Protopopiatul de Criuleni si Dubasari 212s
Arhiva

PostHeaderIcon Ziua mondială a Familiei celebrată în s. Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni

  1

    La 15 mai anul 2015, de ziua mondială a Familiei, în Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni au avut loc diverse activități legate de acest eveniment. În s. Dubăsarii Vechi raionul Criuleni în incinta liceului teoretic «Nicolae Donici» a fost organizat un Seminar cu participarea părinților și elevilor claselor a VIII-IX-a la tema «Familia – sursa principală de valori!»

    În hol a fost expusă o expoziție de lucrări a Școlii de Artă, privind Familia cu ochii copiilor noștri. Dna Ecaterina Boiarenova, manager adjunct Educație, a debutat cu activități interactive, în cadrul cărora s-au determinat valorile principale pentru persoanele propuse.
A urmat derularea unui filmuleț educativ, în care s-au elucidat urmările pildelor negative a părinților preluate de copii. Dna Elena Cerlat, psiholog școlar, a inițiat o dezbatere în baza acestui scurtmetraj.
Dl Andrei Zgîrcu, managerul școlar, a vorbit despre problemele actuale în domeniul educațional, atitudinea familiei față de instituția școlară, plecarea părinților peste hotare și problemele copiilor abandonați, riscul destrămării familiei ș.a.
La încheere, părintele paroh prot. Teodor Pelin a ținut un discurs telogic pe tema «Sf. Treime – model desăvârșit a dragostei în familie», urmând întrebări și răspunsuri.

Calendar Creștin Ortodox
Arhiva Video
Filme Ortodoxe Online

FILME ORTODOXE

Biblia Ortodoxa online
Editura Sf. Mina

Editura Agaton

Moldova pentru viață