Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Arhiva

PostHeaderIcon Festivalul-concurs al cântecului popular pascal în r. Dubăsari la a XI-a ediţie

IMG_1349

A treia zi din Paşte, la 22 aprilie 2014, Liceul Teoretic „Ion Creangă” din s.Coşniţa a găzduit Festivalul-concurs al cântecului popular pascal cu participarea colectivelor corale şi etnofolclorice din instituţiile preuniversitare a raionului Dubăsari. Evenimentul a fost organizat sub patronajul Consiliului raional şi al Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport, Dubăsari, în parteneriat cu protopopiatul de Dubăsari şi Criuleni.


Organizatorii Festivalului au urmărit mai multe scopuri: educarea tinerei generaţii în spiritul valorilor creştine şi general-umane, formarea bunului cetăţean, cât şi promovarea cercurilor etnofolclorice, vocal-corale, a tinerilor talente şi a cadrelor didactice performante în domeniu.
Dna Jimbei Maria, vice-preşedintele raionului, în cuvântarea sa de început, a menţionat printre altele, că Sfintele Sărbători de Paşti, inclusiv şi acest Festival, ne dau posibilitatea să fim mai buni, mai luminoşi la suflet şi ne învaţă prin cântecele populare pascale să urmăm Domnului Hristos.
Oaspeţi de onoare la Festival au fost: prot. mitr. Teodor Pelin, protopopul de Dubăsari și Criuleni, prot. Marin Potoroacă, secretarul r. Dubăsari şi paroh al bisericii din Doroţcaia, prot. Rodion Tambur, paroh al bisericii din Pîrîta ș.a.
În componenţa juriului pe lângă reprezentanţii Consiliului raional Dubăsari au intrat de asemenea prot. Veaceslav Ciorbă, paroh al bisericii din Coşniţa şi pr. Dumitru Darmancev, paroh al bisericii din Pohrebea.
Toate colectivele au evaluat frumos. Deşi Festivalul se repetă an de an fiecare colectiv s-a străduit să vină cu ceva nou, fie o scenetă, fie un cântec. În acest an toate colectivele au optat pentru costumul naţional, fapt care bucură.
La finalul Festivalului-concurs au fost nominalizaţi cele mai bune colective şi au fost acordate patru premii:
Locul I – Gimnaziul Pîrîta;
Locul II – Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt” Grigoriopol;
Locul III – Liceul Teoretic „Ion Creangă” Coşniţa;
Locul III – Gimnaziul Pohrebea.
Celelalte colective au fost menţionate cu diplome de participare.

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Calendar Creștin Ortodox
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Editura Sf. Mina

Editura Agaton

Moldova pentru viață