În vechime, episcopii și preoţii slujeau Sfânta Liturghie cu capul descoperit. Pentru prima dată, Informaţii referitoare la purtarea mitrelor le descoperim pe icoana sf. Chiril al Alexandriei.

Înțelegem că, inițial, episcopul folosea mitra în scop funcţional, deoarece avea capul bolnav,  aceasta fiind confecţionată din pânză uşoară. În scurt timp, pentru purtarea mitrei, s-a găsit și argumentul „teologic”: precum în Vechiul Testament arhiereul purta chidar sau mitră, la fel şi episcopii creştini, gradul cărora s-ar egala cu cel al arhiereilor veterotestamentari, pot folosi asemenea acoperiri pe cap. Însă, pentru validitatea acestei practici, era totuși necesară şi o aprobare a Sinodului local.

Pe episcopul Alexandriei l-au urmat şi alţi ierarhi ai Bisericilor locale, deşi în sec. XV Sfântul Simeon al Tesalonicului menţiona că „toţi ierarhii şi preoţii răsăriteni, cu excepţia celui din Alexandria” slujeau cu capul descoperite. Însuşi Simeon credea inadmisibil slujirea cu capul acoperit. Din sec. XVII slujirea cu mitră se admitea doar pentru patriarhi.
În Rusia, iniţial, mitrele au avut forme diferite decât cea de azi (până la reformele patriarhului Nicon care a adus în Rusia mitra grecească – n.n.), în cărţile ruseşti de cult fiind numită fes. Mitrele vechi moscovite erau copia fesurilor voievozilor ruşi, fiind incrustate cu aur, pietre preţioase şi blăniţă de samur. Întrucât episcopul  în Rusia Moscovita avea aceleaşi privilegii pe care le aveau şi cnejii, episcopul a moștenit, pe lângă pământuri, sclavi şi acest accesoriu al garderobei cneazului,  începând cu sec. XVI. Asemenea mitre sunt purtate astăzi doar de ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse de stil vechi (staroverî – n.n.) şi de unii amatori de anticariat din rândul ierarhilor BORu, ca mitropolitul Agafanghel de Odessa şi Ionafan de Tulcina.

Mitrele contemporane se aseamănă cu coroanele regale ale ultimilor împăraţi bizantini. Acestea au fost preluate de patriarhii constantinopolitani după cucerea imperiului de către turci. Ulteriori, mitrele, precum şi pletele lungi purtate de împăraţii bizantini, au intrat în modă  în rândul altor ierarhi răsăriteni, inclusiv în mitropolia Kieveană, de la care, începând cu sec. XVIII, s-au răspândit în întreg imperiul rus.

După ce dreptul de a purta mitră a fost acordat episcopilor, mitra a devenit obiect dorit pentru arhimandriţi – conducători ai marelor lavre şi mănăstiri ruseşti. De curând, pe timpul ţarului Alexei Mihailovici, visul lor a fost realizat. Începând cu Ecaterina a II, în imperiul rus mitrele se acordă şi preoţilor de mir.

Purtarea mitrelor se compară cu purtarea coroanei de spini de către Hristos (deşi diferă prin formă şi fast – M.M.). Să presupunem că este exact aşa.  Dar de ce la o liturghie în catedrală mitre îmbracă mai mulţi episcopi şi preoţi, şi nu unul singur – protosul, fie că este preot sau episcop, care are rolul lui Hristos? Apropo, în orientul ortodox al sec. XVII, după cum ne arată „Proschinitatul” lui Arsenie Suhanov, la o liturghie cu mai mulţi episcopi, doar protosul îmbrăca mitra (obicei păstrat doar la liturghie în Patriarhia Constantinopolului şi cea a Alexandriei – n.n.).

Cu aşa tâlcuiri, „parada mitrelor” pe capul preoţilor ortodocşi arată banal, la fel ca soldaţii îmbrăcaţi în uniformă de general. Fie că recunoaştem că aceasta expresie este greşită sau născocim o altă poveste de a justifica „râvna” clericilor noştri pentru acest obiect liturgic luxos (nu este un secret, dreptul de a purta mitră pentru mulţi preoţi este culmea aşteptărilor), ori să revenim la practica secolului XVII, când mitra era purtată doar de ierarh şi numai în calitate de protos. Iar, în ideal, să revenim la practica slujirii cu capul descoperit, precum dorea Sfântul Simeon al Tesalonicului încă în sec. XV. Deşi, să visăm la aşa ceva în zilele noastre, este absurd…

Traducere de preot. Maxim Melinti după Владимир Шолох “О самом нефункциональном головном уборе в Православной Церкви”

Sursa: www.biserica-ghidighici.md