Pastorală la Naşterea Domnului a Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove
Preasfințiți arhipăstori, Cinstiţi preoţi şi diaconi,
Cuvioşi monahi şi monahii, Drept-măritori creştini,
Sărbătorind în fiecare an slăvita Naștere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica ne îndeamnă să cugetăm, din nou, la iubirea lui Dumnezeu ce ni s-a arătat prin întruparea Fiului Său. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3,16). A trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume, ca să se mântuiască, prin El, lumea (Ioan 3,17).
Lumea zăcea sub povara păcatului neascultării lui Adam, care pusese, omul și omenirea, sub stăpânirea morții, ce le încovoia umerii ca unor robi, ducându-i să-i încătușeze în lanțurile iadului. Poarta Raiului, fiindu-i încuiată și păzită de heruvimul cu sabia de flacără vâlvâitoare (Facere 3,24), omul părea a avea un singur drum, spre „latura și umbra morții” (Isaia 9,2).
Dar Dumnezeu intervine. La „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), Fiul Tatălui „S-a pogorât din Cer și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”(Crezul). Dumnezeu vine în mijlocul omenirii și ia asupra Lui toată tragedia istoriei ei, despicând-o în două și croindu-i omului calea de trecere spre Viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.
În zilele acestui praznic măreț și preafrumos, să zăbovim cu meditarea intensă la cele câte a făcut Dumnezeu pentru noi și pentru a noastră mântuire, deși am avut prilejul de a o face în timpul postului ce-i premerge. Să nu ne lenevim de astăzi înainte, ci să căutăm a avea în casele noastre Sfânta Scriptură și să citim Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a afla cu ce preț El ne-a răscumpărat pe noi.
Cînd zicem „preț” noi nu gândim că pe Dumnezeu L-ar fi costat Să-și biruie voia pentru a se întrupa, a trăi și a muri ca un om, ci vorbim despre cum iubirea Lui de oameni e în deplină armonie cu voia Sa, de a se înomeni pentru îndumnezeirea omului.
Această înomenire s-a făcut cu prețul luării asupra Lui a rănilor păcatelor noastre și a morții noastre.
Sărbătoarea luminată a Naşterii Pruncului-Mântuitor ne reamintește că Fiul lui Dumnezeu S-a născut în familia unui tâmplar. Putem spune că prin aceasta ni se arată, o dată în plus, scopul venirii în lume a lui Dumnezeu-Cuvântul. El manifestă, încă din copilăria Lui, că este gata să primească moartea, pentru izbăvirea omenirii de sub stăpânirea ei, deoarece lemnul, ciocanul, piroanele, obișnuite jucării din copilăria Lui, aveau să fie armele torturii Lui.
Toate Le-a primit Hristos pentru noi și S-a dat nouă pe Sine Însuși. Să-L primim și Să-L propovăduim, ca Lumina iubirii Lui să lumineze tuturor!
Iubiții mei frați întru Iisus, Pruncul și Domnul,
Anul 2016 a adus sfinte împliniri pentru Biserica noastră Ortodoxă din Moldova. Au fost trecuţi în rândul sfinţilor Mitropolitul Gavriil (Bănulescu-Bodoni) şi Fericita Agafia de la Mănăstirea Cuşelăuca. Clerul slujitor şi poporul drept-credincios, continuă cu strădanie să-şi îndeplinească misiunea creştinească prin iubirea şi sprijinul acordat semenilor, în aşa fel, manifestând şi dragostea faţă de Dumnezeu-Creatorul.
Având prilej binecuvântat de a prăznui în pace şi sfinte bucurii sărbătorile de iarnă, vă adresez tuturor credincioşilor noştri din ţară şi din afara hotarelor ei, sufleteşti felicitări, arhiereşti doriri de mult bine şi sporire duhovnicească, pentru a afla Lumina Cea Adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume.
La mulţi şi binecuvântaţi ani!
Sărbători în lumina şi în pacea Pruncului Hristos!
+VLADIMIR
MITROPOLITUL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE
Naşterea Domnului,
Anul mântuirii 2016/2017,
or. Chişinău