Sfințirea grădiniței „Romanița” din s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni
La 4 decembrie 2017, de sărbătoarea „Intrării Maicii Domnului în biserică”, a avut loc deschiderea oficială a unei anexe pentru două grupe de copii la grădinița „Romanița” din s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni.
Festivitatea a demarat cu o slujbă de sfințire a instituției, oficiată de părintele paroh prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop al raioanelor Dubăsari și Criuleni. După rugăciune au urmat discursuri de mulțumire adresate Guvernului României precum și tuturor contribuabililor la frumoasa realizare, atât de necesară copiilor din localitate.
Părintele Teodor Pelin, în cuvântarea Sfinției Sale, la fel, a mulțumit tuturor celor implicați în acest proiect, menționând, că această anexă a devenit cel mai surpinzător cadou pentru copii în preajma sărbătoririi „Sf. Ierarh Nicolae”, ocrotitorul ceresc al grădiniței.
A urmat un mic concert oferit de gazde cu frumoase recitaluri și cântări patriotice tradiționale.
La multașteptatul eveniment au luat parte dl Veaceslav Burlac, Președintele rlui Criuleni, dna Valentina Rotaru, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dl Verebceanu Vitalie, Vicepreședintele rlui Criuleni, dl Vitalie Casian, Primarul comunității, dl Vladimir Soltanici, Șef Direcția Educație Director General, dna Valentina Guzun, Specialist principal, învăţământ preşcolar, dna Nadejda Chetrușca, Menagera instituției, Administrația Publică Locală, dra Rebecca Buxton, voluntară americană de la Corpului Păcii s.m.a.