La începutul secolului al XIX-lea, s.Coşerniţa (din Ocolul Nistrului de Jos) constituie o comună din 12 persoane, împreuna cu otcina sa, ce aparţinea cunoscutului moşier basarabean, general în armata rusă, Ilie Catargiu. Acesta mai avea în proprietate satele Teliţa, Bulboaca, Gura-Bâcului, Leontie şi Roşcani, fiind numărul 1 în „Lista boierilor basarabeni autohtoni” alcătuită de Asociaţia basarabeană a boierilor la 15 mai 1818.

    Deoarece în Coşerniţa nu exista un locaş de cult, coşernicenii erau consideraţi că enoriaşi ai parohiei satului vecin Vadul-lui-Vodă.

    La 17 aprilie 1838 locuitorii din Coşerniţa s-au adresat protopopului judeţului Orhei, protoiereului Simeon Baltaga cu rugămintea ca ei să fie scoşi din componenţa parohiei Vadul-lui-Vodă şi să fie trecuţi în componenţa parohiei Oniţcani, motivându-şi cererea prin următoarele argumente: 1. Până în Vadul-lui-Vodă sunt 5 km, pe când până în Oniţcani doar 3 km; 2.Oniţcani la fel ca şi Coşerniţa sunt în judeţul Orhei, pe când Vadul-lui-Vodă este în judeţul Chişinău.

    Protopopul a susţinut această cerere a locuitorilor din Coşerniţa şi i-a inclus în parohia „Sf. Arh. Mihail” din Oniţcani, raportând în acelaşi timp despre cerere şi despre hotărârea luată arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului Dimitrie Sulima. La 2 mai 1838 arhiepiscopul Dimitrie a emis o decizie cu numărul de înregistrare 234 în care se stabilea: „Coşerniţa să fie scoasă din componenţa parohiei bisericii din Vadul-lui-Vodă şi să fie inclusă în componenţa parohiei bisericii din Oniţcani; despre decizia luată să fie informat parohul bisericii din Vadul-lui-Vodă”.

Astfel, din acest moment şi până în 1899, adică timp de 61 de ani coşernicenii au fost enoriaşi ai bisericii din Oniţcani.

    Încă la 16 decembrie 1838 proprietarul localităţii Coşerniţa din 1821, Pantelimon Stepan Lazo, s-a adresat cu o rugăminte arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului Dimitrie Sulima, prin care cerea binecuvântare „pentru construirea în Coşerniţa, din propriile surse financiare, a unei biserici din piatră, fără încălzire, cu hramul în cinstea Sfintei Muceniţe Sofia”. La 11 mai 1842 arhitectul L.K. Zauşkevici, care la acea vreme ocupa funcţia de arhitect-şef al oraşului Chişinău, la cererea Consistoriului a alcătuit chiar un proiect pentru biserica din Coşerniţa, judeţul Orhei care la rândul lui a fost dat proprietarului P.S. Lazo. Cu părere de rău această intenţie bună a lui Lazo n-a fost realizată de el, ci mult mai târziu.

    Biserica actuală din Coşerniţa a fost construită în 1895 din banii moşierului local Nicolai Emanuilovici Popov şi a fost sfinţită la 26 octombrie 1895 cu hramul în cinstea Sfinţilor Chiril şi Metodiu. Ziua hramului se sărbătorea la 11 mai.

    Construcţia bisericii a început în 1893 şi a fost finalizată în 1895. Către sfârşitul construcţiei a fost aprobat şi un proiect aparte privind construirea unui cavou funerar din piatră pe teritoriul bisericii, care a fost îngrădit cu un gard de piatră. De obicei, în cazul când vre-un boier construia din temelie o biserică, se înainta o cerere Consistoriului şi în cele mai multe cazuri se primea aprobarea pentru ca ctitorul şi familia lui să fie înmormântaţi în curtea bisericii, iar în acest scop uneori se construiau (ca în cazul Coşerniţei, a Dubăsarilor Vechi etc.) cavouri funerare special amenajate. Cu părere de rău acest cavou nu s-a păstrat până în zilele noastre, de aceea ne vine greu să vorbim despre el, cu atât mai mult este imposibil a-l descrie din punct de vedere arhitectural. Existenţa lui însă este atestată documental. Astfel în unul din documentele ce se referă la biserica din Coşerniţa citim: „Biserica este din piatră cu o singură cupolă înălţată deasupra naosului, faţada este din piatră deschisă şlefuită, sunt opt ferestre, clopotniţa deasupra pridvorului este înaltă şi ascuţită, curtea este îngrădită cu un gard de piatră. În curtea bisericii este un cavou funerar familial, construit în 1895 cu permisiunea cuvenită din partea Direcţiei eparhiale”.

     În ceea ce priveşte proiectul după care a fost construită biserica, tentant ar fi să credem că s-a realizat după cel din 1938 alcătuit de L.K. Zauşkevici, dar argumente certe în acest sens nu sunt, din contra, arhitectura locaşului ne duce la concluzia că biserica a fost construită după un nou proiect, caracteristic pentru mai multe biserici de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.

    Arhitectura actuală a bisericii a suferit anumite schimbări, în special, din cauza că în perioada sovietică a fost parţial distrusă, iar după 1989 reconstrucţia s-a făcut în dependenţă de posibilităţile financiare limitate, astfel încât astăzi partea superioară a locaşului este puţin mai joasă decât a fost iniţial. Acest fapt scade puţin din grandoarea de altă dată a bisericii.

    În baza exemplului Coşerniţei avem astăzi posibilitatea să urmărim procedurile formale care permiteau întemeierea unei noi parohii în Eparhia de Chişinău şi Hotin. Necătând la faptul că deja fusese construit şi sfinţit locaşul de cult din Coşerniţa, aceasta nu a însemnat automat înfiinţarea unei noi parohii de sinestătătoare. Pentru aceasta a fost necesar un demers motivat al ctitorului bisericii moşierul N.E. Popov adresat Direcţiei eparhiale din data de 12 martie1896: „…privind înfiinţarea pe lângă biserica din Coşrniţa construită de Popov, a unei parohii de sinestătătoare cu cler aparte format dintr-un preot şi un cântăreţ (dascăl), pentru ca în Coşerniţa să se săvârşească permanent serviciile divine şi la vreme potrivită, pentru enoriaşi să fie oficiate diferite trebuinţe (Înmormântarea, Botezul, Cununia, Sf. Maslu, Sfinţirea casei etc.), căci clerul din parohia Oniţcani de care ţine şi Coşerniţa nu reuşeşte tot timpul să satisfacă necesităţile religioase ale credincioşilor coşerniceni, din motiv că Oniţcani este un sat mare și cu mulţi locuitori”. Acest demers a fost mult timp discutat în componenţa Consistoriului duhovnicesc din Chişinău, ca apoi arhiepiscopul Iacob să ceară permisiunea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sankt-Petersburg.

    Prin Decretul din 2 noiembrie 1899 cu numărul 6875 Sfântul Sinod a permis înfiinţarea unei parohii aparte în satul Coşerniţa. Deja la 21 noiembrie 1899 episcopul vicar Arcadie de Akkerman a hirotonit chiar în biserica din Coşerniţa în treapta de preot pe Ioan Caisân (rudă cu ctitorul, preoteasa fiind nepoată după frate a moşierului N. Popov), iar cântăreţ (dascăl) a fost numit Epifan Luscalov.

    Despre preoţii care au slujit în biserica din Coşerniţa avem date mai mult sau mai puţin complete. Astfel, primul, Ioan Caisân s-a născut la 12 mai 1866 în s. Răculeşti în familia unui preot. În 1883 a absolvit Şcoala duhovnicească din Chişinău. La 19 aprilie 1885 a fost numit cântăreţ (dascăl) în biserica „Sf. Arh. Mihail” din Peresecina; la 3 iunie 1898 a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama bisericii din Peresecina; la 21 noiembrie 1899 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii „Sf. Chiril şi Metodiu” din Coşerniţa. La 15 septembrie 1900 a fost numit în funcţia de director al şcolii parohiale. Soţia – Nadejda Rodionovna Popova, fiul – Vladimir. Părintele Ioan Caisân a slujit la Coşerniţa până în 1917.

    Următorul preot despre care avem informaţii este Isaachie Urbanovici, s-a născut în 1852, a absolvit trei clase ale Seminarului teologic din Chişinău. În 1876 a fost numit în funcţia de cântăreţ (dascăl) al bisericii din Ataci, judeţul Bender; în 1877 a fost transferat în biserica din Noua Cobuscă, acelaşi judeţ; în 1885 a fost transferat în biserica din Tvardiţa, acelaşi judeţ primind dreptul de a purta stihar; în 1896 a fost transferat în biserica din Mereni, judeţul Chişinău. În 1897 a fost hirotonit în treapta de diacon. În 1906 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii din Balamutovca, judeţul Hotin; în acelaşi an a fost transferat în biserica din Pârliţa, judeţul Bender; în 1912 a fost transferat în biserica din Soceteni. La 31 iulie 1817 a fost transferat la biserica din Coşerniţa.

    Din 1918 a slujit preotul Dimitrie Gavrilovici despre care ştim că s-a născut în 1880, în 1904 a absolvit Seminarul duhovnicesc din Chişinău, din 1918 a fost numit în Coşerniţa.

    Din 1930 preot a fost părintele Constantin Murea, născut la 21 mai 1904, a absolvit Seminarul, la 23 iunie 1930 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii din Coşerniţa.

     Din 1939 urmează părintele Anatolie Alexandri, născut în anul 1913 în familie de țărani. Avea studiile Facultății de Teologie din Chișinău, pe are le-a absolvit în anul 1937. A fost hirotonit preot în luna martie a anului 1939 pe seama Bisericii “Sf. Chiril și Metodie” din satul Coșernița (com. Criuleni), jud. Orhei.

La Coșernița, părintele Anatolie a slujit până la sfărșitul lunii iunie 1940, când din cauza cedării Basarabiei, împreună cu alți preoți basarabeni a fost nevoit să se refugieze peste Prut. Aflat în interiorul Țării, autoritățile bisericești l-au numit slujitor la biserica din parohia Gurbedin, Bihor. În luna august a anului 1941, părintele se reîntoarce la parohia sa din Basarabia, unde a slujit până în anul 1944. Din cauza apropierii liniei frontului, părintele se refugiază din nou în interiorul Țării, de unde în următorul an este arestat și “repatriat” în RSSM. La 31 octombrie 1945, părintele Anatolie Alexandri a fost numit slujitor la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Berezlogi, raionul Susleni, jud. Orhei, apoi la 14 martie 1946, transferat la biserica din Susleni.

În anul 1947 părintele a fost arestat și peste câteva luni judecat de către Judecătoria Supremă a RSSM, fiind condamnat, conform art. 54 CP al RSSU la 10 ani privațiune de libertate. A fost eliberat în anul 1956, prin decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS, cu “anularea sentinței”. Revine la baștină și până la sfârșitul vieții sale v-a sluji la biserica din Glodeni.

Pentru activitate pastorală și misionară rodnică părintele Anatolie Alexandri a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, în anul 1973 părintele a fost decorat cu palița. Trece la Domnul la 3 ianuarie 1974, la vârsta de numai 61 ani de viață pământească. Munca istovitoare, foametea și condițiile inumane din timpul detenției i-au grăbit sfârșitul. Părintele Anatolie a fost înmormântat în cimitirul din Glodeni.

    Informații despre alți preoți nu s-a păstrat, iar în anul 1951 biserica a fost închisă. În perioada comunistă clădirea bisericii a fost transformată în club, ulterior magazin, apoi depozit…

    Biserica a fost deschisă în anul 1997, paroh fiind numit preotul Ioan Rotaru, care a păstorit până în 1998. În anii 1998-2000 a slujit părintele Nicolae Rotaru, anii 2000-2001 –  părintele Corneliu Bruma, urmat de preotul Iacob Golban care a slujit până în 2006. Din 2006 până în 2017 a slujit părintele Ioan Burlac, urmat de părintele Tudor Spătaru.