Scurte date istorice despre preoţii care au slujit în biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, r-l Criuleni
Din 1801- preotul Grigorie Cerlat, născut în 1775, originar din familie de mazili. La 4 mai 1801 a fost hirotonit preot de mitropolitul Iacob al Iaşului. În 1808 a fost numit în funcţia de protopop, iar în 1828 a fost numit duhovnic al protopopiatului. În unele documente de arhivă se întâlneşte numele preotului Grigorie Herlat în legătură cu diversele lui domenii de activitate. De exemplu, în octombrie 1818, în legătură cu învinuirea adusă unui locuitor a satului Hruşevo precum că a cosit fân în zi de duminică „…cercetarea la faţa locului este încredinţată protopopului ţinutului Orhei preotului Grigorie Herlat din s. Dubăsarii Vechi”. Când la Tipografia eparhială din Chişinău a fost tipărit primul Liturghier în limba moldovenească, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni personal a dat indicaţii ca 20 de exemplare să fie dăruite celor mai reprezentativi fruntaşi ai Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, printre care figura şi protopopul Grigorie Herlat.
Din 1802 – preotul Calistrat Schidu, născut în 1774, din colonişti, la Seminar nu a învăţat. La 1 ianuarie 1801 a fost numit pălămar la biserica din s. Dubăsarii Vechi. La 13 februarie 1802 a fost hirotonit de mitropolitul Iacob al Iaşului preot pe seama bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi. La 7 noiembrie 1838 arhiepiscopul Dimitrie Sulima l-a numit duhovnic al protopopiatului de Dubăsari.
Din 1837 – preotul Nestor Cerlat, născut în 1804, fiul preotului Grigorie Cerlat, la Seminar nu a învăţat. La 7 februarie 1824 a fost numit de arhiepiscopul Dimitrie Sulima în funcţia de dascăl (cântăreţ) la biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi. La 9 iunie 1832 a fost hirotonit diacon pe seama bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Chişinău. La 28 martie 1837 a fost hirotonit preot pentru biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi. La 20 martie 1843 a fost numit protopop de Dubăsari. Fiul mai mic al preotului Grigorie Cerlat – preotul Ioan Cerlat a fost în 1870- începutul anilor 1880 parohul catedralei din Cahul şi protopop al plasei Ismail.
Din 1849 – preotul Nicolae Schidu, născut în 1816, fiul preotului Calistrat Schidu, la Seminar nu a învăţat. La 22 martie 1841 a fost numit pălămar la biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi. La 3 aprilie 1845 arhiepiscopul Irinarh Popov la hirotonit diacon, apoi la 17 aprilie 1849 preot pentru biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi.
În 1842 biserica de lemn din s. Dubăsarii Vechi a ars. Până în 1861, când a fost sfinţită actuala biserică din piatră, ca locaş de cult a servit o casă special amenajată. Până în 1863 numărul slujitorilor consideraţi în state la biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi a rămas neschimbat, când s-a hotărât ca să fie doar un singur preot.
Din 1862 – preotul Teodor Trifon, născut în 1821, fiu de pălămar, a învăţat 5 clase a Şcolii duhovniceşti din Chişinău, părăsind şcoala la 16 iunie 1841 din motiv de boală. La 2 noiembrie 1842 a fost numit dascăl (cântăreţ) la biserica „Bunavestire” din Chişinău. La 23 februarie 1849 a primit dreptul de a purta stihar. La 4 februarie 1862 arhiepiscopul Antonie Şocotov la hirotonit diacon pentru aceeaşi biserică. La 16 iunie 1862 a fost hirotonit preot pe seama bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi. La 6 iunie 1869 a fost decorat cu dreptul de a purta nabedrenic. În 1875 a primit dreptul de a purta scufie colorată. În darea de seamă a protopopului Dimitrie Baltaga adresată arhiepiscopului Pavel Lebedev, din 3 octombrie 1880, nr. 419, a fost menţionat în mod deosebit preotul Teodor Trifon, ca unul care depune eforturi considerabile în vederea colectării surselor necesare pentru repararea bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, care a fost efectuată în vara anului 1880, ca la 20 septembrie să fie sfinţită de protopop.
Din 1886 – preotul Constantin Guma, născut în 1860, absolvent al Seminarului teologic din Chişinău, cu unul din calificativele cele mai înalte (15 iunie 1882). În perioada 15 august 1882 – 22 octombrie 1885 a fost preot spiritual la Şcoala duhovnicească din Edineţ. La 22 octombrie 1885 a fost hirotonit diacon, iar la 26 octombrie 1885 preot pe seama catedralei „Sf. Dimitrie” din Orhei. La 4 septembrie 1886 a fost transferat la biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi. La 1916 a fost ridicat la treapta de protoiereu. Avem anumite date, de la începutul anului 1918, despre familia preotului Constantin Gumă: soţia – Pulheria; copiii: Victor, născut la 17 mai 1887, Şcoala militară din Kiev; Vsevolod, născut la 21 octombrie 1888, preot în s. Blindeşti, plasa Bălţi; Mihail, născut la 12 iunie 1890, Universitatea din Odesa; Petru, născut la 25 iunie 1893, a fost recrutat în armată, în prezent acasă; Leonid, născut la 11 iunie 1895, absolvent al Seminarului din Odesa; Maria, născută la 29 septembrie 1896, în prezent acasă; Nina, născută la 14 ianuarie 1903, Şcoala eparhială de fete din Chişinău; Elena, născută la 17 aprilie 1909, în prezent acasă.
Din 1929 – preotul Gheorghe Harega, născut la 26 mai 1879, absolvent al Seminarului teologic din Chişinău (1902). La 25 decembrie 1902 episcopul Iacob Peatnişki la hirotonit preot pentru biserica din s. Teşcureni, plasa Bălţi, la 27 iulie 1909 a fost transferat în s. Zagaican, plasa Orhei, la 30 noiembrie 1917 a fost transferat în s. Corjoca. Din 1929 preot al bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi.
Din 1929 – preotul Mihail Guma, născut în 1890, absolvent al Seminarului. La 28 iulie 1929 a fost hirotonit preot pentru biserica ,, Sf. Arh. Mihail ” din Dubăsarii Vechi. Din viaţa dinastiei Guma cunoaştem că după moartea tatălui – părintele Constantin Guma, îi urmează fiul- preotul Mihail Guma (1898-1963†). În martie 1944, părintele Mihail împreună cu familia (preoteasa şi doi copii) s-a refugiat în România. În scurt timp însă a fost nevoit să se întoarcă înapoi. Linia frontului se stabilizase, armata sovietică se pregătea intens de renumita operaţiune Iaşi-Chişinău, preoţii au primit ordin să se întoarcă în parohiile care se aflau sub administraţie românească. În Dubăsarii Vechi izbucnise o epidemie de tifos exantematic din care cauză mureau mulţi oameni şi era mare nevoie de preot ca să-i îngroape creştineşte. Odată întors în Dubăsarii Vechi, el n-a mai avut posibilitate să se întoarcă în România, unde-i rămăse-se familia. După doi ani a fost arestat, judecat şi condamnat la 10 de închisoare. După ispăşirea pedepsei (9 ani şi 10 luni) s-a reântors în Dubăsarii Vechi, a pribegit timp de un an, după care a fost numit preot în s. Ruseştii Noi, r. Ialoveni unde a slujit până la moarte (†1963). Din familia părintelui Mihail Guma, astăzi este în viaţă doar feciorul Constantin, născut la 1934, care în prezent locuieşte în Piteşti, jud. Argeş, România. În vara anului 2006 el a vizitat Dubăsarii Vechi, închinându-se la mormântul bunelului său.
Din 1947 – preotul Vitalie Verdeş, născut în 1904 în s.Pohrebea, r.Dubăsari. Studii-două clase de Seminar. Hirotonit preot în 1946. La 26 martie 1947 înregistrat ca paroh al bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, r. Vadul-lui-Vodă. S-a păstrat un document de arhivă (13 mai 1947) din care aflăm că preotul Vitalie s-a adresat cu un demers episcopului Benedict Poleacov al Chişinăului şi Moldovei prin care cerea permisiunea ca să ia iconostasul din biserica de iarnă a mănăstirii Condriţa, care a fost închisă de autorităţile comuniste şi să-l instaleze la biserica din s. Dubăsarii Vechi. Episcopul Benedict a dat acordul, dând indicaţie ca acest lucru să fie coordonat cu Împuternicitul pe problemele Bisericii.
Din 1955 – preotul Pavel Dogot, s-a născut la 16 august 1897 în familia lui Vasile și a Zinoviei Dohot din satul Horăști, jud. Chișinău. A fost botezat la 24 august în biserica “Sf. Nicolae” din Horăști, de către preotul Ioan Oculov, având nași pe Lazăr Cristieru și Vasile Grobenschi. După absolvirea Școlii de cântăreți, la 1 mai 1920 a fost numit în calitate de cântăreț la biserica “Sf. Nicolae” din Pojoreni, jud. Lăpușna și în 1923, transferat la biserica “Sf. Nicolae” din Sahaidac (com. Gura Galbenă), jud. Tighina. În perioada septembrie 1943 – septembrie 1944 a slujit în Armata Română în calitate de sergent. Revine în RSSM și la 10 august 1945 își reia funcția de cântăreț, fiind numit slujitor la biserica din Baimaclia, r-nul Căinari. În octombrie 1945 a fost hirotonit preot pe seama bisericii “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Rezeni, raionul Chișinău.
La 19 februarie 1953, preotul Pavel Dohot a fost arestat. Era învinuit de activitate și propaganda antisovietică. Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat conform art. 54, al. 10, p. 2 CP al RSSU la 25 de ani privațiune de libertate. La 30 noiembrie 1953, hotărârea judecății a fost modificată, fiind aplicată pedeapsa conform art 54, al. 10, p. 1 CP, privațiune de libertate pe o perioadă de 6 ani cu lipsirea de drepturile civice pe o perioadă de 5 ani.
S-a întors din exil în 1955 şi a fost înregistrat paroh al bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, r-l Vadul-lui-Vodă. Biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, r. Bulboaca a fost înregistrată în Registrul împuternicitului pe problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Sovietul de miniştri al URSS pentru RSSM la 8 august 1953. La 27 octombrie 1961 statele bisericii erau formate dintr-un preot, un dascăl (cântăreţ) şi 540 de credincioşi. A trecut la cele veșnice în noiembrie în anul 1972, fiind îngropat în s. Rezeni raionul Ialoveni, lângă familie.
Au urmat preoții Ioan Varnava(Vînaga) și Emilian Timofti.
Părintele Ion Matei Rotaru slujește în anii 1979-1992. În anii 1992-1996 slujește preotul Vasile Radu, din 1996-1997 preotul Ion Plămădeală, apoi din 1997-2004 preotul Ion Ciobanu. Din 20 septembrie 2004 aici slujesc eu, păcătosul și nevrednicul, preotul Teodor Ioan Pelin.
Părintele Teodor Pelin s-a născut la 28 septembrie 1973 în orașul Costești, raionul Rîșcani. În 1988 a absolvit cu eminență școala medie și cea muzicală din orașul natal. În anii 1988-1992 își face studiile la Școala Medicală de bază din or. Chișinău, obținând calificativul de felcer. Între anii 1993-1997 își urmează studiile la Academia de Teologie Ortodoxă din Chișinău. În anul 1995 se căsătorește cu colega de grupă domnișoara Maria Muravschi.
La 2 august 1995, de sărbătoarea Sf. Prooroc Ilie, a fost hirotonit în treapta de diacon în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului’’ din s. Molovata Veche, r-l Dubăsari de către Înalt Prea Sfinția Sa Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove. La 27 august 1995 a fost hirotonit în treapta de preot în biserica cu hramul ,,Sf. M. Mc. Teodor Tiron’’ din or. Chișinău de acelaș mitropolit și numit pentru ascultare la biserica cu hramul ,,Întâmpinarea Domnului’’ la Academia de Teologie Ortodoxă din or. Chișinău. În anul 2006 a obținut titlu de Magistru în Istorie Etnologie la Catedra de Studii Sud-Est Europene a Universității de Stat din Moldova, or. Chișinău.
În anii 1997-1999 activează în calitate de profesor la Seminarul Teologic Monahal de la mănăstirea Churchi, județul Orhei. Din 2003 este numit în funcția de protopop al bisericilor din raioanele Dubăsari și Criuleni. Din 12.07.2005 înființează ziarul protopopiatului de Dubăsari și Criuleni ,,NIKA”. În anii 2007-2009 este lector universitar la Facultatea de Teologie Pastorală a Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova. Din 2008 este numit în funcția de capelan al Comisariatelor de poliție Dubăsari și Criuleni ale MAI al RM. La 1.11.2016 este numit preot militar al Inspectoratelor de Poliție Criuleni și Dubăsari.
A slujit Domnului în mai multe parohii din raioanele Orhei, Dubăsari și Criuleni. Din 20.09.2004 și până în prezent este preot paroh în biserica cu hramul ,,Sf. Arhanghel Mihail’’ din s. Dubăsarii Vechi, r-l Criuleni.
Pentru activitate sârguincioasă spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost menționat cu mai multe distincții bisericești. Astfel, în anul 2005 – medalia ,,Cuv. Serghie de Radonej’’ gr. I , iar în anul 2008 – ordinul ,,Cuv. Serghie de Radonej’’ gr. III.
La data de 4.12.2011 la Sfânta Liturghie din biserica ,,Învierea Domnului’’ din or. Ierusalim, Israel a fost decorat cu cea mai înaltă distincție bisericească – dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la rugăciunea ,, Tatăl nostru…’’.
În septembrie 2013, pentru aportul considerabil la revigorarea vieții bisericești din Protopopiatul încredințat spre păstorire, ÎPS Mitropolit Vladimir l-a decorat pe părintele Teodor cu medalia comemorativă „Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni”, prilejuită aniversării a 200 de ani de la înființarea Eparhiei de Chișinău și Hotin și cu înalta distincție bisericească ordinul „Meritul bisericesc”, gr. II. Pentru aportul personal în educația spirituală a populației, ințierea, organizarea şi desfășurarea multiplelor manifestații cultural-religioase a fost nominalizat de către Consiliul Raional Criuleni cu titlul ”Omul Anului – 2013”.
Anul 2014 – medalia jubiliară „25 de ani de activitate a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova – Mitropolitul Vladimir”.
Anul 2015 – cu ocazia aniversării a 20 de ani de slujire preoțească, părintele Teodor a fost decorat cu ordinul „Cuviosul Paisie Velicicovski”, gr.II.
Anul 2016 – pentru susținerea financiară a unui șir de proiecte pastoral-caritabile, realizate în ultima perioadă de către Direcția mitropolitană părintele Protopop a fost decorat cu medaliile „Sf. Cuv. Paisie Velicicovski” și „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Anul 2017 – pentru activitate sârguincioasă de durată întru promovarea valorilor moral-spirituale în cadrul MAI părintele Teodor Pelin a fost desemnat cu insigna „Pentru Merit” clasa I. Tot în acelaș an, la 15 iulie, Excelența Sa, dl Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la canonizarea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, pentru merite în opera de renaștere spirituală și morală a societății și contribuție la promovarea valorilor creștin-ortodoxe a desemnat părintele Teodor Pelin cu medalia „Meritul Civic”. Cu prilejul celei de-a 26-a aniversare de la declararea Independenței Republicii Moldova, pentru activitate misionar-pastorală sârguincioasă în calitate de preot militar, care își desfășoară slujirea în Zona de Securitate a Republicii Moldova, a fost decorat cu distincția Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI – Crucea „Pentru Merit” de clasa I. Pentru aportul deosebit la fondarea comunității ortodoxe de pe lângă Spitalul Clinic raional din or. Criuleni, Mitropolitul Vladimir a decorat pe părintele Teodor Pelin cu medalia bisericească „Sf. Ier. Petru Movilă”, gr. I.
Anul 2018 – cu prilejul a XXVII-a aniversare a Independenței Republicii Moldova și 10 ani de slujire în calitate de preot militar al MAI al RM – medalia ”Pentru cooperare”. La fel, cu ocazia jubileelor a 45 de ani de viață și a 15 ani de slujire în calitate de Protopop al bisericilor din raioanele Dubăsari și Criuleni – ordinul ”Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” gr. III. La data de 11 decembrie la Sfânta Liturghie din biserica ,,Învierea Domnului’’ din or. Ierusalim, Israel a fost decorat cu ordinul ”Sf. Ierarh Petru Movilă” gr. III. La data de 20 decembrie – pentru deosebita contribuție la revigorarea vieții bisericești din circumscripție, organizarea multiplelor manifestații cultural-religioase, precum și realizarea a numeroase proiecte internaționale de caritate pe parcursul a mai multor ani, părintele Teodor Pelin a fost desemnat de către Consiliul Raional Criuleni cu înaltul titlu onorific – „Cetățean de Onoare al raionului Criuleni”.
Anul 2019 – în semn de recunoștință pentru profesionalism înalt în promovarea imaginii pozitive a Poliției în mediul societății, consolidarea parteneriatului cu societatea civilă și cu autoritățile Administrașiei Publice Centrale și Locale, și în legătură cu aniversarea a XXVIII-a de la formarea Poliției Naționale a Republicii Moldova – Crucea ”Meritul Polițienesc” clasa II. Către sărbătoarea ”Învierii Domnului” de către PS Nicodim, episcop de Edineț și Briceni – medalia ”Sf. Ierarh Vasile cel Mare” gr. III. La fel, prin ordinul Șefului Inspectorarului General al Poliției de Frontieră s-a conferit medalia ”Pentru cooperare” a Poliției de Frontieră. Pentru activități de caritate – medalia ”Sf. Mare Mucenic Gheorghe” – distincție oferită de Preasfințitul Anatolie, episcop de Cahul și Comrat. Din partea Asociației Veteranilor și Invalizilor de război din 1991-1992 ”Nistru” – ordinul ”Sf. Gheorghe Biruitorul” gr. I.
Anul 2020 – către a 25-a aniversare de la hirotonie în sanul preoțesc părintele Teodor Pelin a fost decorat cu înalta distincție bisericească – ordinul ”Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” de gradul II.
P.S. În curte lângă absida altarului sunt două morminte ale preoţilor:
1. Teodor Trifon (1821 ≈ †1885-1886);
2. Constantin Guma (1860 ≈ †1928-1929).