Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, în mijlocul credincioșilor din Cocieri
După ani de zile de muncă asiduă și speranță neîntreruptă, astăzi, credincioșii din s. Cocieri, r. Dubăsari, se pot bucura în sfârșit de o frumoasă biserică în localitatea natală.
Acest eveniment istoric, a fost marcat prin prezența Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, care, având în preajma sa pe Secretarul Mitropolitan, Prot. Mitr. Vadim Cheibaș, Protopopul de Criuleni și Dubăsari, Prot. Mitr. Teodor Pelin, parohul sfântului locaș în cinstea Minunii Arhanghelului Mihail – pr.Iulian Pinteac și mulți alți slujitori, a săvârșit rânduiala sfințirii Prestolului, după care, în prezența numeroșilor credincioși, a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
După slujbă, chiar în curtea bisericii, a fost dezvelită și sfințită de către Întâistătător o piatră ce indică locul unde va fi edificat un monument Binecredinciosului nostru înaintaș, Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
De menționat că la slujba festivă de astăzi au fost prezenți și doi ctitori principali ai bisericii din Cocieri, Domnul Mircea Snegur și Domnul Vlad Filat, care au dat aprecierea cuvenită acestui eveniment de importanță spirituală, dar și civică. În alocuțiunile Domniilor lor, vorbitorii și-au mai exprimat convingerea că anume prin așa evenimente în care se împletesc credința strămoșească și educația patriotică, vom reuși să ne valorificăm și să transmitem urmașilor noștri bogăția și frumusețea tezaurului nostru de valori.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a felicitat dreptmăritoarea adunare cu prilejul frumoasei sărbători și le-a urat tuturor să ceară de la Hristos înțelepciune și bunăvoință pentru a se bucura spre folosul sufletului de această neprețuită comoară, care este Casa lui Dumnezeu.
Binecuvântând credincioșii, Arhipăstorul a dăruit tuturor celor prezenți, spre amintirea acestei zile, cărți de rugăciuni și iconițe.