Istoria bisericii cu hramul ‚,Sf. Arh. Mihail’’  din satul Corjova, r-l Criuleni

   Satul Corjova este atestat în anul 1362. Primele informaţii despre existenţa unui lăcaş de cult în Corjova ne vin dintr-o lucrare a lui Gh. Ghibănescu „Ispisoace şi zapise”: „Corjova, aproape de Cimişeni… Preotul Silion din Corjevo figurează ca martor într-un zapis   despre  satul   Chirca”. Documentul  este datat cu anul 1731.

   P. Constantinescu-Iaşi, într-un studiu consacrat bisericilor vechi de lemn din Basarabia şi publicat în „Viaţa Basarabiei” din 1933 scria: „Din judeţul Lăpuşna…cea mai veche  biserică, de-ar fi să considerăm tradiţia, ar fi fost cea din Corjeva, din care s-a păstrat pristolul alături  de  actuala  din  piatră; posedă  şi cărţi de la începutul sec. XVIII”.

Din documente mai vechi aflăm că la Corjova în 1802 este ridicată o biserică din lemn. Hramul bisericii era în cinstea mai Marilor Voevozi.  Parohul  bisericii este preotul Atanasiu. În 1812 paroh este preotul Iacob Nagacevschi a cărui fecior Ştefan, a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău şi a ajuns preot. Părintele Iacob deschide şi o clasă pentru micii corjoveni.

   Un alt document din Arhiva Naţională (Fondul 134, dosar 2, pag. 80-82) arată că la 20 aprilie 1835 „clerul bisericii este alcătuit din 10 bărbaţi şi 12 femei: preotul Iacob Cîrlig de 59 ani cu soţia şi 4 copii, diecii Ioan Nagacevschi de 38 de ani cu soţia şi 4 copii, şi Nicolae Nagacevschi de 29 de ani, cu soţia Maria de 19 ani”. Peste 3 ani în 1838 avem alt preot -Gregorie Cîrlig, în familia căruia se naşte un fiu pe nume Vavila. Va ajunge şi el preot, după ce în 1863 va absolvi Seminarul teologic din Chişinău.

     În anul 1880 îl mai găsim la slujbă pe preotul Grigorie Cîrlig şi pe diacul Vasile Nagacevschi.Din 1884 la biserică oficia serviciul divin preotul Teodosie Papuc, fiul lui Toma Papuc. Psalmist este Vasile Nagacevschi.

    În a doua jumătate a anului 1887 vine preotul Tarasie, psalmist rămîne acelaş Vasile Nagace-vschi. Mulţi ani la rind, părintele Tarasii a fost sprijinit moral şi material de Martîn Nazarov, ma-rele proprietar funciar din Corjova (avea moşii şi în alte sate), care stăpînea vreo l680 de dese-tine de pămînt. Preotul ţinea vreo 35 desetine de pămînt.

    În toamna anului 1899 la Corjova este transferat de la biserica din Poiana (Orhei) preotul Fiodor Petrovici.Odată cu numirea lui Fiodor Petrovici la biserica din Corjova punem piciorul pe pragul unui nou secol – secolul XX. Secol în care au avut de suferit toată lumea şi mai ales întrea-ga Biserică Ortodoxă din Moldova. Numai adevărata credinţă i-a ajutat pe mulţi să iasă din nevo-ile ce aveau să le îndure. Şi pentru corjoveni credinţa în Dumnezeu nu e pur şi simplu o spusă de dragul spusului. Ei îl au pe Dumnezeu în inimă, se gîndesc la dînsul cu pietate, iar icoanele sunt ţinute la locul cel mai de cinste în casă. Totdeauna au tins să aibă un locaş al Domnului, o bisericu-ţă unde să se adune cu toţii, să fie mai aproape de Dumnezeu, să fie pătrunşi de cele sfinte, să se roage întru iertarea păcatelor.

    Nu se ştie în ce împrejurări, dar bisericuţa cea din lemn, acoperită cu şindrilă, a ars. Sătenii însă n-au stat mult pe gînduri şi în 1886 au ridicat alta nouă, din piatră. Setul de clopote, care sunt turnate la „zavod pociotnogo grajdanina Pavla Pavlovicia Rîjova ” or. Harikov sunt datate cu 1891.

    Ca şi mai toate bisericile din Moldova, după al Doilea Război Mondial, şi a noastră s-a pomenit în nemila stăpânirii sovietice. Dar pînă atunci ea a fost una de vază în raionul nostru. În „Buletinul Eparhiei Chişinăului” (nr. 44, pag. 1565) din 1910 se vede cum ştiu corjovenii să săr-bătorească ziua hramului:  „Vecernia a fost oficiată de părintele diacon al ocrugului de la Bise-rica Ciuflea, în cliros cîntă psalmistul de loc Luca Nagacevschii…utrenia a oficiat-o părintele Teodor Petrovici al bisericii locale… liturghia a fost oficiată de un sobor din 5 preoţi în frunte cu ajutorul blagocinului părintele Constantin Guma din Dubăsarii-Vechi”.

    Cît timp a mai fost părintele Teodor nu se ştie, dar în 1921 la biserică îl găsim pe preotul Gheorghe Harega şi psalmistul Luca Nagacevschi.

    Pe timpul războiului paroh a fost preotul Aurel Enea, care avea mare ascultare la poporeni. În primele luni de război în comună a fost înfiinţat un Consiliu de patronaj, care avea misiunea de a aduna fonduri pentru cei săraci, pentru văduvele şi orfanii de război, pentru familiile sărace ale ostaşilor care erau înrolaţi. Preşedintele acestui consiliu era în permanenţă ales preotul paroh Aurel Enea. De numele Sfinţiei Sale se vor lega multe fapte de binefacere şi ajutoare la Corjova în acei grei ani de război.

    În timpul groaznicilor bombardamente din august 1944, ca prin minune, biserica n-a fost distrusă, dar totuşi se cerea reparată. După război şi foamete oamenii o duceau nespus de greu şi nu puteau să aducă lo-caşul într-o stare mai bună. Neavînd preot, moş Toader Cîrlig mai îngrijea de biserică.

     În anul 1960 clădirea bisericii din Corjova a fost reamenajată pentru bibliotecă. După o vreme aici a funcţionat şi un magazin.

    Spre sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut ateismul a început să bată pasul pe loc, ba chiar să se retragă. Atunci a apărut vorba în sat, că poate a venit vremea să se redeschidă biserica.La 10 iulie 1989 în Casa de cultură a avut loc adunarea generală a sătenilor la care s-a hotărât să se înceapă lucrările pentru redeschiderea bisericii. …Şi iată, a sosit şi ziua mult aşteptată: pe 25 octombrie 1991 biserica din satul Corjova a reînviat. Mai târziu, la 14 ianuarie 1992, biserica noastră a fost sfinţită. Un mare aport la restaurarea şi sfinţirea bisericii la adus corjovanul Ion Poalelungi, care şi astăzi ctitoreşte acest sfînt locaş. Primul preot al bisericii renăscute a fost părintele Dumitru Marandiuc, care mult a muncit pentru reînovarea bisericii.

     Părintele Grigore Plăcintă, care vine în anul 1994 se bucură de multă stimă şi respect de la corjoveni.

În 1997 – preotul Ioan Ciobanu, care peste opt luni pleacă ca paroh la Dubăsarii- Vechi.Între anii 1998-2001 paroh este preotul Ioan Rusu.

    Din 2001 pînă în ziua de azi paroh sunt eu, nevrednicul preotul Serghei Burduja.În acest răstimp cu aju-torul lui Dumnezeu şi a enoriaşilor s-au făcut multe lucrări în acest sfînt locaş.În 2003 cu ajutorul prima-rului Gheorghe Ojog şi a tuturor sătenilor se lărgeşte cimitirul şi se face gard pe tot perimetrul lui.În 2004 se începe construcţia casei parohiale care acum este pe sfîrşite. Lucrările fiind coordonate cu primarul Gh. Ojog. Mult au muncit Ion Cereş, Ion Gorceac al lui Lazer, Ion Gorceac, Ion Chisnenco. Ajutoare băneşti au acordat Zagorneanu Vladimir cu Eugenia, Poalelungi Maria Procop, Sergiu Plămădeala. Pe banii colectaţi de enoriaşi şi a ctitorilor principali Zagorneanu Vladimir şi Eugenia a fost cumpărat un set nou de vase liturgice. Cu ajutorul corjovenilor şi mai ales a ctitorului principal Tudor Gori se retoarnă clopotul cel mare. Porţile bisericii, şi iată acum şi noul iconostas, sunt sculptate gratis de Filip Bernevec. Lemnul este dat de Gheorghe Poalelungi; pictura este făcută de directorul Colegiului de Arte din Chişinău Igor Svernei. Ctitori principali sunt: Gheorghe Ojog, Ioan Poalelungi, Sergiu Ţelic, Vladimir Zagorneanu, Vera Ojog, Neli Moldoveanu, Grigore Ojog, alţi enoriaşi. Patru icoane mari „Sf. Apostoli şi Evanghelişti” au fost donate în anul 2007 de către Plămădeala Sergiu şi Ojog Anatol. Cristelniţa, patru steaguri şi înveli-toarea pentru evanghelia nouă, donată de preotul Lazer Suciu din România, au fost procurate de Gheorghe Ojog.

     În prezent biserica se află în reparaţie. Mult muncesc Gori Svetlana, Gavriciuc Galina, Minciună Lilia, Viorel Dvoreanu, Gherbovei Inga ş.a.

     Multe ajutoare au acordat bisericii: Cebotari Dumitru, Oleg Cîrlig, Leonid Nichifor, Gori Maria Grigo-re, Poalelungi Mihail, Poalelungi Gheorghe, Poalelungi Maria Procop, Cebotari Anastasia, Podurean Vera.

     Astfel, biserica noastră înfloreşte spre bucuria enoriaşilor.