Festivități în parohia com. Boșcana r. Criuleni prilejuite de sărbătorile naționale
Duminică, la 30 august 2015, în com. Boșcana r. Criuleni au avut loc diverse festivități prilejuite de sărbătorile naționale, precum «Ziua Independenței Republicii Moldova» și «Limba noastră cea română».
Astfel, la inițiativa dlui Valeriu Bulgac, consilier local, în centrul istoric al satului Boșcana a fost instalat un catarg de circa 20 metri înalțime pe care a fost arborat Drapelul de Stat. Ceremonia sfințirii a fost oficiată de părintele Protopop prot. mitr. Teodor Pelin și părintele paroh prot. mitr. Serghei Golovaci. Drapelul a fost arborat de cel mai bătrân locuitor al satului dl Ștefan Bulgac, ajuns cu bine la vârsta de 94 ani.
În vecinătate, pe zidul gardului unei gospădării, lăngă poartă, o fost instalată o placă comemorativă în cinstea dlui Ion Cătană, primar al satului Boșcana(1936-1940) și deportat(1940-1946; 1949-1957), unde s-a oficiat o slujbă de pomenire.
Cu cuvinte alese și de o puternică încărcătură istorică ne-a vorbit dl Valeriu Bulgac. Cu un mesaj din partea Consiliului Raional a venit dl Oleg Ogor, Vice Președintele Raionului Criuleni. Părintele Protopop a explicat simbolurile creștin-ortodoxe din stema de pe Drapelul de Stat, îndemnând ca această frumoasă faptă de astăzi să fie preluată și în alte localități.
La eveniment au luat parte dl Vitalie Rotaru, ex Președintele Raionului Criuleni, dl Ghenadie Cazacu, Consilier raional, dl Anatolie Vîntu, ex Primar al com. Boșcana, precum și alți oaspeți de onoare.
Pentru toată lumea a fost cu drag organizată o aleasă agapă frățească, urmând diferite măsuri distractive, care s-au petrecut pânâ seara târziu.