Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Arhiva

PostHeaderIcon Între osteneală și lacrimi de bucurie… ”Întinde o mâină pentru Moldova!” – un paradiziac proiect de caritate moldo-olandez

Așa precum ne învață Mântuitorul în Sf. Evanghelie și Sfinții Părinți ai Bisericii, milostenia este cea mai simplă cale prin care omul poate face să se reverse asupra lui milele lui Dumnezeu cele bogate. Este o cale atât de simplă, pentru că nu ni se cere să dăm mult, ci puțin din puținul nostru. Pentru puținul oferit din inimă, primim infinita milostivire a lui Dumnezeu.

Este, cu siguranță, o formă de iubire care, fiind practicată cu sârguință, ne aseamănă cu Mântuitorul, transfigurând prin lucrarea Sf. Duh întreaga noastră ființă.

Astăzi, lumea în care trăim ne oferă un trist tablou al umanității: oameni sărmani la fiecare colț de stradă, stând în frig, în ploaie sau în arșiță, implorând mila noastră, bătrâni gârboviți, sfârșindu-și zilele în aziluri sau, alteori, în singurătatea căminului lor, neștiuți de nimeni, bolnavi care își caută sănătatea prin spitale, cheltuindu-și tot avutul în spe­ran­ța vindecării, neavând nici o perspectivă, lipsiți chiar și de speranța că vor putea schimba ceva în viața lor. Războiul din Ukraina a îngrozit întrega omenire…

Aceasta să fie, oare, lumea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu și în care vrem să trăim? Cu siguranță, NU! Ea nu trebuie să fie așa și de noi depinde, în mare măsură, să fie altfel!

Așadar, pe parcursul a mai multor ani, în cadrul proiectului de caritate moldo-olandez ”Întinde o mâină pentru Moldova!” oameni cu suflet mare din diferite țări, mâină de mâină, prin eforturi comune, ne străduim să schimbăm această lume spre bine.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepicopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, în acest an către sărbătorile de iarnă copiii cuminți ai s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni din Republica Moldova au primit cadouri alese. Astfel, elevii Școlii Internaționale Rotterdam au pregătit cu multă dragoste 170 de cadouri pentru copiii grădiniței ”Romanița”, deasemeni surprize frumoase au oferit de Nașterea Domnului elevii Școlii Internaționale Amsterdam din or. Amstelveen, Olanda. Proiectul are scopul cultivării bunătății și dragostei copiilor în spiritul dăruirii de sine și este realizat deja pe parcursul a mai multor ani.

La fel, peste 120 de copii din familii nevoiașe sau cu mulți copii au primit cadouri nominalizate pregătite de frații români stabiliți în Olanda.

Mulțumim din tot sufletul partenerilor noștri Dnei Tanya Hans, care an de an depune un gigantic efort întru realizarea a numeroase proiecte, elevilor olandezi, firmei de transport internațional de pasageri și colete “TransportWW” în persoana dlui Vladimir Ursu, fraților noștri români stabiliți în Olanda, precum, bineînțeles, și tuturor donatorilor!

Bunul Dumnezeu să Vă rasplătească însutit, dăruindu-Vă tuturor multă sănătate și toate cele de folos!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Calendar Creștin Ortodox
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Editura Sf. Mina

Editura Agaton

Moldova pentru viață