Până nu demult despre biserica veche din piatră din satul Ustia existau informaţii foarte puţine, şi anume, era cunoscută doar data construirii – anul 1862.

    În unele lucrări consacrate monumentelor de arhitectură din Basarabia, de rând cu alte construcţii înălţate de renumitul arhitect Al. Bernardazzi, este menţionată şi biserica din satul Ustia. Această informaţie se bazează pe o singură sursă bibliografică – o listă din revista rusească „Zotcii” din 1900, unde este inclusă şi biserica din Ustia ca un monument construit de Al. Bernardazzi din banii cneazului Manuk-bei (informaţie greşită, aşa cum vom vedea ulterior).

    Din vremurile de demult otcina Ustia (vatra viitorului sat Ustia) a aparţinut mănăstirii Bârnova, judeţul Iaşi. În 1761 în Ustia a fost construită, datorită străduinţelor egumenului mănăstirii Bârnova, o biserică din lemn cu hramul în cinstea „Sf. M. Mc. Gheorghe”, care a existat aproape un veac, până la 2 februarie 1859, când printr-o hotărâre a Consistoriului Duhovnicesc din Chişinău s-a decis demolarea ei, ca pe o construcţie veche şi care nu mai poate fi utilizată în calitate de locaş de cult.

    În aprilie 1860 Patriarhul Ierusalimului Kiril a numit în calitate de administrator al averilor din Basarabia, care aparţineau bisericii Sf. Mormânt al Domnului, pe arhimandritul Nicodim, care la 17 mai era deja venit în Basarabia pentru a-şi exercita această funcţie. Printre alte instrucţiuni primite de arhimandritul Nicodim au fost şi „…să inspecteze situaţia locaşurilor de cult, care erau situate pe pământurile avute în proprietatea bisericii Sf. Mormânt şi să ia toate măsurile necesare în vederea redresării situaţiei lor în măsura în care era nevoie…”, lucru cu care arhimandritul Nicodim s-a ocupat imediat ce a intrat în funcţie.

    În acelaşi an – 1860, în satul Ustia, care intra în proprietatea bisericii Sf. Mormânt, s-a început construcţia unei biserici din piatră după proiectul arhitectului Al. Bernardazzi (pe acea vreme fiind un tânăr specialist, dar care deținea deja  funcţia importantă de arhitect-şef al Chişinăului), aprobat de Comisia pentru construcţii la 30 mai 1860. Personal Bernardazzi a urmărit cum decurg lucrările: „21 august 1860, am vizitat şantierul şi am verificat biserica din s. Ustia şi pe inginerul Droplev. Confirm că sunt respectate toate cerinţele şi aprob lucrările de mai departe: înălţarea arcurilor şi a bolţilor. Arhitect Bernardazzi”.

    Construcţia bisericii din Ustia a durat mai puţin de doi ani şi s-a finalizat în toamna anului 1861, lucru confirmat de următorul document: „Adeverinţă. – 11 septembrie 1861, este dată inginerului Feodosie Droplev prin care confirmăm că lucrările de construire a bisericii din Ustia, care i-au fost încredinţate, au fost totalmente îndeplinite, de aceea recomandăm să-i fie achitată suma de bani rămasă, conform Contractului, impedimente nu sunt. Arhitect Al. Bernardazzi”.

    Prestolul, analogurile, iconostasul au fost confecţionate de meşterul Artiom Kovalenko, cu care a fost încheiat un contract la 1 noiembrie 1860.

    Arhimandritul Nicodim a întocmit un document: Lista bisericilor de pe pământurile ce aparţin bisericii Sf. Mormânt, care au fost construite din temelie sau restaurate capital. Din acest document se vede că pentru construcţia bisericii din Ustia a fost cheltuită o sumă destul de mare: „În satul Ustia a fost construită din temelie în 1861 o biserică din piatră, acoperită cu tablă metalică, are turlă şi clopotniţă, o arhitectură deosebit de frumoasă, are iconostas nou, toate obiectele sfinte noi, curtea este îngrădită cu un gard din piatră nou. Pentru aceste lucrări s-a cheltuit suma de 12500 ruble de argint”.

    Biserica din Ustia a fost sfinţită cu hramul în cinstea Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, la 23 aprilie 1862.

     Despre cneazul Manuk-bei în nici un document nu se vorbeşte, de aceea informaţia că el a fost ctitorul bisericii din Ustia construită după proiectul arhitectului Al. Bernardazzi nu este corectă.

    În timpul celui de al II-lea război mondial biserica a avut mult de suferit, încât a ajuns în stare de avariere. Ulterior ea a fost demolată. De mirare este faptul că inexistenta biserică figurează în „Lista monumentelor din Republica Moldova, ocrotite de stat”: nr. 460, s. Ustia – biserica „Sf. Gheorghe” – 1862 – monument de arhitectură de importanţă naţională.

    Despre unii preoţi care au slujit în biserica din Ustia avem următoarele. Din 1841 a slujit preotul Vasile Platonov. S-a născut în 1800, fiu de preot, fără studii teologice. La 6 februarie 1813 de către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost numit în calitate de paraclisier în biserica din Ustia. La 21 ianuarie 1841 arhiepiscopul Dimitrie Sulima l-a hiroronit în treapta de preot pe seama parohiei Ustia. În 1861 s-a pensionat.

    Din 1861 a slujit Ioan Cozac. Se ştie doar ca a fost numit la Ustia la 7 octombrie şi că era absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău.

    Din 1875 a slujit preotul Alexandru Crasnopolischii. S-a născut în 1849 în Chişinău, fiu de protoiereu, absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău. La 28 septembrie  1875 a fost hirotonit în treapta de preot de către episcopul Pavel Lebedev pe seama parohiei Ustia. La 12 iunie 1875 a fost semnat un decret prin care era transferat în s. Moldavca, judeţul Akkerman, decret care la 17 iunie 1876 a fost anulat.

    Din 1897 a slujit preotul Vladimir Glijinschii. S-a născut în 1865 în s. Vadul-lui-Raşcov, fiu de dascăl (cântăreţ), absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău. La 9 septembrie 1888 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii din s. Novaci, judeţul Chişinău. La 25 august 1897 a fost transferat în s. Ustia, judeţul Orhei.

    Din 1930 a slujit preotul Grigore Cireş. S-a născut în 1888. A absolvit cinci clase ale Seminarului teologic din Chişinău. Din 1918 a activat în calitate de dascăl (cântăreţ). La 27 iulie 1920 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama bisericii din Marcăuţi, judeţul Orhei. În 1930 a fost transferat la biserica din Ustia.

    În anul 1998 preot paroh în satul Ustia, r. Dubăsari, cu binecuvîntarea ÎPS Mitropolitului Vladimir, a fost numit preotul Ioan Şeptelici (†2014), care a înălţat din temelie cu enoriaşii o frumoasă biserică, în apropierea locului unde a fost situat vechiul lăcaș, de asemenea şi o casă parohială. Ulterior, în funcția de paroh a fost numit pr. Teodor Vrabie.

  Mai urmează unele lucrări, după care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sf. M. Mc. Gheorghe, nădăjduim să ajungem cu bine şi în ziua sfinţirii acestui sfânt locaş.