Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Arhiva

PostHeaderIcon „OMUL ANULUI 2018” în raionul Criuleni

 

    La data de 20 decembrie 2018, în satul Măgdăcești raionul Criuleni, s-a desfăşurat tradiţionala festivitate de totalizare și nominalizare „Omul Anului- 2018” și „Cetățean de Onoare al raionului Criuleni.”

La finele fiecăriu an, diverse personalități sunt premiate pentru succese și frumoase realizări performante de durată obţinute în domeniul de activitate profesat, precum utilitatea publică a acţiunilor de susţinere a dezvoltării economice, sociale, administrative, culturale, sportive, umanitare ș. a.  Respectiv, în raionul Criuleni, titlul „Omul Anului 2018” și „Cetățean de Onoare al raionului Criuleni,” au fost desemnate mai multe persoane.

Astfel, dintre slujitorii Mitropoliei Moldovei din teritoriu în acest an au fost desemnați cu înaltele titluri onorifice ”Omul Anului 2018” – părintele prot. Ioan Țuțuianu, cleric al bisericii cu hramul ”Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din or. Criuleni – categoria ”Socitate civilă”, pentru succese remarcabile și profesionaliste și „Cetățean de Onoare al raionului Criuleni” – părintele prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari, paroh al bisericii cu hramul ”Sf. Arhanghel Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, pentru deosebita contribuție la revigorarea vieții bisericești din circumscripție, organizarea multiplelor manifestații cultural-religioase, precum și a numeroaselor proiecte internaționale de caritate pe parcursul a mai multor ani. De menționat este faptul că, ultimul titlu a fost oferit în premieră unui slujitor bisericesc.

În cadrul festivității PC părinte Protopop Teodor Pelin, a mulțumit pentru înaltele aprecieri Consiliului Raional, felicitând călduros nominalizații, dar și tot publicul cu ocazia sfintelor sărbători de iarnă, dorind tuturor multă sănătate, bunăsporire și multe bucurii duhovnicești alături de cei dragi. Cu acest frumos prilej corul Protopopiatului a interpretat câteva colinzi frumoase și ”La mulți ani!” pentru toată sala.

Ceremonia s-a desfășurat sub patronajul Preşedintelui raionului Criuleni, dlui Veaceslav Burlac şi al Consiliului raional. La eveniment au participat și invitați de onoare, precum: dna Valentina Rotaru și dl Oleg Ogor, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, dnii primari ai raionului Criuleni, directori de grădinițe, scoli primare și licee, angajați ai MAI, agenți economici ș.m.a.

 

Calendar Creștin Ortodox
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Editura Sf. Mina

Editura Agaton

Moldova pentru viață