Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Arhiva

PostHeaderIcon Biserica din s. Boșcana r. Criuleni grav afectată de o tornadă. Apel de ajutor către toată lumea de bună credință.

    Dimineața zilei de 8 octombrie, deși puțin posomorâtă, pe alocuri bureza și se vrea a ploaie – una obișnuită pentru toamnă și nu prevestea absolut nimic…

Din spusele localnicilor totul s-a schimbat în doar câteva clipe. Brusc s-a întunecat și dintr-o parte a comunei, numită Mardareuca, a pornit o vijelie care repede a crescut într-un uriaș vârtej. Deși nu s-au regăsit filmări video, locuitorii din partea de sus ai satului au văzut perfect cum s-a desfășurat tragedia și ne-au povestit detaliat prin ce clipe de groază au trecut.

Tornada, un fenomen meteo extrem, s-a năpăstuit prin mijlocul satului și în doar circa 10 minute a distrus acoperișul bisericii, primăria, a afectat peste 40 case de locuit, a deteriorat conducte de gaze naturale, a doborât arbori și a smuls din pământ stâlpi de curent electric.  Dispărând, la fel de repede și misterios, a lăsat în urma sa un adevărat calvar pentru toată comunitatea.

Biserica cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului” se pare că a avut de suferit cel mai tare, deoarece vijelia a trecut exact prin mijlocul acesteia, așa cum bine se vede în poze.

Solicităm din tot sufletul ajutorul oamenilor de bună credință. Relații la telefon: +373 79 56 71 94 părintele paroh Serghei Golovaci. Rugăm – distribuiți. Vă mulțumim!

Calendar Creștin Ortodox
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Editura Sf. Mina

Editura Agaton

Moldova pentru viață