“Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați–L!…”
Magia sărbătorii Nașterii Domnului este evidențiată prin colinzile care răsună în aceste zile prim toată lumea creștin – ortodoxă.
Încă din anul 1998 s. Corjova a format strânse legături culturale cu Banatul și Ardealul. Iată că și în acest an, primarul s. Corjova, dl Gheorghe Ojog, a organizat un turneu prin România, care a avut ca scop de a duce colinzile din zona Nistrului la celălalt hotar al României. Grupul a fost compus din două formații folclorice: «Mărgăritare» – conducător artistic Valentina Minciună și «Lăstărașii»—conducător artistic Petru Panuța, însoțiți de dl primar Gheorghe Ojog, preoții Serghei Burduja, Victor Livinschi și câțiva consilieri locali.
Primul popas a fost în or. Sibiu, unde la data de 22 decembrie seara grupul a dat un spectacol de colinzi pe scena din «Piața Mare». A doua zi am fost primiți în parohia ortodoxă «Slimnic», unde preotul paroh Gheorghe Pit împreună cu preoteasa ne-au făcut o excursie la cetate, biserică și centrul pentru copii. Acolo ne-am ascultat reciproc colinzile. Mai spre seară, dna Maria Greavu, primar al comunei Loamneș, ne-a întîâmpinat la căminul cultural al satului Alamor, unde locuitorii comunei ne-au ascultat cu atenție.
La data de 24 decembrie am ajuns în comuna Buchin județul Caraș-Severin, unde am fost întâmpinați de dl primar Gheorghe Coila cu un grup de consilieri. Comuna este alcătuită din patru sate: Buchin, Prisian, Valea Timișului și Poiana. În fiecare sat este câte o biserică ortodoxă. În grupul nostru fiind doi preoți, am fost împărțiți pe la biserici așa încât pe data de 25 și 26 decembrie să slujim Sf. Liturghie, după care credincioșii din biserici au avut posibilitatea să asculte cum copii din Basarabia vestesc Nașterea Domnului prin colinzi. În seara zilei de 26 decembrie, pe scena căminului cultural al satului Valea Timișului, copii au dat un spectacol pe care l-au privit toți locuitorii comunei. Pe 27 decembrie am vizitat muzeul etnografic din Caransebeș după care am cântat câteva colinzi în Catedrala Episcopală din centrul orașului. Uitând oboseala, mulțumiți am ajuns acasă.
Sperăm ca Nașterea Pruncul Dumnezeesc să se reactualizese în fiecare inimă de creștin orodox și crescând Să ne aducă mântuirea.
Aducem sincere mulțumuri dlui primar Gheorghe Ojog pentru organizarea acestei călătorii!
Prot. Serghei Burduja