Festivalul ortodox “Hristos a înviat” s. Dubăsarii Vechi, r-l Criuleni
În ziua de 6 mai 2013, pe malul bătrânului Nistru, la stadionul din s. Dubăsarii Vechi, r-l Criuleni, loc de o rară frumusețe, s-a desfășurat ediția a XIII-a a festivalului cântecelor și obiceiurilor pascale cu genericul “Hristos a înviat!” organizat de secția Cultură și Turism Criuleni , primăria s. Dubăsarii Vechi în parteneriat cu Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari.
Aici au fost amenajate numeroase expoziții ale meșterilor populari din raion, precum dna Natalia Cangea, președintele Uniunii meșterilor populari din r-l Criuleni, cu deosebitele lucrări din fibre vegetale, dnele Alexandra Culava, s. Onițcani, și Victoria Antoci, s. Corjevo, cu diverse compoziții din mergelușe, dna Raisa Braguța, or. Criuleni, cu o remarcabilă expoziție de broderie, dna Natalia Tricolici – pictură, dna Liuba Țelic, s. Corjova, – lucrări de broderie, dnele Zinaida Mazur și Lidia Calancea, s. Bălăbănești, cu diverse produse de panificație, dna Aliona Cotorobai, or. Criuleni, – frivolite, dna Alexandra Cangea, s. Mașcăuți, – broderie, renumitul meșter Victor Pelin – prelucrarea artistică a lemnului, școala de arte locală – desene cu tematică religioasă și m. a.
Toate împrejurările au fost scăldate în dulcele melodii pascale, cu o deosebită stăruință interpretate de formațiunile folclorice tip-model din r-l Criuleni, precum “Floarea dorului” din s. Ratuș, “Cavalerii armoniei” s. Boșcana, “Nemurelile” s. Slobozia-Dușca, ”Răzeșii” s. Mașcăuți, “Măleanca” și colectivul de copii “Lăstăreii” din s. Bălăbănești alături de interpreta Jana Gherbovei, “Mărgăritarele” s. Corjevo, “Șezătoarea” or. Criuleni, colectivele de copii “Băștinașii” din s. Hârtopul Mare și s. Ișnovăț, formația folclorică “La stâncă” și ansamblul vocal de bărbați, precum și copiii de la grădinița “Romanița” din s. Dubăsarii Vechi ș.a. Deasemenea au evoluat în scenă corurile bisericești din satele Mașcăuți, Izbiște și Cocieri, or. Criuleni și corul protopopiatului.
În cuvântul de încheere părintele Teodor Pelin, protopop de Dubăsari și Criuleni a mulțumit călduros tuturor participanților, și în mod deosebit organizatorilor, precum dnei Valentina Bobeico, șef al Secției Cultură și Turism Criuleni și primarului s. Dubăsarii Vechi dlui Gheorghe Lungu. Toate colectivele participante au fost menționate cu diplomă de participare și trofeul festivalului, iar din partea protopopiatului au primit Pastorale și icoane cu Învierea Domnului. Pentru toți participanții a fost pregătită o agapă frățească.
De menționat este faptul, că diferite manifestații legate de sărbătoarea Învierii Domnului au avut loc ulterior în satele Hrușevo, Hârtopul Mare și Coșnița, r-l Dubăsari.