Nașterea Domnului la biserica «Sf. M. Mc. Dumitru» din s.Izbiște, raionul Criuleni
„Sărbătoarea Nașterii Domnului vine de fiecare dată să ne – aducă acea liniște și pace în suflet de care avem nevoie. În această sărbătoare copiii vin la părinți, iar părinții deschid larg ușile pentru ei… Astăzi cei certați se împacă, nașii își primesc finii, iar Biserica mamă își primește fii săi. Cel care Împărat fiind, S-a smerit, Cel care nu încape în ceruri și pe pământ a încăput în ieslea săracă…”
Cu aceste cuvinte a început predica îchinată sărbătorii Nașterii Domnului, zisă Crăciunul în popor, părintele Victor Gangan – parohul bisericii «Sfântul M. Mc. Dumitru» din s. Izbiște r-l Criuleni. Această sărbătoare vine odată cu vestirea ei de către copii, care prin colindele lor cântate în Ajun, ne spun să ne pregătim, să ne smerim, căci astăzi S-a născut Hristos.
Cu toate că biserica «Sf. M. Mc. Dumitru» este destul de încăpătoare pentru enoriașii satului, astăzi, 7 ianuarie 2015, mi s-a părut micuță de tot ca spațiu. Oamenii stăteau chiar și în pridvor ca să asculte Sfânta Liturghie de Nașterea Domnului, sărbătorită la Izbiște pe stil vechi. S-au adunat reprezentanții tuturor generațiilor: prunci, copii, tineri, maturi și bătrâni. Dar cei mai dornici de această sărbătoare erau copiii, care și azi erau destuli de mulți ca să-l strige pe Moș Crăciun, pentru a – i spune o colindă sau poezie.
La programul sărbătorii s-au alăturat și membrii corului „Îngerașii”, condus de arseni Galina, care ne-au bucurat sufletul cu colinde cântate de copii și tineri talentați. Iar Asistența Socială împreună cu Asociația de Bătrâni din Izbiște au interpretat cântece de altă dată, lăsate moștenire din gură în gură.
La serbare a fost prezent și primarul satului, dl Ion Plămădeală, care a venit cu un mesaj de felicitare pentru consăteni: «Fie ca farmecul sărbătorii creștine Nașterea Domnului să fie cu voi pe tot parcursul anului 2015» a menționat primarul. Domnia sa a mulțumit copiilor pentru colindele frumoase aduse în ajun, având speranța că la Izbiște obiceiurile și datina strămoșească va prospera prin ei și desigur a adus cadouri pentru copii.
În final copiii l-au chemat pe Moș Crăciun, care venind cu desaga plină de cadouri, încă mult timp a stat pe scaun sub bradul împodobit din biserică pentru a asculta colindele copiilor.
După slujbă, părintele Victor a miruit creștinii din biserică, urându – le un Crăciun fericit în casele și familile lor.
Alexndru Rusu, director Biblioteca Publică Izbiște