Seminar metodologic raional Criuleni al profesorilor de Religie
La 11 decembrie 2015, în incinta Școlii Primare Mașcăuți, a avut loc Seminarul metodologic raional al profesorilor de Religie cu subiectul: «Strategii didactice utilizate în formarea la elevi a virtuților creștine și a deprinderilor de comportament moral – religios».
Moderatori ai Seminarului au fost dna Emilia Brădiștean, metodist DE Criuleni și preot Rustic Grecu, responsabil pentru Religie Criuleni.
Agenda Seminarului a fost destul de amplă. Prezentarea instituției a fost făcută de dna director Larisa Florescu, care printre altele a menționat că în Școală învăță 167 de copii, care se bucură de cuvântul lui Dumnezeu din 2009.
A urmat Ora Publică în clasa a IV-a cu subiectul: «Sfânta Taină a Maslului – iertare, sfințire, tămăduire» susținută de învățătoare de Religie dna Liuba Vasilache. Lecția s-a finisat cu autoanaliză și analiză, fiind notată cu calificativul foarte bine.
În cadrul Atelierului Didactic dna Emilia Brădiștean a reflectat un sumar privind predarea Religiei în școlile din raionul Criuleni. Astfel, din 33 de școli Religia se predă în 18, iar numărul de elevi care studiază obiectul în cauză este 17,7%. Statistica este puțin mai înbucurătoare referitor anilor precedenți. S-au împărtășit cu experiența de lucru dna Violeta Braniște, învățător, gimnaziul Hârtopul Mare, dna Angela Cazac, profesor LT Cimișeni și dna Svetlana Burduja, învățător, gimnaziul Corjova.
La Seminar au luat parte învățători, profesori și slujitori ai Bisericii Ortodoxe.
În continuare PC părinte Protopop prot. mitr. Teodor Pelin a vizitat biserica cu hramul «Acoperemântul Maicii Domnului» din localitate, făcând cunoștință cu desfășurarea lucrărilor de reparație a acestui sfânt lăcaș.