Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Arhiva

PostHeaderIcon ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat parohia cu hramul Sf. Arhanghel Mihail din s. Dubăsarii Vechi, r. Criuleni

img_4652

În seara zilei de 2 octombrie ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat parohia cu hramul Sf. Arhanghel Mihail din s. Dubăsarii Vechi, r. Criuleni. Aici Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de Protopopul de Criuleni şi Dubăsari şi paroh al acestui sfânt lăcaş, Prot. mitr. Teodor Pelin dimpreună cu mai mulţi credincioşi din această localitate pitorească de pe malul Nistrului, dar şi conducerea de vârf ai raioanelor Criuleni şi Dubăsari.

În cadrul vizitei Vlădica Vladimir s-a familiarizat cu mersul lucrărilor de restaurare a edificiului eclesial şi s-a întreţinut într-o discuţie cu enoriaşii şi ctitorii Bisericii din Dubăsarii-Vechi.

* * *

La momentul de faţă biserica este în faza de restaurare capitală. Timp de mai bine de 50 de ani ea nu a fost reparată esențial, lucru care s-a răsfrânt foarte grav asupra stării bisericii. Deja de câțiva ani, cu ajutorul enoriaşilor şi a unor oameni de bună credință, lucrările de reconstrucţie se desfăşoară intens,deși volumul de lucru acumulat este nespus de mare, iar materialele sunt extrem de costisitoare. Astfel,din 2004 s-au efectuat următoarele lucrări:

– A fost dată jos toată tencuiala exterioară și înlocuită cu piatră albă naturală, montată conform modelului original al ornamentelor; în peretele exterior al absidei altarului a fost executată icoana Sf. Arhanghel Mihail, lucrată în tehnica mozaicului;

– Au fost schimbate toate ușile și ferestrele,cele noi fiind confecționate din lemn de stejar; în proces de lucru se află montarea coloanelor și a pragurilor din blocuri de piatră de Cosăuți la cele două intrări laterale; biserica a fost amenajată cu un sistem autonom de încălzire și alimentare cu apă; au fost montate un sistem de sonorizare și unul de alarmă;

– Au fost schimbate crucile,lemnul și tabla zincată de pe acoperișul altarului și a clopotniței;

– În interiorul bisericii a fost împrospătată pictura, deasemenea au fost pictate următoarele icoane : în altar – ,,Hristos Marele Arhiereu’’de la Locul Înalt și ,,Rugăciunea din grădina Ghetsimani’’de la Jertfelnic , în naos – icoanele ,,Tuturor sfinților care s-au proslăvit pe pământul Moldovei’’, ,,Sf. M. Mc.Gheorghe’’ , ,,Sf. M. Mc. Dumitru’’ș.a.;

– Au fost procurate policandre noi mare și mic, semisfeșnic, 8 sfeșnice ș.a.;

– Au fost efectuate diverse lucrări de restaurare a cavoului ctitorilor;

– Au fost montate porți noi, mari și mici, deasemeni, a fost reconstruit gardul parohiei cu o lungime de peste 150 metri;

– A fost săpată o altă fântână cu o adâncime de 35 metri;

– Casa veche parohială a fost demolată, căci se afla într-o stare avariată, pe locul ei a fost zidită una nouă. La fel s-a construit un grandios foișor pentru agapele de sărbători;

– Teritoriul parohial a fost cu grijă amenajat, plantându-se diverși arbori, arbuști și plante decorative;

– A fost deschis un cimitir nou;

– În sat au fost înălțate numeroase răstigniri, multe din care au fost montate pe locurile celor demolate în perioada sovietică;

– În școala primară și liceu se predă Religia, parohia dispune de o bibliotecă, iar în fiecare duminică seara se petrec ore de catehism pentru adulți.

Sursa: www.mitropolia.md

Calendar Creștin Ortodox
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Editura Sf. Mina

Editura Agaton

Moldova pentru viață