Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Arhiva

PostHeaderIcon 27 de tineri din Dubăsarii Vechi au participat la Programul de ”Tabere ARC” 2025

      Programul de Tabere ”ARC” în acest an este în a XVI-a ediție și este organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Tineret și Sport și al Patriarhiei Române.   

În perioada 22–29 iulie 2025, 27 de copii asistați de 3 coordonatori din satul Dubăsarii Vechi au participat la ”Tabăra ARC”, desfășurată în județul Neamț, la Centrul de Agrement Oglinzi.

Această participare a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Patriarhia Română prin intermediul Mitropoliei Basarabiei, din care face parte și Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Dubăsarii Vechi. Prin implicarea directă, contribuția și străduința acestei parohii, copiii au putut trăi o experiență profundă de apropiere față de Țara-Mamă, România.

Timp de o săptămână, copiii au luat parte la numeroase activități culturale, educaționale și spirituale. Au vizitat mănăstirile Petru Vodă, Agapia, Neamț și Văratec, au pășit pe urmele lui Ion Creangă la Casa Memorială din Humulești și au explorat bogățiile culturale din mai multe muzee etnografice. Au fost impresionați de frumusețea orașului Piatra Neamț, de măreția Cetății Neamțului și de istoria cuprinsă între zidurile Palatului Regal de la Ruginoasa – reședința domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Un moment deosebit a fost și călătoria cu vaporul pe Lacul Bicaz, care le-a oferit copiilor o experiență inedită, plină de bucurie și uimire în fața frumuseții naturii.

Programul Taberei a inclus și ateliere educative dedicate limbii române, istoriei, geografiei și meșteșugurilor tradiționale: modelaj în lut, creații din mărgele și prelucrarea lemnului. Astfel, copiii au avut ocazia nu doar să învețe, ci și să creeze, să se exprime și să își cultive dragostea pentru tradiție și identitate.

Tabăra a adunat împreună copii români din Republica Moldova (Dubăsarii Vechi), Ucraina (Cernăuți) și Italia, creând o atmosferă caldă de comuniune și prietenie între românii de pretutindeni.

Un moment emoționant a fost prezentarea finală pregătită de copii, în care și-au exprimat recunoștința și entuziasmul prin cântece, poezii și mesaje. Ultima seară a fost deosebit de frumoasă: în jurul unui foc de tabără, copiii au dansat, au cântat, s-au bucurat de un tort festiv și au scris mesaje de prietenie pe tricourile primite în dar. Fiecare a plecat acasă cu un ghiozdan și un set de materiale oferite de organizatori, ca simbol al acestei frumoase aventuri.

Copiii s-au întors în Dubăsarii Vechi cu inimile pline de lumină, cu bucurie sinceră în suflet și cu un dor și mai adânc de România, păstrând vie legătura cu Biserica, cu Neamul și cu Țara-Mamă.

Programul de Tabere ARC, inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, este destinat elevilor şi tinerilor români din afara granițelor țării, care se încadrează în categoria românilor de pretutindeni, având ca scop să ofere cunoștințe despre tradițiile, cultura, arta și civilizația românească, să promoveze valorile patrimoniului cultural românesc pentru păstrarea identității poporului român.

Calendar Creștin Ortodox
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Editura Sf. Mina

Editura Agaton

Moldova pentru viață