Istoria bisericii cu hramul „Sf. întocmai cu Apostolii Împărați Constantin și Elena“ din satul Cimișeni, r-l Criuleni.

     Conform surselor arhivistice prima atestare documentară a parohiei din localitate a fost  anul 1813, pe când piatra de temelie a celei dintâi biserici a fost pusă în 1826, construcţia căreea a finisat şase ani mai târziu, în 1833. Aceleaşi surse ne indică că prim-ctitor a fost Constantin Palaghinov. Clădirea bisericii era ridicată din piatră. Biserica a fost sfințită în numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Începând cu primul an de activitate, biserica avea trei angajaţi: preotul, cântăreţul şi paraclisierul.

În acelaşi an, 1926, s-au pus şi bazele construcţiei casei parohiale, clădire mică din lemn. Şi biserica, şi casa parohială au fost ridicate la indicaţia directă a preotului Vasile Stadniţchi pe moşia proprietarului Constantin Plaghinov. În scopul asigurării minimului necesar de funcțioanare al bisericii, la 28 iunie 1844 s-a decis ca 33 de desetine de pământ din contul moşiei satului să fie acordate bisericii.

Informaţii mai ample referitoare la persoana preotului Vasile Stadniţchi, care a slujit în localitatea Cimişeni în perioada anilor 1826-1847, din păcate nu dispunem. Un lucru e cert, că este de naţionalitate ucrainean şi în 1826 împreună cu întreaga familie au venit la Chişinău. Fiul acestuia, Timofei Stadniţchii a fost cântăreţ la biserică pe parcursul anilor 1826-1832, fiind ulteruior înlocuit cu fratele acestuia Ioan, viitor preot al localităţii. Mai mult, este unul dintre strămoşii lui Arsenie Stadniţchi, fiu de preot din Comarova, judeţul Hotin, fost rector al Academiei Teologice din Moscova, arhiepiscop al Pscovului, apoi mitropolit al Novgorodului, ulterior victimă a teroarei comuniste (decedează în 1936 în deportare).

Succesorul părintelui Vasile Stadniţchi a fost fiul acestuia Ioan Stadniţchi, care în 1847 printr-o decizie a  Prea Sfinţitului Gavriil, a fost numit preot paroh în localitatea Cimişeni.

Fiind de naţionalitate ucrainean, prin acţiunile sale întreprinse în localitate, a contribuit la promovarea politicii autorităţilor ruseşti pe teritoriile ocupate. Remarcăm faptul că începând cu 1833 a fost interzisă folosirea limbii române în biserici. Şi dacă preotul Vasile Stadniţchi pe parcursul oficierii serviciului divin utiliza doar unele fraze în rusă, oficiind în limba băştinaşilor, apoi preotul Ioan din primele luni a trecut doar la limba rusă. Înre timp, din cauză că limba rusă nu era înţeleasă de popor, oamenii încetau a mai frecventa biserica, de aceea din 1871 revine la utilizarea în biserică atât a limbii române, cât şi ruse.

Pentru activitatea sârguinciuoasă preotul Ioan Stadniţchi a fost decorat cu numeroase ordine şi diplome. Astfel, cu ocazia sărbătoririi finisării războiului ruso-turc din 1853-1856,  episcopul de Chişinău şi Hotin Irinarh l-a decorat cu Crucea de bronz şi Medalia de bronz pe panglica de Andreevsk. Ulterior, pentru credinţă şi devotament, la 28 aprilie 1864 a fost decorat cu Scufia Sinodală Violetă. Peste câţiva ani, în 1875, Sfântul Sinod în semn de mulţumire pentru activitatea desfăşurată pe parcursul vieţii i-a  înmânat o Diplomă de recunoştinţă.

Familia preotului Ioan Stadniţchi deţinea în proprietatea sa mai mult de 70 vite cornute, un număr mare de oi şi albine. Deasemenea erau stăpânii unei mori. În acelaşi timp familia preotului era stăpâna unei vii, de pe care recolta de la 600 la 1000 vedre de vin.

Conform spuselor moşierului Anuş, proprietarul pământurilor pe care era amplasată localitatea Cimişeni, erau frecvente cazurile când părintele Ioan Stadniţchi împreună cu Nicolai Buruiană, preotul localităţii Cobusca-Veche, judeţul Tighina organizau diverse întruniri.

Părintele Ioan Stadniţchi împreună cu soţia Ana Manuilovna (n.1820) au educat trei copii: Alexandru (n.1858) preot în satul Selişte, judeţul Chişinău; Elizaveta (n.1861) căsătorită cu Ion Cotoman din satul Vadul-lui-Vodă și Alexandra, soţia preotului Nicolai Trofimov din localitatea Călăraşi, judeţul Orhei.

Pe parcursul păstoriei preotului Ioan Stadniţchi a activat cântăreţul Pavel Băţ (n. 1838) localnic, fără studii muzicale. Prea Sfinţitul Arhiepiscop al Chişinăului şi al Hotinului l-a numit în această funcţie în 1885. Pavel Băţ a fost căsătorit cu Maria Ivanovna (n. 1841),  împreună cu care au crescut şi educat patru copii: Mihai (n.1874), Teodor (n.1878), Alexandra (n.1875) şi Manoil (n.1867).

În anul 1884 biserica a fost împroprietărită cu lotul de sub biserica actuală. Pentru a deveni ctitor, locuitorul Petrache Decusară, a donat bisericii mai multe hectare de pământ, astfel din lotul de 33 de desetine se ajunge la 36 hectare şi 525 metri pătraţi.

Între timp clădirea bisericii s-a deteriorat şi era necesar de efectuat o reparaţie capitală sau de construit una nouă. Prin decizia obştii săteşti s-a ales a doua variantă. La 15 februarie 1882 obştea sătească din localitate s-a convocat şi în rezultatul multiplelor discuţii au decis să adreseze un Demers Consistoriului Duhovnicesc de la Chişinău, prin care solicitau  propunerea de a construi o biserică nouă din piatră conform proiectului propus de arhitectorul Constantin Kurkovskii, mai mult, să se permită ca noua biserică să fie construită din piatra celei existente. La această şedinţă s-a mai decis ca localnicii Gheorghe Nacu împreună cu Onisim Izbaş să fie împuterniciţi să transmită Demersul adresantului.

Mai târziu, la 23 iunie, în localitatea Cimişeni s-a deplasat o comisie care a confirmat că biserica existentă se află într-o stare degradantă, iar construcţia unui nou lăcaş sfânt se impune. Tot atunci a fost ales un alt loc pentru noua construcţie.

Următoarea etapă consta în trimiterea proiectului spre aprobare în secţia construcţii a Consiliului de Administrare Gubernial. Paralel cu aceasta prin Decretul nr. 6177, preotul blagocin Baltaga, în conlucrare cu arhitectorul eparhiel, urmau să prezinte o informaţie amplă despre starea actuală a bisericii, să confirme dacă locul ales pentru construcţia bisericii este cel mai indicat şi să argumenteze alegerea. Pe baza informaţiilor prezentate, la 30 iulie a fost înaintat noul proiect al bisericii spre aprobare Comitetului responsabil de problemele tehnice şi de construcţii a Ministerului Afacerilor Interne.

În răspunsul primit  la 17 august se stipula ca MAI acceptă propunerea de a fi construită în localitate o nouă biserică, din piatră, însă conform proiectului bisericii existente în satul Tatar-Bourci din judeţul Ismail, locul noii construcţii să fie confirmat de funcţionarul poliţienesc şi blagocin, uşile de la intrare să se deschidă în exteriorul bisericii. Considerăm important a remarca, că în pofida multiplelor proceduri birocratice, nimeni, în afară de locuitorii satului absolut cu nimic nu au contribuit la ridicarea noului lăcaş de cult. Noua biserică din piatră a fost finisată în 1887.

Deja către anul 1894 biserica „Sfinții Împărați Constantin şi Elena” avea 815 enoriaşi, inclusiv: agricultori – 791, militari – 13, care locuiau în 103 case. Din totalul celor 815 locuitori s-a constatat că 412 erau bărbaţi şi 403 – femei.

Reeşind din faptul că în judeţul Orhei bântuia epidemia de variolă şi în scopul prevenirii răspândirii acesteia, la 17 martie 1886 a fost convocat Consiliul Medicilor care au ajuns la concluzia, că în cazul vre-o unui deces din cauza epidemiei,  membrii familiei decedatului să-l înmormânteze în aceeaşi zi. Pentru aceasta au înaintat un Demers conducerii eparhiale în care au cerut ca defuncţii să fie înmormântaţi în aceeaşi zi, fără respectarea ritului funerar obligatoriu. Cerinţele demersului au fost acceptate. Astfel, în perioada aprilie 1866 – 1 ianuarie 1888 s-au respectat prevederile Demersului.

După o perioadă de păstorie de aproape 50 de ani, în 1894, succesorul lui Ioan Stadniţchi este desemnat părintele Ştefan Haritonov (anii de slujbă 1895-1910). Respectivul preot a avut o păstorie liniştită, remarcându-se prin crearea Consiliului de Tutelă Parohial. La 22 august 1905, la propunerea preotului Ştefan Haritonov a fost convocată adunarea satului. La adunare părintele a propus ca să fie creat un consiliu de tutelă parohial, care ar avea drept scop amenajarea şi păstrarea lăcaşului sfânt, casei parohiale şi a şcolii bisericeşti din localitate, precum şi a alte acţiuni de caritate. Cei prezenţi au susţinut propunerea părintelui şi au decis ca:

• Părintele Ştefan Haritonov, cântăreţul Pavel Băţ, paraclisterul Petru Dicusar şi încă alţi patru membri ai comunităţii să facă parte din consiliul coordonator;
• Pentru a asigura conducerea imediată a nou-createi organizaţii se cooptează următorii membri: Ion A. Nacu, Ion Scutelnic, Ion V. Nacu şi Gr. Ţaran. Preşedinte – părintele Ştefan Haritonov, iar trezorier – Petru Dicusar;
• În scopul informării locuitorilor satului despre mersul activităţii respectivei comisii să fie desemnaţi: Alexandru Crăciun şi Ion Zubcu;
• A-l împuternici pe părintele Ştefan Haritonov să prezinte respectivul Demers conducerii eparhiale:

Semnatarii: Andrei Beţco, Petru Beţco, Dumitru I. Beţco, Gheorghe Beţco, Dumitru M. Beţco, Alexandru Beţco, Eremia Beţco, Teodor Beţco, Alexandru Baractari, Ion Baractari, Ilie Baractari, Ştefan Vlas, Isidor Volovei, Vasilii Volovei, Gheorghe Graur, Gheorghe Grega, Vasilii Dicusar, Gheorghe Dicusar, Dumitru Dicusar, Nicolae Dicusar, Ion Draguţan, Petru Dicusar, Filimon Dicisar, Serghei Dicu, Ion Dicu, Zaharia Drimicina, Andrei Doia, Onisii Izbaş, Foma Zgorea, Gheorghe Cazac, Ion Cazac, Alexandru Cazac, Ghiril Cazacenco, Grigorii Cazacenco, Teodor Corcodel, Ion Corcodel, Pavel Corcodel, Dumitru Crăciun, Dumitru Curmei, Dumitru Cojocari, Vasilii Cojocari, Gheorghe Calaraş, Nicolai Cojocaru, Ion Costiuc, Teodor Chiriac, Nicolai Laşco, Gheorghe Lisnic, Andrei Magurean, Dumitru Malai, Teodor Malai, Teodor Morari, Vasilii Moroşan, Onisim Moroşan, Alexandru Moroşan, Constantin Marişciac, Mihai Marişceac, Foma Nacu, Teodor Nacu, Ilie Nacu, Gheorghe Nacu, Alexandru Nacu, Ion V. Nacu, Mihai Nacu, Ion N. Nacu, Vasilii Nacu, Ion Punga, Dumitru Punga, Ştefan PungaGheorghe Punga, Nicolai Pânzari, Cozma Pânzari, Gheorghe Pânzari, Ion Pânzari, Vasilii Saramciuc, Chirica Scutelnic, Alexandru Scutelnic, Ion Gh. Scutelnic, Macarii Scutelnic, Terodor Scutelnic, Luca Scutelnic, Teodor L. Scutelnic, Dumitru Scutelnic, Ilie Scutelnic, Simion Scutelnic, Teodor A. Scutelnic, Nicolai Sturza, Ion Sturza, Gheorghe Sturza, Constantin Terentii, Gheorghe Ticolaz, Efimie Ticolaz, Dumitru Toma, Vasilii Toma, Ion Toma, Vasilii Toma, Teodor Toma, Isidor Toma, Ion Toma, Onisim Rusu, Andrei Rusu, Dumitru Rusu, Teodor Raitabuc, Dumitru Raitabuc, Pintilei Rabei, Alexandru Rabei, Gheorghe Railean, Ion Hamarţ, Vasilii Hamarţ, Simion Haidău, Mihail Haidău, Alexandru Haidău, Tănase Haidău, Dumitru Haidău, Ilarion Haidău, Ion Haidău, Gheorghe Haidău, Andrei Ţurcan, Zaharia Ţurcan, Ion Ţurcan, Teodor Ţurcan, Carp Ţâmbalari, Ion Ţâmbalari, Ion Ţaran, Vasilii Ţaran, Onufrei Ţaran, Gheorghe Ţaran, Feodor Ţaran, Ion Ţaran, Vasilii Ţaran, Nicolai Ţaran, Feodor Ţaran, Alexandru Cioban, Teodor Ceban, Alexandru V. Cioban, Mihail Cioban, Pavel Cioban, Andrei Citulenco, Alexandru Citulenco, Pavel Citulenco, Constantin Ursu, Teodor Ursu, Nicolai Ursu, Gheorgii Ursu, Vasile Ursachi, Deodor Cazacenco, Ion Crăciun, Dumitru Scutelnic, Ştefan Scutelnic, Constantin Rabei, Alexandru Gaidău și Petru Beţco.

Conform răspunsului primit de la Prea Sfinţia Sa Vladimir, episcop de Chişinău şi Hotin, datat cu 28 iunie 1906, aflăm că Consistoria Duhovnicească Chişinău, salută crearea Consiliului de tutelă parohial-bisericesc în satul Cimişeni, judeţul Chişinău. În acelaşi document accentuându-se faptul că toţi membrii respectivului Consiliu urmează să respecte Regulamentul din 2 august 1864 cu privire la organizarea activităţilor acestor instituţii.

Succesorul parintelui  Ştefan Haritonov a fost parintele Leon Macovei (anii de slujbă 1910-1919).

După Marea Unire din 1918 a fost creată Mitropolia Basarabiei prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chişinău la rangul de Mitropolie. Decizia înfiinţării a fost luată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923. Organizarea propriu-zisă s-a făcut prin Legea de organizare a BOR din 1925. Arhiepiscopul de Chişinău Gurie (Grosu), a fost ridicat la grad de mitropolit al Basarabiei pe 21 aprilie 1928. La acea dată, jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei cuprindea arhiepiscopia Chişinăului  şi episcopia Cetăţii Albe-Ismail.

În anul 1919 părintele Gheorghe Roşca este desemnat ca preot paroh în localitate. În timpul păstoriei sale în 1933 a fost organizată reparaţia capitală a clădirii bisericii. A fost acoperită cu tablă, sălile erau cu piatră lucrată, pardoseala era din scânduri, tavanul – din scândură şi tinichea.

Biserica avea pereţii din piatră, era acoperită cu tablă, avea altar, naos, pronaos şi clopotniţă. Lungimea – 19,85 m, lăţimea – 8,65m și înălţimea – 8 m.

La iniţiativa preotului Gh. Roşca s-a decis construcţia unui cămin cultural. Clădirea căminului cultural avea o dimensiune de 16,5m pe 6m. Pereţii erau din chirpici de pământ, acoperişul din ţiglă. Tavanul şi pardoseala erau din scânduri.

În 1930 parintele Gheorghe Roșca a desfășurat o activitate misionară în rândul sectanților din sudul Basarabiei. Pâna in 1938 a înnoit biserica din Cimișeni, a zugravit-o, şi a intemeiat  un cămin cultural despre care mai târziu va scrie parintele Ilie Popescu. Caminul era înzestrat cu cele mai moderne mijloace din acel timp şi anume: avea toate cele necesare pentru teatru şi chiar proiectie pentru filme cu teme religioase. Totodata parintele Gheorghe a realizat o operă teologică uriasă (peste 40 de carți, în 30 000 de pagini cu scriitură limpede, maruntă şi cu o gindire teologică şi cultură românească. Printre acestea se numară manuscrisele la Predicile prazdnicelor de peste an, care nu se mai știe dacă vor aparea sub numele parintelui Gheorghe, Comentariile dupa sfinții Părinți şi Meditațiile personale la intreaga Psaltire (2600de pagini) şi Psalmii lui David (500 pagini),  o altă lucrare a ultimilor ani a fost Concordanța la Biblia lui Șerban Cantacuzino.

Preotul Gheorghe Roşca pe parcursul întregii perioade de păstorie, adică până în 1937, a contribuit la ridicarea nivelului de cultură al localnicilor, a promovat valorile naţionale, insistând pe specificul local.

Succesorul acestuia Afanasie Lefter i-a continuat politica culturală începută.

La sfârşitul deceniului trei biserica din localitate dispunea de aproximativ 20 de cărţi. Cele mai valoroase erau considerate a fi: Evanghelia din 1784 şi cele 12 Minee pentru fiecare lună din 1831.

Pe parcursul anului 1927 PS Arhiepiscopul Gurie a efectuat numeroase vizite în localităţile de pe malul Nistrului, inclusiv de mai multe ori la Cimişeni. Câţiva ani mai târziu, la 29 iulie 1931,  în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a sfinţit biserica şi a oficiat Sfânta Liturghie.

După doi ani, la 11 iunie 1933, ÎPS Sa Mitropolitul Gurie, însoţit de Consilierul Eparhial părintele Vl. Burjacovschi a vizitat parohia Cimişeni unde a săvârşit Sfânta Liturghie, iar după slujbă a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie pentru căminul cultural din localitate în prezenţa prefectului judeţean Lăpuşna H. Marchetti, care a donat 10 000 lei.

La momentul intrării Аrmatei Sovetice în Moldova de la Est de Prut, Mitropolia Basarabiei cuprindea 1090 de biserici parohiale şi 30 de mănăstiri. Cea mai mare parte dintre ele au fost închise, vandalizate, profanate, incendiate sau distruse complet. 57 de preoţi care s-au împotrivit noii guvernări au fost împuşcaţi sau schingiuiţi, alţii au fost deportaţi în Siberia. Între timp, viața bisericească s-a reorganizat din nou sub Arhiepiscopia Chișinăului, aflată  sub autoritatea Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii.

În scopul menţinerii regimului de ocupaţie comunist, autorităţile sovietice  au dezlănţuit o campanie de teroare care s-a răsfrânt inclusiv asupra vieţii bisericeşti. Preotul din localitate, Afanasie Lefter în timpul sărbătorilor religioase era impus să meargă la scos cartofi sau la săpat tranşee, fiind astfel forţat să nu oficieze serviciul divin. Nemaiputând suporta umilinţa cu care era tratat, preotul a părăsit localitatea plecând la Chişinău. Dânsul a fost înlocuit o perioadă cu preoţi din localităţile Mălăieşti şi Mereni, iar începând cu 1 decembrie a slujit călugărul Savelie Draguţan.  Locuitorii care depăşeau vârsta de 50 de ani puteau frecventa biserica doar în zilele de sărbătoare, în schimb restul erau impuşi să meargă la munci de corvoadă. Se interzicea categoric pronunţarea numelui lui Dumnezeu şi a oricăror sfinţi. Era interzis botezul copiilor. Zilnic se făcea propagandă împotriva lucrurilor sfinte. Mai mult, în timpul slujbelor bisericeşti, comuniştii din localitate organizau petreceri în căminul cultural care se afla chiar în curtea bisericii.

Impozitul ce urma să-l plătească preotul din localitate constituia 4000 ruble, inclusiv muncile de corvoadă. Sătenii au sărit în ajutorul preotului, au adunat bani mână de la mână, şi au achitat muncile de corvoadă. În ultimele zile de aflare a administraţiei de ocupare sovietică în sat a fost vandalizată biserica.

Mai târziu preot paroh este numit părintele Ilie Popescu, nu cunoaștem cu precizie anii de slujbă, dar cert este că în 1946 nu mai slujea în Cimișeni.  Avem moștenită de la acest părinte o descriere minuțioasă a bunurilor bisericești pe care v-o oferim mai jos.

Bunurile

care au rămas în biserică după primul

an de ocupaţie sovietică şi valoarea acestora

Pe teritoriul RSSM a rămas o singură eparhie, la Chişinău, condusă de ierarhi ruşi, mereu schimbaţi. Din cele peste o mie de biserici au rămas deschise 195, iar dintre mănăstiri – una singură. Preoţii erau formaţi în seminare ruseşti, iar unii nu aveau nici o pregătire.

Biserica din localitate a împărtăşit soarta tuturor bisericilor din regiune. În scopul menţinerii unui control total al situaţiei din biserici, anual erau organizate adunări ale personalului bisericesc. La aceste adunări erau aleşi/realeşi membrii Sfatului bisericesc şi membrii Comisiei de revizie. Împuternicirile acestora erau doar formale, activitatea lor reducându-se la păstrarea inventarului bisericesc.

Conform Procesului Verbal întocmit la 16 septembrie 1946 constatăm că cu o unanimitate de voturi au fost desemnaţi ca membri ai Sfatului bisericesc: David Corcodel (45 ani), Teodor Nacu (46 ani) şi Gavril Ţaranu (42 ani), iar Constantin Solovei (60 ani), Ion Sturza (44 ani) şi Ilarion Baractari (45 ani) – ca membri ai Comisiei de revizie. Peste câţiva ani componenţa respectivelor comisii a suferit unele modificări, astfel în Sfatul bisericesc Ieremei Baractovei l-a înocuit pe Gavriil Ţaranu, iar în ceea ce priveşte Comisia de revizie, Gheorghe Calaraşi l-a suplinit pe Ilarion Baractari.

În pofida faptului că după cel de-al Doilea Război Mondial biserica din localitate nu avea un preot stabil, slujbele erau oficiate de preotul din localitatea vecină Mereni – Al. Malai, oricum existau persoane, care neremuneraţi fiind,  îngrijeau de bunul mers al activităţii bisericeşti. Sursele de arhivă denotă că, către 1948 viaţa bisericii era asigurată de către:

ANRM. F. 3046,  Inv. 2, dos. 333, f. 24.

În anul 1944 în timpul luptelor la Capul de Pod Şerpeni  majoritatea soldaţilor germani care au murit în acel măcel au fost îngropaţi la Cimişeni, o parte în curtea bisericii, iar alţii în cimitirul vechi. Mai târziu, în vara anului 2002, osemintele tuturor ostaşilor germani au fost mutate într-un cimitir aparte  din Chişinau, lângă cimitirul “Sf. Lazăr”.

Deocamdată nu cunoaştem exact pâna când a slujit părintele Ilie Popescu, cert este că în anul 1946 deja nu mai slujea la Cimiseni, deoarece pe baza unui act datat din 16 septembrie 1946, aflăm că la Adunarea Generala a obştei creştine au fost aleşi trei membri ai Consiliului Bisericesc: David Corcodel (45 ani), Teodor Nacu (46 ani) şi Gavril Ţaranu (42 ani). Totodata s-au ales şi trei membri ai Comisiei de Revizie: Constantin Golovei (60 ani), Ion Sturza (44 ani) şi Ieremia Baractari (45 ani). Preşedintele Adunarii – Lazăr Rebeja, iar preot era Al. Malai, care concomitent mai slujea şi în localitatea vecină Mereni.

Prin Decizia Episcopului Nectarie din 8 decembrie 1949, preotul Anatolie Bocanesco parohul bisericii din Cobusca Veche, a primit certificat de a sluji în biserica din Cimișeni şi roagă, ca parohul sa fie inregistrat la Sovietul pe problemele Bisericii Ortodoxe Ruse. În scurt timp este înlocuit cu ieromonahul Nifon Diaconu, care slujeşte până la închiderea bisericii, adică până în 1959.

Atât timp cât la indicaţia autorităţilor centrale comuniste biserica a fost închisă, sătenii au pastrat-o ca să nu fie demolata, ba mai mult, din sursele gospodăriei colective din localitate, când a fost cazul s-a făcut şi o reparaţie a clădirii bisericii. Oricât nu s-a dorit deschiderea unui muzeu în incinta bisericii, nu s-a reuşit. Între timp crestinii din Cimișeni mergeau la  bisericile din vecinătate.

La începutul restructurării gorbacioviste creştinii din Cimişeni, ca şi din alte localităţi, au redeschis biserica pentru a se face slujbe. Primul preot paroh al bisericii a fost ieromonahul Patrocl Morari (anii de slujba 1988-1992), tatăl  Prea Sfinţitului Vichentie (Morari)  şi al părintelui Anatolie Morari, fostul paroh al bisericii cu hramul Sf. Împăraţi „Constantin şi Elena” din Chişinău. Pe timpul părintelui Patrocl s-a făcut reparaţie la biserică, s-a pus cazanul şi s-a construit sistemul de încălzire şi cel electric, s-a construit casa parohială, gardul de la biserică şi cimitir s.a.

Dupa decesul parintelui Patrocl, perioade mai mici au mai slujit: parintele Petru Mîţu, parintele Gheorghe Vidraşcu şi parintele Ioan Plămădeală (1993-1996).  Din 1996 până în 1988 în calitate de preot paroh slujeşte preotul Valeriu Zero, care mai apoi pleacă la biserica „Schimbarea la faţă a Mântuitorului” din Chișinău, unde slujeste şi până în prezent alaturi de părintele Ioan Plămădeala.

De la 16 februarie 1988 este desemnat ca preot paroh protoiereul Ioan Solonaru, născut în satul Lapusna, raionul Hâncesti la 29 august 1968, absolvent al Şcolii Duhovniceşti din Chișinău (1991), al Seminarului teologic Noul-Neamt (1996) şi al Academiei Teologice din Chișinău (2005), licenţiat în teologie cu specialitatea Teologie Pastorală şi Pedagogie. Iar ca cântăreţi Ludmila Bounegru (1996-2003) din satul Mardareuca, raionul Criuleni, Irina Balan (2003-2005) din satul Iargara, raionul Leova, Marica Straton (2005-2006) din satul Bujor, raionul Hânceşti, Larisa Berlinscaia (2006-2009 )din oraşul Căuseni şi din 2009 Preoteasa Valentina Solonaru, care lucrează şi în calitate de Asistent Social al satului.

În anii 2000-2007 s-a realizat reparatia capitală a bisericii în exterior şi mai târziu, in anul 2007 cosmetic în interior. Totodata biserica s-a innoit cu candelabru, serafim, candele şi câteva icoane noi, toate acestea aduse din Grecia, donate de famliile Marfei Tiholaz, Zinaidei Punga, Mariei Baractari, Ioanei Baractari şi Glafirei Moşneaga. Au mai fost donate şi alte icone şi bunuri de crestinii satului şi din orașelul Căuseni.

Ulterior la 31 octombrie 2007, în jubileul de 120 ani de la construcţie, biserica a fost sfințită de un sobor de preoti in frunte cu Înalt Prea Sfințitul Vladimir, Mitropolitul Chisinăului şi al Întregii Moldove.

Astăzi parintele Ioan activează în mai multe domenii ca: prevenirea traficului cu fiinte umane, prevenirea infecţiei HIV/SIDA, prevenirea violenţei în familie, dezvoltarea rurală ş. a.

Din 10 octombrie pe lânga biserica s-a deschis un Centru de informare pentru Prevenirea Traficului cu Fiinte umane din raionul Criuleni, proiect  susținut de Ajutorul Crestin din Moldova, al carui fondator este şi parintele Ioan.

Pe data de 21 noiembrie 2012, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în biserică a rămas în fața icoanei de la iconostas a Sf. Mariei Magdalena și Sf. Mc. Varvara candela aprinsă. Candela era de masă plastică și aprinzându-se plasticul a curs pe analoiul ce stătea sub candelă, a ars acoperemântul de pe analoi, s-a dogorât analoiul care esa vopsit cu lac, dar nu s-a aprins nici analoiul, nici podeaua și nici iconostasul. Această minune ne încrede în puterea rugăciunii sfinților pentru noi și Biserica luptătoare a lui Hristos Iisus Domnul Nostru. Amin.