Deşi trăim într-un mileniu caracterizat de globalizare, de computer şi de materialism, putem sesiza cu bucurie că la sate (şi nu numai) încă se mai păstrează obiceiul de a sfinţi Troiţe la intrarile în localități, margini de drumuri, la capetele de poduri sau la fântâni.

Conform tradiţiei populare, troiţele se construiesc la margine sau la răscruce de drumuri, pentru a ne arăta calea cea bună care trebuie urmată, dar şi pentru ca, oprindu-ne din drumul nostru şi însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci în dreptul lor şi chiar rostind o scurtă rugăciune, să fim ajutaţi de Milostivul Dumnezeu în călătoria noastră.

Troiţele au îmbrăcat, pe lângă rolul social-religios, şi un pronunţat caracter utilitar, fiind folosite ca punct de reper în orientare şi uneori intrând în toponimia locului.