Deşi trăim într-un mileniu caracterizat de globalizare, de computer şi de materialism, putem sesiza cu bucurie că la sate (şi nu numai) încă se mai păstrează obiceiul de a sfinţi Troiţe la intrarile în localități, margini de drumuri, la capetele de poduri sau la fântâni.
Conform tradiţiei populare, troiţele se construiesc la margine sau la răscruce de drumuri, pentru a ne arăta calea cea bună care trebuie urmată, dar şi pentru ca, oprindu-ne din drumul nostru şi însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci în dreptul lor şi chiar rostind o scurtă rugăciune, să fim ajutaţi de Milostivul Dumnezeu în călătoria noastră.
Troiţele au îmbrăcat, pe lângă rolul social-religios, şi un pronunţat caracter utilitar, fiind folosite ca punct de reper în orientare şi uneori intrând în toponimia locului.
Astfel, la invitația dlui primar Valeriu Rusu, la intrarea în s. Oxentea r. Dubăsari a fost solemn înălțată o Răstignire, lucrată iscusit în piatră de Cosăuți, având alăturea o aleasă lucrare, la fel în piatră, cu incrustarea denumirii satului. Ulterior, în imediata apropiere, a fost inaugurat un sens giratoriu.
Slujba de sfințire a fost ofociată de părintele prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Dubăsari și Criuleni, însoțit de preoții din localitățile învecinate prot. Nicolae Bologa și prot. Andrei Iațco.
La festivitate au luat parte dl Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, dl Grigore Filipov, Președintele r. Dubăsari, dl Victor Miculeț ș.a. care au contribuit la realizarea acestui admirabil proiect. La fel, la eveniment au asistat deputați ai Parlamentului RM, consilieri raionali și locuitori ai comunității.
Ulterior, Excelența Sa, dl Igor Dodon a vizitat biserica “Sf. Ierarh Nicolae” din localitate, pe care o ctitorește, făcând cunoștință cu desfășurarea lucrărilor de reparație la etapa actuală.
Așa să ne ajute Dumnezeu!