Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Calendarul postărilor
martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva

PostHeaderIcon Istoria bisericii cu hramul ,,Sf. M. Mc. Dumitru’’ din s. Pașcani, r-l Criuleni.

MG_5503

    La începutul secolului al XIX-lea în sătucul Paşcani din ţinutul Orhei, deja, exista o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni”, construită după toată probabilitatea încă în secolul al XVIII-lea, căci, din unele surse documentare aflăm că în 1805 starea ei era nu prea bună, adică din cauza timpului şi a vechimii.

    La acel moment otcina sătucului Paşcani era în proprietatea lui Iordachi Rusu, care se trăgea dintr-o veche dinastie de boieri moldoveni Carp-Rusu, reprezentantul cel mai cunoscut în Basarabia în acele timpuri, fiind Ianco Rusu, tatăl scriitorului Aleco Russo. De asemenea, aceştia erau strâns înrudiţi cu  familia boierească a Donicilor, care la fel aveau în proprietate mai multe otcine din ţinutul Orheiului.

    Paşcanii era o localitate foarte mică, în 1817 aici trăiau doar 50 de locuitori, dintre care inclusiv: preotul, dascălul şi doi pălămari. În 1860 aici se numărau 7 gospodării cu 68 de locuitori, iar în anii 1880 – 11 gospodării şi 106 de locuitori.

    Biserica din piatră din Paşcani, ţinutul Orhei a fost construită în 1850 din banii Sofiei Russo, proprietara de atunci a otcinei Paşcani. Biserica a fost sfinţită cu hramul „Sf. Sofia”. Separat de locaşul de cult a fost construită o clopotniţă în două niveluri. Fără a cunoaşte data construcţiei, un cercetător ar putea spune cu o mare precizie că biserica din Paşcani a fost construită la mijlocul secolului al XIX-lea, deducând această concluzie anume din tipul arhitectural, propriu mai multor locaşuri din Basarabia în această perioadă, construite în stilul neoclasicismului rus. Plăcută în interior, ea se deosebeşte printr-o frumoasă şi originală faţadă, soluţionată prin portic cu atic de configuraţie plastică complexă şi 4 coloane de ordin toscan, distinct percepute pe fondalul lojei aprofundate. Elementele neoclasiciste poartă un caracter liber şi creator. Scara ordinului arhitectural al porticului se caracterizează prin particularităţi specifice: diametru original al coloanelor, originalitate a intercolumniului, şir metroritmic, proporţii originale.

    În documentele Consistoriului duhovnicesc al Eparhiei Chişinăului se prevedea pentru biserica din Paşcani un post de preot, unul de dascăl şi unul de pălămar.

     În 1960 biserica din Paşcani a fost închisă.

În anul 1989, când în societate se începea perioada renaşterii spirituale, la cerinţa creştinilor, biserica a fost redeschisă, din iniţiativa sârguincioaselor Anisia Tisevici, Ana Muntean şi regretata Maria Lucaşenco. După atâţia ani de încercări şi batjocură, uşile bisericii s-au redeschis, sunând prin clopot glasul Domnului „Veniţi, creştini, la cina mea”. Creştinii satului și împreună cu Directorul general actual al Institutului de cercetare a Porumbului şi Sorgului, dl Vasile Micu, care a contribuit la reconstrucţia bisericii, dând pentru reparaţia ei ajutor material circa 50 mii ruble, astfel, făcându-se reparaţie capitală atât în interior, cât şi în exterior.

     Pe data de 8 noiembrie 1990, de hramul satului, biserica a fost sfinţită cu binecuvântarea PS Vladimir, atunci episcop al Chişinăului şi al Moldovei, de către un sobor de preoţi, în frunte cu prot. mitr. Vitalie Roşca, pe atunci secretar eparhial.

Preoții

    Datele documentelor de arhivă despre preoţii care au slujit la Paşcani sunt foarte lapidare. Acest lucru se explică şi prin faptul că aici în decurs de mai mulţi ani postul de paroh a fost vacant: parohia era mică, locuitorii nu aveau posibilitatea să acorde o întreţinere decentă a unui preot, iar proprietarii otcinei (boierii) nu acordau vre-un ajutor esenţial. Astfel, în aceste perioade, necesităţile religioase ale credincioşilor erau satisfăcute de preoţii din localităţile vecine.

    În 1818 la Paşcani slujea preotul Vasile Cuşac. Aceste este menţionat într-un document din 18 februarie 1818, în care el împreună cu starostele Arhip Luca raportau Consistoriului că în noaptea  16/17 februarie biserica „Sf. Spiridon” din Paşcani a fost prădată.

     În 1850 slujea preotul Ioan Porosecea, despre care se cunoaşte doar că după moartea lui a rămas preoteasa văduvă Anastasia Grigorevna.

    În 1856-1857 slujea preotul Ignatie Ioan Parfenev, născut în 1811, fiu de diacon, la Seminar nu a învăţat. La 1 aprilie 1856 a fost hirotonit preot pentru biserica din Paşcani de episcopul Irinarh. La 10 martie 1857 a fost transferat la biserica Sf. Arh. Mihail din Jevreni.

     În anii 1860 postul de preot paroh era vacant. În statele bisericii erau însă dascălul Pantelimon Croiştorean şi pălămarul Gheorghe Harghel.

    În anii 1870 deservea preotul Chiril Mihalevici din s. Loganeşti, dascăl era Feodor Malaneţchi. Din documente aflăm că preotul trăia în Loganeşti, iar dascălul în casa parohială din Paşcani. Date arhivistice despre perioada 1880-1920 nu sunt.

     În 1922-1933 şi anii următori deservea preotul Vladimir Caminschi din Loganeşti.

     În 1948 paroh era protoiereul Nicolae Scaleţchi, la 27 aprilie 1948 el a înregistrat biserica cu hramul „Sf. Dumitru” din Paşcani, r. Criuleni şi a  încheiat un contract cu Comitetul executiv al Sovietului deputaţilor poporului din Criuleni (aşa cum cerea legea la acea vreme) privind permisiunea de a se folosi de clădirea bisericii (considerată a statului).

     În 1950 deservea preotul Epifanie Teodor Rusu din Zăciana, născut 1916 în Coşerniţa, a absolvit şcoala de cântăreţi.

     Din 1990 paroh a fost numit regretatul preot Ion Suvac, care a slujit până la sfârşitul anului 1995.

     La 15 ianuarie 1996, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, paroh al bisericii „Sf. M. Mc. Dumitru” din Paşcani a fost numit preotul Gheorghe Butnaru. Pe parcurs s-au făcut multe lucrări. În vara anului 2005 s-a făcut reparaţie în interiorul bisericii cu contribuţia creştinilor din sat, a primăriei  şi a agenţilor economici din teritoriu, cărora le aducem sincere mulţumiri. Sunt creştini cu suflet mare, care iubesc podoaba casei Domnului, împodobind-o cu icoane, candele, veşminte şi alte daruri.

    Duminică de duminică creştinii păşesc pragul bisericii, aprinzând lumânări pentru a cere putere, răbdare şi bunăvoire, aici e colţişorul Raiului, spre ea duce drumul dragostei şi al iertării. Ei intră cu o mare bucurie şi nerăbdare în corabia mântuirii, pentru a fi salvaţi de valurile tulburate şi vânturile dinafară. Biserica este lăcaşul sufletelor noastre, să intrăm în ea cât mai des, pentru ca viaţa s-o petrecem într-o deplină sănătate sufletească şi trupească.

Comentariile la articol