Author Archive
Seminar de formare a profesorilor de religie
Luni, 15 aprilie, 2013, în incinta Gimnaziului Izbiste a fost organizat seminarul teoretico-practic pentru profesorii de religie cu subiectul: – “Strategii didactice interactive de predare, învățare și evaluare a religiei în scoală”.
La seminar au fost prezenți dl V. Soltanici, director general al Direcției Educație din raionul Criuleni, dna Emilia Bradiștean, metodistă la Centru Metodic al DE Criuleni, oaspeți de la Chișinău din cadrul mitropoliei: prot. mitr. Nicolae Ciobanu, metodist al raionului Criuleni pentru disciplina Religie, prot. Alexei Boieniuc, șef Departament Știință a Mitopoliei Moldovei, prot. Dumtru Tolico, metodist, lector la Academia Teologică, dna Angela Levința, șef al Cabinetului Metodic al Mitropoliei Moldovei, preoți și profesori de religie din raion. Citeste continuarea »
Prin ora de religie învăţăm apartenenţa la credinţa străbună
Cunoaşterea lui Dumnezeu se dobândeşte şi pe calea cuvîntului scris, iar aceasta se urmăreşte şi se realizează şi la ora de religie. Cunoaşterea cu mintea trebuie asociată cunoaşterii cu inima curată.
Omul are nevoie de cunoaşterea unui număr de reguli morale şi orice regulă trebuie să aibă drept temelie o învăţătură de credinţă. Aceasta este mijlocită tot la ora de religie.
Astfel, vineri, 22 februarie 2013, în incinta Liceului Teoretic „Ion Creangă” din s. Coşniţa s-a desfăşurat seminarul raional cu profesorii de religie „Integritatea didactică orientată spre formarea competenţelor specifice în predarea disciplinei opţionale religia” la care au participat dna Maria Jimbei, vicepreşedintele raionului Dubăsari, dna Larisa Braducean, şef Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport (DÎTS), Iaviţa Tatiana, specialist principal DÎTS, Isaicul Svetlana, specialist-coordonator DÎTS, protoiereul Alexei Boenciuc, şeful direcţiei metodice a Direcţia Studii a Mitropoliei Moldovei (DSMM), dna Angela Levinţa, şeful Cabinetului Metodic, DSMM, administraţia liceului şi preoţii care predau religia în şcoală. Citeste continuarea »
Lansarea site-ului Protopopiatului de Criuleni și Dubăsari, marcată la Palatul Mitropolitan
Astăzi, 10 februarie, la Reședința Mitropolitană, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întâlnire cu câteva dintre persoanele care au depus eforturi pentru crearea și lansarea site-ului Protopopiatului de Criuleni și Dubăsari.
Invitații, în persoanele dlui colonel Feodosie Sofianu, șeful Direcției Comunicaţii şi Protecţie Informaţională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Prot. Lect. Dr. Veaceslav Ciorbă și Pr. Mihail Bortă, au fost însoțiți de către Prot. Mitr. Teodor Pelin, Protopop al circumscripției sus-menționate. Citeste continuarea »
În perioada 2 – 5 februarie, la Moscova, a avut loc Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse
La Soborul Arhieresc s-au întrunit peste 280 de arhierei (eparhioți și vicari) din 247 eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Ruisa, Ucraina, Belarus, Moldova, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Estonia, precum și din țările străinătății îndepărtate în care există eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Citeste continuarea »
Recunoștință la popas aniversar
În dimineața zilei de 28 ianuarie, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Sediul Mitropolitan un grup de slujitori și mireni din raioanele Criuleni și Dubăsari.
Pentru activitate sârguincioasă spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova, ierarhul a decorat în paraclisul mitropolitan pe Prot. Mitr. Vasile Pistrui, parohul bisericii cu hramul “Minunea Arh. Mihail” din or. Criuleni, către jubileul de 50 de ani, cu medalia ”Sf. Ștefan cel Mare”. Citeste continuarea »
Prot. Mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, felicitat cu ocazia zilei de naștere
În dimineața zilei de 28 ianuarie Prot. Mitr. Teodor Pelin, protopopul de Criuleni și Dubăsari, din partea clerului protopopiatului, l-a felicitat călduros cu ocazia zilei de naștere pe Prot. Mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei, dorindu-i multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și realizări frumoase spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova .
Să ne trăiți întru mulți și fericiți ani ani!
HRISTOS SE NAŞTE SLĂVIŢI-L
Festivalul de colinde – HRISTOS SE NAŞTE SLĂVIŢI-L
Festivalul “Hristos se naște, slăviți-L”, la cea de a 5-a ediție
În contextul sărbătoririi Nașterii Domnului, Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari, în parteneriat cu Secția Culturală Raională a organizat cea de a 5-a ediție a festivalului “Hristos se naște, slăviți-L”.
În cadrul evenimentului care s-a desfășurat în sala de cultură “Grigore Sârbu” din Criuleni, au evoluat peste zece-colective model și coruri bisericești din mai multe sate ale raionului.
La festival a fost prezent și Prot. Mitr. Nicolae Ciobanu, Consilier Cultural al Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove, care a prezentat celor prezenți cuvântul de salut și de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir și care personal a dat o apreciere deosebită acestui eveniment de suflet care de mai mult de un deceniu aduce credincioșilor din Criuleni binecuvântata veste a Nașterii. Citeste continuarea »
Noi apariţii editoriale
La sugestia şi cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove la Editura „Angelus” au văzut lumina tiparului două cărticele de rugăciuni.
Prima este „Carte de rugăciuni pentru copii” / Se recomandă elevilor din clasele I-IV – cu rugăciuni mai scurte specifice vîrstei, cu rugăciuni în versuri, cu imagini etc.
A doua este „Cartea de rugăciuni a tînărului creştin” / Se recomandă elevilor din clasele V-IX – cu rugăciuni un pic mai lungi, dar de asemenea adaptate vîrstei, cu rugăciuni pe unele probleme specifice vîrstei etc. Citeste continuarea »
Starețul Tadei – Cum ne sunt gândurile, așa ne este și viața
– Care este cel mai de seama lucru în viața duhovnicească?
– Cel mai însemnat lucru este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburati sub nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniștea, tăcerea, liniștirea. Vălmășagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră, dar, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălășlui Dumnezeu Cel Unul.
«Притчи 4» (RU)
Художественный фильм «Притчи 4», 2013, 76 мин., режиссер Виталий Любецкий, оператор Татьяна Логинова.
Помните ли вы героев прежних «Притч» — мудрого духовника и его непутевого послушника? Жизнь не стоит на месте — в монастыре, где они Богу служат, новые корпуса растут, а монахи и прихожане в трудах, да молитвах духом возрастают, друг друга немощи носить научаются. Citeste continuarea »
Семь смертных грехов (RU)
Семь смертных грехов, Год выпуска: 2010
Жанр: документальный
Продолжительность: 84 минуты
Режиссер: Александр Смирнов Citeste continuarea »
Talpa Maicii Domnului (Lavra Poceaev)
«Poceaev» – este un film despre istoria acestei renumite lavre, relatat de un om, care după prima sa vizită aici, a simţit mişcări profunde în propriul suflet, care i-au permis să privească lumea cu alţi ochi.
De atunci la orice ocazie revine la acestă renumită lavră. Deci, împreună cu eroul nostru să începem şi noi această călătorie.
О содомской пропаганде (фильм, 2014) (RU)
Общество — это живой организм. Также как и в случае с ним, если мы знаем анамнез, можно поставить диагноз. История не раз показывала, к чему приводит моральная деградация общества. К уничтожению цивилизации. Возможно, что тем странам, где первое лицо государства даже толком не знает историю (имеется в виду речь г-на Обамы), не обязательно помнить про старые грабли. Что же, тем лучше для нас. Citeste continuarea »
Viaţa şi minunile Sf. Nectarie Taumaturgul de la Eghina
Viaţa şi minunile Sf. Nectarie Taumaturgul de la Eghina (film documentar)
Preotul Nicolae Ciobanu distins cu noul ordin mitropolitan
Protoiereul Nicolae Ciobanu, preşedintele Departamentului mitropolitan relaţii culturale, a fost menţionat de către Mitropolitul Vladimir cu noul ordin „Meritul Bisericesc”, gr. II.
Distincţia a fost prilejuită de serbarea a 35 de ani de viaţă şi 15 ani de slujire preoţească a vrednicului părinte. Mitropolitul i-a mulţumit pentru zelul cu care îşi duce ascultările încredinţate, dorindu-i sănătate şi noi puteri întru împlinirea misiunii sacerdotale. Citeste continuarea »
A fost sfințită fântâna arteziană din s. Hârtopul Mic, r. Criuleni
Preoții Nicolae Ciobanu, conislier Mitropolitan pentru Cultură și Gheorghe Danilov, paroh al bisericii “Sf. Irh. Nicolae”, au săvârșit slujba de sfințire a fântânii arteziene din s. Hârtopul Mic, r. Criuleni, construită recent. Aceasta a fost edificată la inițiativa primăriei comunei cu suprotul Ministerului Mediului și a mai multor agenți economici.
La serviciul divin au participat numeroși localnici și oaspeți, datorită cărora a putut fi realizat acest proiect de o necesitate majoră pentru sat.
În alocuționea sa, Prot. Mitr. Nicolae Ciobanu a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia frumosului eveniment și a vorbit despre importanța apei în viața omului, precum și despre impresionantele rezultate obținute datorită contribuției comune și a muncii active. Citeste continuarea »
Îngropaţi-mă pe după plintă
Îngropaţi-mă pe după plintă (film rusesc cu subtitrare în limba română)
“Îngropați-mă pe după plintă“ un film realizat după romanul scenaristului și regizorului rus de film, Pavel Sanaev, scris în 2003. Sașa Saveliev este cel care evocă momentele copilăriei, când la nouă ani era crescut de bunicii aflați în conflict cu mama care-l revendica după ce a încercat să-și croiască un drum în viață.
Sărbătoare de suflet la Criuleni
Este binecunoscut faptul că în călătoria noastră pămîntească nu suntem singuri. Afară de părinţi, de fraţi, de surori, de rude şi vecini, creştinii ortodocşi au alături pe sfinţi, care cu prezenţa lor nevăzută fac simţită purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de lume.
Nu este nici nu va fi vre-un timp cît va dura viaţa pe pămînt cînd va înceta şuvoiul de iubire al sfinţilor vărsat asupra omenirii. Aşa s-a format tradiţia din primele veacuri ale creştinismului ca fiecare biserică, fiecare comunitate să fie patronată de un sfînt.
Biserica şi orăşelul Criuleni sunt patronate de un sfînt deosebit, numit prin excelenţă Ghid al sufletelor umane pe care le conduce în lumea eternă- Sfîntul Arhanghel Mihail. Citeste continuarea »
Ora de religie privită prin ochii elevilor
În Liceul Teoretic „I.Creangă” din s. Coşniţa disciplina „Religia” se predă de mai mulţi ani. Pentru a vedea care este atitudinea elevilor faţă de acest obiect am realizat, chiar la prima lecţie a acestui an de învăţămînt, un mic sondaj în clasele V, VI, VII. Elevilor li s-au împărţit fişe în care ei au fost rugaţi să răspundă la trei întrebări: Ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut şi ce propuneri au pe viitor. Pentru o mai mare obiectivitate elevii nu au semnat fişele.
Multe răspunsuri mi-au părut interesante, chiar am rămas plăcut surprins, de aceea am hotărît să le selectez pe cele mai sugestive şi să le fac publice.
1. Ce mi-a plăcut la lecţiile de Religie din anul trecut?
– Mie mi-a plăcut deoarece e plăcut şi vesel. Citeste continuarea »
Prietenul meu, îngerul
Denumire originlă – „Мой парень – ангел”. Anul producerii – 2011
Un film recomandat spre vizionare tinerilor, dar şi nu numai. Un film despre un înger care coboară din cer pentru a ajuta o fată să devină mai bună. El arata ca un tânăr obişnuit. Îl deosebeşte doar faptul că face fapte bune din dorinţa de a ajuta, nu pentru putere, nu pentru bani. El îi relatează eroinei – „la noi toți sunt aşa.” Un film vesel şi amuzant, dar care te face să te întrebi: care ar trebui să fie alegerea mea? Cum ar trebui trăită viaţa? Fata îi spune îngerului: „Nu pleca, rămâi.” El îi răspunde: „dacă ai şti cât e de bine acolo!”. Vizionare plăcută!
Pustnicul bătrân şi ucenicul (“Русалка”) – desen animat ortodox
Acest desene animat extraordinar a fost realizat de regizorul Alexandr Petrov.
Prin ce sunt vii oamenii
Prin ce sunt vii oamenii – film ortodox rusesc cu subtitrare în limba română.
Dumnezeu a trimis un înger pe pământ, ca acesta trăind printre oameni să poată înțelege și afla: ce ascunde omul în el, ce nu îi este dat omului și prin ce sunt oamenii vii?
Numai după ce va afla acestea va putea să revină îngerul în cer…