Biserica ”Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din or. Criuleni și-a sărbătorit hramul
La 6/19 septembrie Biserica Ortodoxă săvârșește pomenirea Minunii Sf. Arhanghel Mihail din Colose, iar credincioșii de pretutindenea vin în sfintele lăcașuri, dând slavă lui Dumnezeu care, prin sfinții săi slujitori cei fără de trup mereu stă în ajutor celor care cheamă cu credință numele Său cel sfânt.
În această sfântă și luminoasă zi creștinii din or. Criuleni, la fel, își îndreaptă pășii cu evlavie spre sfântul lăcaș care, este ridicat în cinstea acestei mărețe sărbători și își marcheză în acest an a 31-a aniversare de la târnosire.
Sf. Liturghie a fost săvârșită de PC părinte prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Dubăsari și Criuleni, PC părinte paroh prot. mitr. Vasile Pistrui, PC părinte arhimandrit Vladimir (Poia), starețul schitului Butuceni și preoții din circumscripție.
În predică părintele Protopop Teodor Pelin a vorbit despre istoria sărbătorii, accentuînd rolul puterilor cerești în drumul greu și anevoios de mântuire a neamului omenesc.
Cu felicitări la adresa enoriașilor a venit dl Mihail Sclifos, Primarul orașului Criuleni.
De sărbătoarea hramului au fost organizate de autoritățile publice locale diverse concerte, distracții pentru copii etc.
De menționat este faptul că, acest hram îl poartă 6 parohii din cuprinsul Protopopiatului, precum s. Cruglig, s, Hîrtopul Mare, s. Bălășești în r. Criuleni și s. Pîrîta, s. Cocieri în r. Dubăsari.
Sfinte Arhanghele Mihaile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!