triod p.133).

Prin post, iubiți credincioși, ca exercițiu de întărire a puterilor sufletești, putem înțelege abstinența de la anumite produse alimentare, dar mai ales de la cuvinte, fapte și gânduri necuviincioase. Biruirea ispitelor se poate realiza prin supunerea voinței umane față de cea divină, și acest efort, de a stăpâni poftele trupești prin post și de a le subordona unor aspirații mai presus de fire, este menit tocmai să întărească voința noastră,  element esențial în lupta cu păcatul.

Evocând marile figuri, vechi și noi testamentare, care au practicat virtutea postirii  umplându-se de daruri duhovnicești și care s-ar face pentru noi în chip ontologic obiective de referință cardinală vrednice de urmat, se poate lesne vedea că acestea s-au remarcat anume prin însușirea cu sârguință a înfrânării. În acest context, Dumnezeu prin gura proorocului său Ioil zice: „Postiți post sfânt, strângeți obște de prăznuire…; Și acum zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima voastră, cu postiri, cu plâns și cu tânguire” (Ioil 1,14;2,12). Iar în alt pasaj biblic însuși Hristos ne definește scopul postului, zicând că pentru a putea primi în ființa noastră viața cea nouă vestită de El, trebuie să ne curățim de rutina păcatului care ne face incompatibili cu numele de ucenic a lui Iisus (Mat. 9,14-17; Mar. 2,19-22; Luc. 5,33-35). Felul în care ar fi de dorit ca noi să purtăm sfințenia postului îl arată Isaia proorocul care ne atenționează: „Nu știți voi postul care îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine”(Isaia 58,6-7), iar postitorul trebuie să arate doar lui Dumnezeu că se nevoiește a-și însuși  virtuțile postului (Zah. 7,5; Mat. 6,18). Bineînțeles, postul se cuvine a fi însoțit de rugăciune, așa cum ne învață marele nostru dascăl Apostolul Pavel: „…ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea…”(ICor.7,5), de mărturisirea păcatelor (IReg.7,6), de smerenie (Deut.9,18) etc. Minunate exemple de post desăvârșit le vedem la Moise (Ieș. 34,28; Deut. 9,9), Ilie (IIIReg. 19,8), Hristos (Mat. 4,2;  Luc.4,2),  Apostoli  și Sfinți Părinți.

Făcând referință exclusivă la Postul Învierii Domnului (Postul Mare), post care prin excelență ne face mai sensibili în raport cu chenoza Cuvântului Întrupat (Ioan 1,14; ITim.3,16), deducem că acesta este cel mai mare după durată și mai aspru dintre toate posturile din cursul anului. Scopul instituirii acestei perioade de încordare maximă a puterilor sufletești este pregătirea credinciosului pentru întâmpinarea marei bucurii a Învierii. Biserica socotește, potrivit mărturiilor Sfinților Părinți și scriitorilor bisericești, că Postul Mare este de origine apostolică, dar în primele trei secole durata și felul postirii nu erau uniforme peste tot. Abia la sfârșitul sec.III acest post a fost împărțit în două perioade distincte: postul patruzecimii care dura până la Duminica Floriilor și postul Paștelui, care dura o săptămînă (săptămîna patimilor). Abia în sec.IV după uniformizarea datei Paștelui, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, în Biserica din Răsărit s-a generalizat vechea practică antiohiană ca durata acestui post să fie de șapte săptămâni, practică păstrată până  astăzi. Sfinții Apostoli prin canonul 69 arătând importanța ținerii acestei perioade de bucurie creștinească conferă o atitudine ostilă față de cei care nu respectă severitatea postului, atât clerici cât și laici. „Dacă vre-un episcop sau presbiter sau diacon sau ipodiacon sau citeț sau vre-un cântăreț, nu postește sfânta patruzecime a Paștilor (marele post), sau miercurea sau vinerea, să se caterisească; afară dacă  nu ar fi împiedicat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic să se afurisească.“

Postul Mare oferă celor ce-l exercită, trăiri de nedescris. Canonul Sfântului Andrei Criteanul face ca lucrarea tainică a postului să răsară în sufletele noastre mugurii pocăinței: „Pierdut-am frumusețea cu care am fost zidit întâi și cuviința mea. Și acum zac gol și mă rușinez…”(Triod p.140). Conștientizarea realei păcătoșenii, prin pierderea și alterarea „frumuseții”, face să răsară în sufletul nostru pocăința: „Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ție, albă făcând haina trupului meu ca zăpada…”(Triod p.143). Slăbirea trupului prin postul alimentar sensibilizează puterile sufletului, făcându-l apt de a putea capta atenția Ziditorului, și de a lăsa cuvântul dumnezeesc să pătrundă în adâncul ființei sale. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și  lucrător …”(Evr.4,12), și el, cuvântul, pătrunde adânc până la despărțitura dintre suflet și trup, sufletul fiind puterea vieții organice, prin încercarea de a dobândi „chipul cel dintru început”, transmite trăirile sale, dobândite în această perioadă, trupului, făcându-l și pe el părtaș la această lucrare tainică și plină de mister. Omul ca ființă dihotomică, creată de Dumnezeu, trebuie să străduiască a munci pe cărările pocăinței, care sunt mai lesne de pătruns astăzi în perioada postului, cu ambele elemente din care este constituit (suflet și trup), căci doar împreună unite puterile celor două elemente pot favoriza apropierea de Divinitate și împlinirea menirii sale.

Ca zi a mântuirii și izbăvirii, încrustată de Sf. Tradiție, perioada postului vine cu pretenția de a schimba comportamentul nostru cel nărăvaș și de a ne face părtași comuniunii sfinților, care prin această petrecere vine a anticipa Împărăția lui Dumnezeu ce trebuie actualizată în ființa noastră încă din viața aceasta, căci zice Sf. Andrei al Critului: „Iară vremea pocăinței, iată ziua mântuirii, intrarea Postului; suflete, priveghează și intrările poftelor închide-le, către Domnul uitându-te.” Recunoașterea stării de reală păcătoșenie  trezește umilința, care izvorând din adâncul sufletului strigă către Domnul cu un dor nespus:  „Ușile pocăinței dechide-mi  mie, Dătătorului de viață,…și în cărările mântuirii îndreptează-mă…“.

Auzind și pe marele Vasile care zice: „Respectă vechimea postului! Are aceeași vârstă ca și omenirea”, ne minunăm și recunoaștem pe deplin că a petrece în post și rugăciune înseamnă a-i imita pe îngeri și a tinde spre desăvârșire.

Deci, iubiți întru Hristos, cei ce a-ți îmbrățișat  postul, bucurați-vă nespus de vremea aceasta prielnică pentru a  dobândi virtuți  și în care putem afla pe deplin adevărata noastră menire terestră: „Postul este creșterea caselor, mama sănătății, pedagogul tinereții, podoaba bătrânilor, tovarăș de drum celor ce călătoresc, tovarăș credincios al soților”.(Sf.Vasile cel Mare)

Preot Rustic Grecu, paroh al bisericii cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din com. Hrușova, rl  Criuleni

Comentariile la articol

Calendar Ortodox 2017
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Mitropolia.md
Moldova Ortodoxă
Editura Sf. Mina

CCIR
ccir
Moldova pentru viață
Resurse Ortodoxe
resurse1
free counters
?>