Toată puterea științei încetează, când lipsa apei se face simțită. Și, atunci, parcă ne amintim că, într-un colț al sufletului, am crezut odinioară în Dumnezeu. Dar, au venit bunăstarea, binele, «fericirea» născută de confortul propriu, iar Dumnezeu a rămas în umbră… Însă, când pământul crapă la propriu, ne întoarcem în genunchi… căci Dumnezeu este Cel care „face să răsară soarele Său şi peste cei răi, şi peste cei buni şi face să plouă şi peste cei drepţi, şi peste cei păcătoși” (Matei 5:45).
După atâțea ani de când s-a scris Sfânta Scriptură, omenirea încă nu cunoaște pâna la capăt misterul formării ploii, și nicicum nu poate influența acest proces. Deci, atunci când vedem neputința noastră – ne îndreptăm ochii spre cer, la Dumnezeu.
După o vară secetoasă și fierbinte, când roada de floarea soarelui și a porumbului riscau să fie compromise în totalitate a venit și multașteptata ploaie. A venit datorită rugăciunilor pentru ploaie a creștinilor care s-au rugat și au crezut în puterea lui Dumnezeu. Căci credința în Dumnezeu nu trebuie să fie cu îndoială, ci să meargă din inimă și cu tot sufletul. Domnul Iisus a spus lui Petru să vină la El pe ape, Petru a început să vină, dar pentru că s-a îndoit a început să se scufunde. Iisus a mustrat pe Petru spunând: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31).
Rugăciunea pentru ploaie în Izbiște a început cu sfințirea apei de la o fântână din centrul satului, apoi circa 50 de enoriași cu icoanele au făcut înconjorul satului, făcând popasuri la fântâni și răscruci. Cei care s-au rugat pentru ploaie, nu s-au îndoit deloc în puterea Domnului și ploaia nu s-a lăsat așteptată: o ploaie cuminte și curată lungă cât o noapte de vară …
„Stăpâne, Doamne Dumnezeul nostru, treci cu vedere greșelile noastre și trimite ploile tale peste locurile cele lipsite, veselește fața pământului pentru săracii poporului, pentru prunci. Ție ne rugăm și cu umilință cădem înaintea Ta, mărturisind păcatele noastre, deschide stăvilarele cerului, îndură-Te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân. Doamne, știm că suntem nevrednici de îndurările Tale și că nu suntem vrednici să ridicăm ochii noștri. Tu ești drept, noi suntem nedrepți, Tu iubești, noi dușmănim, Tu ești îndurător, noi neîndurători… Așa, Doamne, Dumnezeul nostru, auzi-ne pe noi păcătoșii și nu trece cu vederea rugăciunile noastre, nici să biruiască fărădelegea noastră mila Ta, pentru că nu numai de sete ne topim ci, și de alte mii de rele, trimite, Doamne, binecuvântarea ploii Tale…Amin.”
Alexandru Rusu, director Bibliteca Publică Izbiște.