Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Arhiva

PostHeaderIcon Deschiderea și sfințirea Postului de Salvatori și Pompieri în satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni

IMG_1178

La 6 martie curent, în s. Dubăsarii Vechi, a fost deschis un nou Post de Salvatori și Pompieri din Republica Moldova. Aceasta a fost posibil datorită eforturilor comune depuse de conducerea raionului Criuleni, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, autorităților publice locale și a unor oameni de afaceri din localitate. Postul are menirea de a servi localitațile Dubăsarii Vechi, Corjova și Bălăbănești.

În cadrul inaugurării a fost săvârșită slujba de sfințire, oficiată de către prot. mitr. Teodor Pelin, protopop de Criuleni și Dubăsari. În cuvântarea sa, părintele protopop a dorit mult succes efectivului în activitatea deloc ușoară ce o desfășoară, a îndemnat toată lumea la o trăire cât mai duhovnicească a Postului Mare în vederea primirii Sf. Trup și Sânge a lui Hristos.

La eveniment au participat dl Vitalie ROTARU, Președintele raionului și Președinte al Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale Criuleni, dl Mihai HARABAGIU, șef al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, colonelul Serviciului de Salvare, dl Alexei ARMAȘ, șef al Inspectoratului de Poliție Criuleni, dl Veaceslav GRIGORIEV, șef al SecţieiSituaţii Excepţionale Criuleni, dl Gheorghe LUNGU, primarul s. Dubăsarii Vechi, colaboratorii Secției Situații Excepționale Criuleni, reprezentanți ai acestui serviciu din mun. Chișinău, rl. Orhei și rl.Hîncești și alții.

Calendar Creștin Ortodox
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Editura Sf. Mina

Editura Agaton

Moldova pentru viață