Sfințirea complexului memorial din comuna Boșcana 21.09.2005
La 21 septembrie 2005, un grandios eveniment, cu o deosebită valoare istorică, a marcat întreaga comunitate de creştini ai comunei Boşcana. În centrul satului a fost înălţat de către dl Valeriu Burlac, băştinaş al acestei comune, un complex memorial în amintirea eroilor şi martirilor neamului, căzuţi pentru apărarea ţării şi a credinţei strămoşeşti.
La sărbătoarea inaugurării complexului memorial au fost prezenţi: Înalt Prea Sfințitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, protoiereul mitrofor Teodor Pelin, protopop al bisericilor din raioanele Criuleni și Dubăsari, protoierul Serghei Golovaci, parohul bisericii «Nașterea Maicii Domnului» din sat, 33 de preoți din circumscripție, dl Grigore Sîrbu, președintele raionului Criuleni, demnitari de stat şi funcţionari respectabili din raionul Criuleni, precum şi numeroși enoriaşi ai parohiiei respective.