Istoria bisericii cu hramul ,,Sf. Ierarh Nicolae’’ din s. Holercani, r-l Dubăsari
Din cele mai vechi mărturii aflăm că în otcina Horelcani, care aparţinea mănăstirii Sfântului Sava din Iaşi, exista o biserică din lemn cu hramul în cinstea Sfinţilor Arhistratigi. Către 1813 ea a ajuns într-o starea deplorabilă, fapt care a şi fost fixat în scris în unul din documentele bisericeşti: „Ocolul Nistrului de Sus – Horelcani – biserica Sfinţilor Arhistratigi – din lemn, în starea nesatisfăcătoare, nu este înzestrată pe deplin cu toate cele necesare pentru cult„.De aceea a şi apărut necesitatea construirii în localitate a unei noi biserici.
Prima biserică din piatră la Holercani a fost construită în 1817, fapt confirmat de documente:
„Biserica Sfântului Arhistratig Mihail din satul Holercani, care aparţinea mănăstirii Sfântului Sava din Iaşi, a fost construită în 1817 datorită străduinţelor negustorului Zoiţî Condinerul. Edificiul este din piatră, acoperişul este din şindrilă. Clopotniţa este separată de edificiul bisericii, constituind patru piloni de lemn cu acoperiş, de asemenea, cu şindrilă„.
În 1866 edificiului bisericii Sfântului Arhanghel Mihail i-a fost adăugată o clopotniţă din piatră.În acea vreme localitatea Holercani intra în lista moşiilor care aparţineau mănăstirii Sfântului Mormânt din Ierusalim. Acest document intitulat „Lista bisericilor construite şi reconstruite din localităţile din Basarabia ce aparţineau mănăstirii Sfântului Mormânt din Ierusalim” a fost alcătuit de Administratorul acestor moşii, protosinghelui (arhimandritul) Nicodim:”În satul Holercani în 1866, biserica veche a fost reconstruită, i s-a adăugat o clopotniţă nouă, a fost vopsită în interior şi exterior, a fost instalat un iconostas nou şi icoane, a fost înzestrată cu vase liturgice şi alte obiecte de cult, şi depus în total 2200 ruble de argint„.
Dintr-o scrisoare a protosinghelului Nicodim din 22 februarie 1866 aflăm cine anume s-a ocupat de lucrările de construcţie:”În localitatea Holercani pentru reconstrucţia bisericii şi edificarea unei clopotniţe din piatră merge antreprenorul Feodosie Drtoplev…„.
În anul 1895 în satul Holercani a fost construită o nouă biserică din piatră, care a ajuns până în zilele noastre, având peste o sută de ani.”Biserica din satul Holercani a fost construită în 1895 datorită străduinţei locuitorilor şi a unei sume de bani dată din fondul veniturilor moşiilor mănăstirilor închinate. – Edificiul este din piatră acoperit cu tablă metalică, unită cu clopotniţa, tot din piatră. – Curtea este îngrădită cu gard din piatră, iar în curte este construită o casă parohială acoperită cu tablă metalică. Temelia bisericii este din piatră. – Hramul bisericii este în cinstea Sfântului Nicolae, făcătorul de minini. Ziua hramului se sărbătoreşte la 9 mai„.
Putem presupune că biserica a fost construită după proiectul arhitectului Mihail Stepanovici Seroţînschii, care la acea vreme ocupa funcţia de Arhitect eparhial şi care a proiectat mai multe biserici din Basarabia, în judeţul Orhei, în special. Dar, dovezi documentare directe despre acest fapt, cu părere de rău nu avem.
După toată probabilitatea, cea mai capitală reparaţie în biserica din Holercani a fost efectuată în anul 1913, când a fost demontată bolta cruciformă din piatră şi a fost făcută prin peretele clopotniţei o uşă pentru a ajunge în cafastru nou construit, când a fost schimbată o podea nouă, au fost instalate gratii metalice la ferestre, au fost aşezate pavele în jurul bisericii, au fost aurite crucile etc.
Reparaţia a fost efectuată de antreprenorul Efimii Prohorenco sub supravegherea arhitectului M.S. Seroţinschii, care a făcuta o estimare detaliată a cheltuielilor de reparaţie a edificiului bisericii. În total pentru reparaţie s-au cheltuit 4200 ruble.
Trebuie menţionat că dacă bisericile precedente din Holercani (cea de lemn şi cea din piatră, 1817) au avut hramul în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail, atunci cea nouă construită în 1895 a fost târnosită în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.
Preoţii
Din 1843 la Holercani a slujit preotul Zaharia Sandulescu, născut în 1813 în Holercani, fiu de dascăl (tata – Sofronie Sandulescu), nu a învăţat la Seminar. La 6 octombrie 1837 a fost numit pălămar la biserica din Suslenii de Sus, judeţul Orhei; la 17 februarie 1843 arhiepiscopul Dimitrie Sulima l-a hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii din Holercani; la 26 martie 1853 a fost decorat cu dreptul de a purta Nabedrenic, în 1858 a primit cruce pectorală în amintirea războiului din 1853-1856; în 1874 a primit binecuvântarea Sfântului Sinod. A slujit la Holercani cel puţin până în 1877.
În anii 1891-1909 a slujit preotul Nicolae (Nicon) Iacov, născut în 1869 în Oniţcani, fiu de preot (tata – Gheorghe Iacov), a absolvit Seminarul teologic din Chişinău. La 8 octombrie 1891 a fost hirotonit în treapta de diacon, la 17 octombrie 1891 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii din Holercani, la 4 august 1909 a fost transferat la biserica din Oniţcani.
Din 1909 a slujit preotul Matei Nicov, născut în 1885 în Verejeni, fiu de cântăreţ bisericesc (tata – Porfirii Nicov), a absolvit Seminarul teologic din Chişinău. La 9 noiembrie 1908 a fost hirotonit în treapta de diacon, la 16 noiembrie 1908 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii din Oniţcani, la 4 august 1909 a fost transferat la biserica din Holercani, unde a slujit şi în anii 1930, fiind paroh al bisericii.
În 1941-1942 a slujit preotul Petru Gherbanovschi, născut în 1900, a absolvit Seminarul teologic din Chişinău. În 1927 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii din Miguleni, judeţul Orhei, ulterior transferat la Holercani.
În 1943-1944 a slujit preotul Vsevolod Guma, născut în 1888 în Dubăsarii Vechi, fiu de preot (tata – Constantin Guma), a absolvit Seminarul teologic din Chişinău. La 24 noiembrie 1915 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii din Blindeşti, judeţul Bălţi, în 1930 a fost transferat la biserica din Ciocîlteni, judeţul Orhei, ulterior transferat la Holercani.
Un detaliu important privitor la clerul bisericii din Holercani, care nu poate fi trecut cu vederea este legat de un cântăreţ bisericesc (dascăl).Din 1904 până în 1944 cântăreţ bisericesc al bisericii Sfântul Nicolae din Holercani a fost Andrei Mihailovici Plămădeală, născut la 25 mai 1881 în Buiucanii Chişinăului, în familia preotului Mihail Plămădeală – tatăl cunoscutului sculptor Alexandru Plămădeală, autorul monumentului voievodului Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului şi a altor opere de artă. Astfel, cântăreţul bisericii din Holercani Andrei Plămădeală era fratele mai mare al sculptorului. El a învăţat timp de doi ani la Seminarul teologic inferior din Chişinău, dar pe motive de sănătate, a abandonat studiile. Ulterior a învăţat într-o şcoală de cântăreţi bisericeşti. Atunci când a fost numit la Holercani Andrei Plămădeală şi-a luat angajamentul în faţa episcopului vicar Arcadie Filonov (1887-1907) să întemeieze un cor bisericesc, lucru care după toată probabilitatea l-a făcut.
Din 1946 a slujit preotul Nicolae Grigoraşenco, născut în 1898 în Holercani. A absolvit şcoala de cântăreţi bisericeşti, la 8 august 1946 a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Holercani, din 27 mai 1947 deservea şi parohia Marcăuţi.
În 1959 biserica Sfântul Nicolae din Holercani a fost închisă…
Biserica a fost redeschisă odată cu numirea în funcția de paroh din 20 iunie 1990 a părintelui Vasile Pistrui,care cu multă dragoste și sârguință a readus la viața liturgică sfântul lăcaș. Biserica a avut de suferit, deasemenea, în urma conflictului armat de pe Nistru din 1992. Urme de schije se observă până astăzi pe pereții bisericii și a casei parohiale…
Din 22 august 2000 paroh a fost numit părintele Teodor Pelin, care, la fel, împreună cu preoteasa s-au ostenit pe tărâmul pastoral, reușind să cristalizeze o temeinică comunitate creștină.
Din 23 septembrie 2004 slujește părintele Emanuil Grigoriev.
Interesanta istorie, a bisericii noastre. Avem o biserica frumoasa cu o amplasare neobisnuita.
Da!!! Istoria îi înteresantă, nui cu spor… da vă rog care a scriso schimbaţi o dată: pe 22 mai este hramul da nu pe 9 mai.
Cu respect!!! Şeptelici Vasile .
Data la care Vă referiți în documentul de arhivă este indicată corect. Astfel, toate actele oficiale bisericești se datează pe stil vechi, respectiv 9 mai. Pentru a nu crea confuzii s-ar putea de scris 9/22 mai, dar în acest caz am modifica un document de arhivă, lucru inadmisibil!
Nu înțelegem mesajul DVoastră cu referință la spor? Dacă doriți să completați istoria cu careva evenimente, certificându-le arhivistic, le puteți trimite pe adresa redacției. Doamne ajută!
Spuneti-mi va rog, sub a cui Mitropolie se afla aceasta biserica? Multumesc.
Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, Patriarhia Moscovei. Doamne ajută!
Și totuși cine a construit prima biserică creștin Ortodoxă din Holercani, și cine sunt primii ctitori?
Este imposibil de a cunoaște cine a construit prima biserică în s. Holercani. Moldova face parte dintr-un spațiu încreștinat de Sf. Andrei și urmașii direcți ai acestuia, respectiv, putem cu îndrăzneală să admitem că, aici au existat lăcașuri sfinte încă din secolul I. De obicei, la începuturi, acestea erau zidite de însăși membrii comunității. Mai târziu, cum vedem din istorie, la ridicarea și întreținerea bisericilor este implicată foarte des clasa boierească. Cu regret, de alte informații cu referință la lăcașurile de cult din s. Holercani Arhiva Națională nu dispune.
multumim pentru informatie pretioasa