Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Arhiva

PostHeaderIcon Tradiționalul festival ortodox «Hristos a înviat!» , ediția a XVI-a în raionul Criuleni

IMG_7729

    Tradiționalul festival ortodox «Hristos a înviat!» , ediția a XVI-a, organizat în parteneriat de Secția Cultură Criuleni, Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari și Primăria s. Rîșcova s-a desfășurat la data de 3 mai în ograda bisericii cu hramul «Înălțarea Domnului» din s. Rîșcova, raionul Criuleni situată la poala bătrânilor codri orheeni.
La intrare în curtea bisericii au fost amenajate numeroase expoziții a meșterilor populari băștinași și din alte localitați a raionului Criuleni.
În scenă au evoluat 12 colective laice și bisericești din Protopopiat, care ne-au surprins plăcut prin diversitatea pieselor interpretate, profesionalism și coloritul vestimentar traditional acestor meleaguri.
Cu un mesaj de binecuvântare din partea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a venit prot. mitr. Nicolae Ciobanu, Președintele Sectorului Sinodal Relații Culturale. Din partea Consiliului Raional felicitări călduroase cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului ne-a adus tuturor dl Iurie Andriuță, Președintele raionului Criuleni.
PC părinte Protopop prot. mitr. Teodor Pelin a mulțimit tuturor organizatorilor, în mod deosebit dnei Claudia Șerșun, Șef al Secției Cultură Criuleni, dlui Dumitru Sîrbu, Primarul s. Rîșcova, părintelui paroh prot. Tudor Spătaru, și tuturor celor prezenți pentru participare. Din partea organizatorilor toate colectivele folclorice au primit cadouri și diplome de participare.
După încheere bucuria sărbătorii cu greu ne-a despărțit pe la căsuțele noastre, iar sătenii au rămas până târziu slăvind Învierea Domnului.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Calendar Creștin Ortodox
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Editura Sf. Mina

Editura Agaton

Moldova pentru viață