Arhiva pentru rubrica ‘Uncategorized’

Nu credem că este bucurie mai mare pentru om decât a-I putea face Dumnezeului celui viu sălaş pe pământ. Şi constatăm aceasta din grija deosebită cu care arhiereul, alături de alţi preoţi şi poporul, înalţau rugăciuni, la punerea primei pietre în temelia viitoarei biserici mult dorite în satul Măgdăceşti.

Toate aceste lucruri le-am trăit cu însufleţire pe data de 21 septem¬brie 1996. Primit în sat, pentru prima dată Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Vladimir, părintele şi purtătorul de grijă pentru Ortodoxia din Moldova aduce cu sine binecuvîntarea târnosirei noului sfânt lăcaş pe care măgdăceştenii nu l-au avut niciodată, dar l-au dorit mereu.
Istoricul satului Măgdăceşti este atestat documentar şi oficial din tim¬pul reformei agrare a lui Stolîpin din 1906-1911. Această perioadă a avut efecte pozitive şi în Basarabia. Astfel, pentru dezvoltarea gospodăriilor ţăranilor din vechiul sat vecin Drasliceni s-au repartizat loturi de pămînt în vechea selişte Măgdăceşti (denumirea localităţii provine de la un propri¬etar pe nume Petre Măgdicin, care a stăpânit această moşie). Astfel o parte din drasliceneni au trecut cu traiul şi gospodăria la Mădgăceşti. Fiecare ţăran primea ceva mai mult de 7 desitine de pămînt.
E dificil astăzi să stabilim numărul ori lista drăslicenenilor care au obţinut loturi la Măgdăceşti, în orice caz, e mare, în jur de 100 de ţărani au trecut la „hutor”, unde şi o altă denumire a sat¬ului „Flutura”. Printre primii veniţi se cunoaşte Dumitru Dabija, e considerat întemeietorul satului, apoi Gheorghe Maxim, Mihail Guzun, Tudor Varzari ş.a. Cu toate acestea partea Măgdăceşti e întâlnită mult mai vechi în acte şi man¬uscrise, de exemplu la Darie Donici, la 6 septembrie 1709, unul, Lupaşcu vinde o parte de loc la erhanul din Drasliceni „din partea de gios din sat din Măgdăceşti… şi aceasta se pogoară până în satul Paşcanilor…”.
Alt act de jalbă vine la domnul Moldovei în 1724 la Grigore Ghica Vodă şi-i spune: „am moşie la Măgliceşti şi Brişliceni ce-s la ţinutul Orheiului pe Ichil”, denumirile suportă simple schimonisiri indigene (Măgdăceşti şi Drasliceni).
Deci satul nu are o istorie atât de veche, dar păstrează datini şi tradiţii mul¬tiseculare. Satul Măgdăceşti este în majori¬tate creştin ortodox. Întotdeauna răzeşii din Măgdăceşti, creştini şi gospodari în cuvînt şi faptă au visat cu propriile forţe din mila Domnului să înalţe o sfântă biserică.Pentru că din nou s-au dovedit omănoşi, măgdăceştenii în primăvara anului 1996 se împacă şi cu încredere primesc şi se lasă păstoriţi de tânărul preot Igor Condrea doar de 19 ani pe care i l-au hărăzit Dumnezeu cu binecuvântarea Mitropolitului. Împreună cu activul satu¬lui şi un grup de bărbaţi în etate, care merită mulţumire şi recunoştinţă, sârguincioşilor Gheorghe Bălan, Andrei Guzun, Ion Spînu și Gavril Guzun s-a reuşit în scurt timp înregistrarea comunităţii de creştini la Ministerul Cultelor. Din partea primăriei s-a oferit spaţiu pentru un sfânt lăcaş provizoriu în vechea grădiniţă de copii, cu purtarea de grijă a primarului de atunci Atanasie Dumneanu. Poporul cuminte, poporul lui Dumnezeu din acest sătuc orfan de biserică s-a arătat plin de hotărâre şi entuziasm de a-şi împodobi ţinutul cu un sfânt lăcaş, care-i va naşte prin botez, sfinţi, milui, ierta şi petrece în veşncie la Tatăl nostru cel din cer.
Aşa a luat început minunea zidirii casei lui Dumnezeu la noi în sat. Cu veşminte, rechezite sfinte, icoane, obiecte sacre pentru liturghie şi ierurgii au venit îngerii lui Dumnezeu prin mâinile oamenilor buni şi preoţilor Pavel Cebanu (regretat), protoiereului Ioan Plămădeală, protopopul de Criuleni pe atunci, protoiereului Vitalie Roşca, până atunci parohul satelor Drasliceni şi Măgdăceşti. Părintele Vitalie ca un adevărat duhovnic a înţeles necesitatea unei biserici pentru fii lui sprituali din Măgădceşti, binecuvîntîndu-i cu daruri, o cruce de prestol, cădelniţă, agheasmatar, veşminte şi multe alte foarte necesare. Şi ca oricare adevărat părinte ce-şi petrece copii în viaţă, el care-i păstoreşte a treia decadă de ani a simţit, credem, şi du¬rere, şi nostalgie, şi îngrijorare pentru soarta poporului său ce pleacă sub altă îngrijire.
Nu ştiu cum la voi ori la alţii, dar la noi de la mic la mare, de la tânăr la bătrân, sărac şi bogat, toţi cu răspundere şi grijă ofereau ajutorul posibil. Carierele de piatră din Micăuţi, Cricova, Ohrincea ş.a. au găsit în braţele pământului piatră lăsată de Dumn¬ezeu pentru biserica din Măgdăceşti şi cu bucurie ne-au oferit-o (recunoştinţă şefilor mărinimoşi). Organizaţii gospodăreşti şi firme, agenţi economici şi pensionari, toată lumea forfotea într-ajutor, cu bani, ciment, metal, sticlă, braţe de muncă, fii şi părinţi, bunei cu nepoţi, fraţi, prieteni, vechi duşmani reîmpăcaţi, toată lumea era plină de sfântul scop,să construim cu toţi biserica noastră! Chiar şi cei cu nimic sfânt ne-au ajutat, căci „nu ne-au încurcat”.
Prin arhitectura şi imaginea sa, lăcaşul de cult este o imagine sensibilă a Bisericii cereşti. Biserica e orientată spre răsărit, spre locul de unde vine lumina, Hristos- soarele dreptăţii. Iar planul după care e construită e cel de navă, simbolizând corabia mîntuirii. Aceasta e forma bisericii din satul nostru. Proiectul l-au realizat arhitecţi de la Regia Cadastre Criuleni, ţinând cont de tradiţiile şi canoanele ortodoxe. La cererea grupului de iniţiativă clădirea bisericii s-a dorit mai mare, cu perspectiva creşterii localităţii. Bi¬serica are lungimea de 28m, lăţimea 14m, înălţimea la crucea clopotniţei 28m, aproximativ 250 m2 pentru cazarea creştinilor la rugăciune. Deci lăcaşul sfânt este un element nelipsit din viaţa satului şi acelor ce-L caută pe Dumnezeu.
Teren pentru zidirea bisericii s-a oferit în centrul satului, lângă cimitir. Colectări s-au făcut de la săteni şi din partea creştinilor din satele vecine. Printre colectele mai mari s-au remarcat donaţiile făcute de familia Ion şi Vera Guzun. În fondul construcţiei bisericii veneau nu numai bani, ci şi orice fel de ma¬teriale de construcţie, metal, lemn, ciment, piatră și nisip. Tot beneficiul primit de la cti¬torii Guzun se ridică la valoarea a mai mul¬tor sute de mii… Danii substanţiale bisericii au oferit familiile Arabagiu, Buzu, Boaghi, Dumneanu, Guzun, Chiperi, Efros, Onica, Soltan ş.a. Credem că nu este persoană în sat care să nu fi ajutat cu ceva la zidirea şi ame¬najarea bisericii. Dacă însă nu au reuşit să o facă, încă există această sfântă posibilitate. Pentru interiorul bisericii s-a hotărât pictura murală și un iconostas sculptat în lemn în stil românesc.
Frumuseţea lăcaşului, profunzimea rugăciunilor, bogăţia conţinutului şi ar¬monia melodică a cântărilor rinduielilor liturgice sînt factorii care produc în suf¬letul celui ce se roagă stări înălţătoare de trăire duhovnicească, pregătindu-1 pentru primirea harului divin. Chiar din primile slujbe cititori şi cîntăreţi au umplut strana dornici de slujire, iar dăscălia de 10 ani o poartă bătrânelul Gheoghe Garciuc.
Azi credincioşii se bucură de un mi¬nunat cor de copii, cu glasuri şi suflete dalbe şi curate slavoslovind pe Dumnezeu. Corul copiilor a fost fondat şi organizat de profesoara de muzică de la liceul Măgdăceşti, dra Veronica Boaghi. Astăzi corul este format din 30 de copii şi tineri, care se bucură de suc¬cese la multe concursuri şi festivaluri.
Biserica a fost împodobită în anul 2003 cu un set de 7 clopote cu sîrguinţa şi cheltuiala a trei familii creştine. Su¬netul lor metalic va despica triumfător văzduhurile pentru ca să străbată de¬parte, vestind pretutindeni că avem şi noi o casă a Domnului, care prin însăşi înfăţişarea ei din afară şi prin podoa¬bele din lăuntru să poată face mărturie dreaptă despre tăria credinţei acelora care cu frica lui Dumnezeu au ridicat biserică şi acum intră întrânsa la rugă şi închinare.
Biserica a fost sfințită la data de 23.09.2010 de către un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove.

În s. Bălțata, cu părere de rău, nu a existat biserică ortodoxă. La inițiativa unui grup de creștini, în frunte cu dna Valentina Vacarea, o fostă ospătărie, din anul 2000, va urma să fie transformată într-un micuț lăcaș de rugăciune.

    În această parohie au slujit mai mulți preoți, dintre care: preotul Vladimir Caprari(18.01.2001-22.04.2001), preotul Ioan Rusnac (28.04.2001-14.10.2001), preotul Nicolae Rotaru (20.10.2001-09.05.2002) ș.a. Din 19.02.2003  preot paroh este numit părintele Petru Negară. Din 12.10.2012 slujește părintele Samuel Bacarji, care cu multă dragoste amenajează Sf. Lăcaș și efectuiază numeroase lucrări de construcție. Se preconizează construcția unei noi biserici. Din 16.07.2015 în funcția de paroh este numit preotul Constantin Cojocaru.

Prima menţiune documentară a localităţii Criuleni datează din anul 1607. Primele documente descoperite ne vorbesc despre unele aspecte ale vieţii legate de un mic sătuc şi despre proprietarii şi locuitorii lui.

    Prima menţiune documentară privitoare la locaşul de cult datează din anul 1796. Hramul era „Sfântul Arhanghel Mihail”. Biserica era din lemn acoperită cu stuh, interiorul uns cu lut şi văruit, avea iconostas, icoane şi cărţile de cult necesare. În acea vreme cea mai mare parte a moşiei satului Criuleni era proprietatea Mitropoliei din Iaşi. În 1813 aceasta a trecut în posesia boierului Iordachi Chiriac Bartolomeu. Cealaltă parte era deţinută de familiile de răzeşi.

    Către anul 1814 în locul bisericii de lemn a fost construită o biserică din piatră, care a fost sfinţită la 6 septembrie 1814. Hramul bisericii a rămas acelaşi. Noul locaş de cult a fost construit din donaţiile locuitorilor satului Criuleni. Separat de biserică, deasupra porţii care ducea în curte a fost înălţată o clopotniţă din piatră. Şi biserica şi clopotniţa au fost acoperite cu şindrilă.

    În perioada stăpânirii ţariste locaşul de cult a fost reparat de mai multe ori. În 1894 a fost efectuată o reparaţie capitală, am putea spune într-o anumită măsură chiar o restaurare, în urma căreia interiorul a fost lărgit, a fost schimbat totalmente acoperişul şi forma lui, atât biserica, cât şi clopotniţa au fost acoperite cu tablă metalică. Toate acestea au fost efectuate din surse obşteşti şi din cele ale bisericii. În anii 1838, 1864 şi 1907 au fost efectuate reparaţii curente (repararea acoperişului, tencuirea şi vopsirea pereţilor etc). Din sursele de arhivă mai aflăm că în 1907, Serghei Efimovici Golubov, conducătorul echipei de reparaţie, a pictat din proprie iniţiativă, fără plată, cupola şi turla bisericii, fiind reprezentaţi: „…cei patru Evanghelişti”.

    În anii 60 ai secolului XIX, negustorul Hristofor Dimo, care devenise prin moştenire proprietarul moşiei Criuleni a împroprietărit biserica „Sf. Arh. Mihail” cu 33 de deseatine de pământ pentru întreţinerea slujitorilor şi a locaşului de cult. Pe acea vreme  pământul era cea mai mare bogăţie, de aceea cele 33 de deseatine făceau ca biserica din Criuleni să aibă o stare materială destul de bună.

    Cimitirul se afla la depărtarea de 81 de metri spre nord de biserică şi avea suprafaţa de aproximativ 1200 m². Gardul bisericii era din piatră. În 1897 în curte a fost construită din banii enoriaşului Iacob Eşanu o casă parohială (storojcă). Tot în curtea bisericii erau trei cavouri familiale.

    În 1944, odată cu venirea autorităţilor sovietice biserica a fost închisă, iar în 1960-1961, la insistenţa preşedintelui Sovietului Orăşenesc tovarășei Varvara Dragailo, a fost demolată cu ajutorul armatei.

    În 1990, în luna noiembrie, la o adunare a locuitorilor oraşului Criuleni, o grupă de creştini şi anume: Nicolae Frumosu, Alexei Şerbu, Galina Chicu ş.a. au venit cu iniţiativa zidirii unei noi biserici, iniţiativă susţinută unanim de toţi cei prezenţi la adunare, inclusiv şi de primarul Mihail Sclifos. S-a ales un comitet bisericesc, membrii căreia au trebuit să depună eforturi considerabile pentru perfectarea tuturor documentelor necesare şi pentru ca locaşul de cult să fie construit pe locul celui demolat de sovietici. În vara anului 1991 s-a lucrat asupra planurilor topografic, geodezic şi geologic. Proiectul bisericii a fost adus de dl Nicolae Frumosu din România. În toamna anului 1991 s-au început lucrările la temelia bisericii. Financiar, lucrările de construcţie au fost susţinute din donaţiile care le ofereau instituţiile, organizaţiile şi oamenii de bună credinţă din oraşul Criuleni. În arhiva bisericii se păstrează jurnalele şi registrele de evidenţă a tuturor donaţiilor de la începutul lucrărilor şi până în prezent. S-au mai făcut donaţii şi din partea fraţilor din România, şi anume, de la organizaţia „Pro-Basarabia şi Bucovina” şi din partea municipiului Orăştiei cu care oraşul Criuleni este înfrăţit. Au fost donate cantităţi mari de ciment şi lemn de brad. Din cauza insuficienţei mijloacelor financiare, lucrările de construcţie au mers greu. Răspunzători au fost numiţi de către comitetul bisericesc Alexei Şerbu şi Galina Chicu. În 1992 pe teritoriul bisericii s-a construit o căsuţă parohială, unde până în 2001 s-au săvârşit slujbele divine.

    În prezent situaţia este îmbucurătoare. Cu dăruire totală, până la sfârşitul vieţii, a muncit pentru sfântul locaş regretata Galina Chicu. Mulţumiri şi urări de sănătate îi aducem Excelenţei Sale, preşedintelui Republicii Moldova Dlui Vladimir Voronin, pentru marea contribuţie, care a făcut-o pentru biserica noastră. Aducem mulţumiri conducătorilor instituţiilor şi organizaţiilor din or. Criuleni şi în mod deosebit dlor Mihail Sclifos, Ion Simon, Vladimir Ciobanu, regretatul Grigore Sîrbu, Vladimir Paladi, Dumitru Simon, Nicolae Frumosu, Petru Mîţul, Vladimir Nica şi mulţi, mulţi, alţi ctitori şi binefăcători pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu.

    Slujba de sfințire a fost săvârşită de un sobor de preoți în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove la data de 1 noiembrie 2008.

Preoții

    Până în 1851 la biserica „Sf. Arh. Mihail” din Criuleni au slujit preoţii: Ieremia Belinschii, Gavriil Platonov și Ioan Grigore Mihul.

     În 1851 a fost numit preotul Constantin Ioan Mihul, despre care avem din documentele de arhivă câteva date biorgafice: s-a născut în 1920, fiind fiul preotului Ioan Mihul; a învăţat la Şcoala duhovnicească din Chişinău; în 1845 a fost numit dascăl la biserica din Oniţcani; la 3 mai 1847 a fost hirotonit de către episcopul Irinarh (Popov) diacon pe seama bisericii din Criuleni; la 6 octombrie 1851 a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Criuleni; la 17 septembrie 1864 a fost menţionat, în urma efectuării reparaţiei bisericii.

     Din 1875 a fost numit preotul Mihail Constantin Balan: s-a născut în 1851; a absolvit Seminarul teologic din Chişinău; la 21 noiembrie 1875 a fost hirotonit de către arhiepiscopul Pavel (Lebedev) diacon, iar la 23 noiembrie 1875 preot pe seama bisericii din Criuleni; a fost numit, de asemenea, şi profesor de religie în şcoala din localitate; a fost decorat cu nabedrenic, apoi cu camilavcă violetă; soţia lui Ana Constantinovna era fiica preotului Constantin Mihul.

     Din 1906 a fost numit preot Gheorghe Mihail Şciuca: s-a născut în 1883; a absolvit Seminarul teologic din Chişinău; la 18 martie 1905 a fost hirotonit de episcopul Vladimir (Sinicovski) al Chişinăului – diacon; la 20 martie 1905 a fost hirotonit de episcopul vicar Arcadie (Filonov) – preot pe seama bisericii din Şolcani, Soroca; la 20 februarie 1906 a fost transferat la biserica din Criuleni; a predat religia şi cântul la şcoala din Criuleni; soţia lui Emilia Mihailovna era fiica preotului Mihail Balan. Părintele Gheorghe este menţionat în documente că fiind în 1930 tot la biserica „Sf. Arh. Mihail” din Criuleni, unde a slujit probabil până la moarte.

    Trebuie de menţionat că în 1874 la Criuleni a fost deschisă de către Ministerul Învăţământului o şcoală primară unde preoţii erau profesori de religie şi cânt.

    Privitor la perioada interbelică date nu se cunosc.

    Din 1992 şi până în prezent parohia oraşului Criuleni a fost păstorită de mai mulţi preoţi: pr. Gheorghe Danilov (1992-1994), pr. Ioan Mămăligă (1994-1995) și pr. Dumitru Marandiuc (1995-2000). Din 2000 până în prezent paroh este prot. Vasile Pistrui. Anii 2004 – 2014 pr. Teodor Vrabie a slujit în funcția de cleric, urmat de pr. Ioan Țuțuianu.

    În Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, din zona centrală, în raionul Dubăsari, cu nr. 430 este biserica „Sf. Arhanghel Mihail” din Marcăuţi, datată cu anul 1816. Puţine biserici din țara noastră au o aşa vechime – 195 ani, aproape două secole.

    În urma investigaţiilor de arhivă s-a descoperit, cu părere de rău, că despre istoria acestui locaş de cult avem puţine informaţii, iar cele existente sunt foarte laconice, în sensul că ne dau doar date generale: „Marcăuţi, comuna Susleni, plasa Orhei. Biserica cu hramul în cinstea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, din piatră, zidită la 1816 prin străduinţa enoriaşilor şi a moşierului Toma Paninopulos. A fost restaurată în 1886”.

    Până în 1816 în Marcăuţi a existat o biserică din lemn. Cea mai veche menţiune despre existenţa ei o avem din 1801. În 1813 biserica de lemn, din cauza vechimii, a ajuns neutilizabilă: „s. Marcăuţi – biserica Sf. Arhangheli – din lemn, în stare rea, nu este completată cu obiectele de cult necesare”.

    La 30 mai 1814 în Dicasteria eparhială din Chişinău a fost depusă o cerere a moşierului Toma Paninopulos: „În satul meu Marcăuţi, ţinutul Orhei, pe malul râului Nistru, se află o biserică – casă a lui Dumnezeu, care este atât de veche încât în ea nu mai este posibil de oficiat slujbe. Din acest motiv, noi cerem binecuvântarea de a înălţa o altă biserică, din piatră şi într-un alt loc, mai pe deal, ca credincioşii ortodocşi să-o poată vedea de departe”. În aceeaşi zi, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni al Chişinăului şi Hotinului a binecuvântat această iniţiativă.

     La 25 iunie 1814 protopopul ţinutului Orhei, Stavrachii Costin, a înştiinţat Dicasteria eparhială din Chişinău că a fost sfinţit locul şi piatra de temelie a noii bisericii din Marcăuţi.

     Dintr-o nouă cerere a moşierului Toma Paninopulos, din 30 octombrie 1816, aflăm că: „…lucrările de construcţie a bisericii din Marcăuţi în cinstea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil s-au sfârşit, locaşul a fost înzestrat cu toate cele necesare, … rugăm să se permită stareţului mănăstirii Curchi arhimandritului Chiril s-o târnosească”.

    La 1 noiembrie 1816 mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni al Chişinăului şi Hotinului a dat următoarea indicaţie: „Această biserică să fie târnosită pe anthimisul vechi de către stareţului mănăstirii Curchi arhimandritului Chiril, care după târnosire să raporteze cum a decurs slujba şi despre starea bisericii şi cât de bine este ea înzestrată cu cele necesare”.

    La 8 noiembrie 1816 stareţului mănăstirii Curchi, arhimandritului Chiril, a târnosit biserica nou construită din Marcăuţi, apoi a raportat că locaşul de cult are 7 sageni în lungime, are o clopotniţă deasupra pridvorului, podea din pavele de piatră şlefuită și că biserica este înzestrată suficient cu cele necesare: vase sfinte, veşminte, icoane, etc.

    În secolul al XIX-lea clădirea bisericii a fost reparată de trei ori: în 1872, în 1886 și în 1895. În 1886 acoperişul din şindrilă a fost schimbat cu acoperiş din tablă zincată.

Preoții

     Despre preoţii care au slujit la biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil’’ din Marcăuţi avem date fragmentare. Până în 1856 avem informaţii despre preotul Dumitru Gozun. Acesta s-a stins din viaţă fiind încă tânăr. Văduva Maria Gozun mult timp a fost în lista persoanelor întreţinute de parohie.

    Din 1856 a slujit preotul Isaia Comerzan. S-a născut în 1819, studii teologice n- a avut. La 10 august 1837 a fost numit cântăreţ (dascăl) al bisericii din Coşerniţa, plasa Soroca. La 11 iunie 1845 a fost hirotonit în treapta de diacon pentru biserica din Coşerniţa. La 16 septembrie 1856 a fost hirotonit în treapta de preot pentru biserica din Marcăuţi, plasa Orhei.

    În perioada 1864-1904 a slujit preotul Constantin Catareu. S-a născut în 1826 în Marcăuţi, fiu de dascăl, studii teologice nu a avut. La 22 martie 1850 a fost numit în funcţia de pălămar al bisericii din Raileancu, plasa Akkerman. La 22 iunie 1851 a fost hirotonit în treapta de diacon pentru biserica din Dîşcovo, plasa Orhei. La 22 octombrie 1857 a fost hirotonit în treapta de preot pentru biserica din Zdordeşti, plasa Iaşi, apoi transferat la biserica din Steţcani, plasa Orhei. La 28 ianuarie 1864 a fost transferat la biserica din Marcăuţi, plasa Orhei ca urmare a cererii depuse personal de moşierul Vasile Paninopu. A slujit în satul său natal timp de 40 de ani, până la vârsta de 78 de ani, apoi a depus cerere de pensionare (la 6 octombrie 1904). A reparat de trei ori biserica, a fost menţionat de mai multe ori de Direcţia Eparhială.

    Preotul Ştefan Cozac, în primăvara anului 1917 era parohul bisericii din Marcăuţi, iar în decembrie aceluiaşi an, era deja la biserica din Cegoreni, plasa Orhei.

    În 1920-1930 a slujit preotul Grigorie Cireş. S-a născut în 1888, a făcut 5 clase la Seminarul teologic din Chişinău (din totalul de 8 clase). Din 1918 a fost cântăreţ (dascăl). La 27 iulie 1920 a fost hirotonit în treapta de preot pentru biserica din Marcăuţi. În 1930 a fost transferat la biserica din Ustea, plasa Orhei.

    Din 1930 a slujit preotul Mihail Corobceanu. S-a născut în 1893, a absolvit Seminarul teologic din Chişinău. În 1915 a fost hirotonit în treapta de preot pentru biserica din Cruglic, plasa Orhei. În 1930 a fost transferat la Marcăuţi.

    În 1948 slujea ieromonahul Mercurii Iaţco. Acesta s-a născut în 1912 într-o familie de ţărani. A învăţat în şcoala primară, studii teologice nu a avut. În 1930, la vârsta de 18 ani a devenit ascultător la mănăstirea Curchi. În 1935 este ascultător la mănăstirea Neamţ (România), în 1938 este călugărit, în 1940 a fost hirotonit şi numit ierodiacon pe lângă Mitropolia din Iaşi. În 1943 a fost hirotonit ieromonah, apoi numit stareţ al mănăstirii Hlincea (din apropierea or. Iaşi). În 1944-1948 a slujit în mai multe parohii din RSS Moldovenească, ultima la Marcăuţi. În urma unui incident (s-a bătut în biserică cu dascălul) a fost oprit din slujire şi condamnat la 8 ani privaţiune de libertate. În septembrie 1955 s-a întors din detenţie şi a fost numit paroh al bisericii din Botuşani, raionul Râbniţa.

    Din 1949 biserica din Marcăuţi a fost deservită de preotul Nicolae Grigoraşenco de la Holercani. În 1959 membrii consiliului bisericesc au înaintat împuternicitului P. Romenski o cerere prin care rugau ca de la 1 ianuarie 1960 biserica din Marcăuţi să fie scoasă de la înregistrare (să fie închisă), fiindcă din iunie 1959 la ei în biserică nu se mai fac slujbe, ei nu mai pot plăti impozitele şi vor merge pentru necesităţile lor religioase la s. Molovata care e la 4 km depărtare. Cererea a fost aprobată.

    În 1993 biserica a fost redeschisă graţie străduinţei regretatului părinte Andrei Iaţco († 2000), parohul bisericii din s. Molovata. Când și din care cauză a fost schimbat hramul nu cunoaștem. Ulterior la Marcăuţi au slujit următorii preoţi: prot. Emanuil Grigorev (1994-1998), prot. Petru Mîţu (1998), prot. Gheorghe Lungu (1998-2003), prot. Veaceslav Ceban (2003-2007), prot. Andrei Prodan (2007-2011). Actualmente paroh este preotul Valeriu Savciuc.

       Hruşova este un sat aflat pe malul râului Ichel, care are o istorie foarte veche. Documentele de arhivă ne vorbesc despre câteva mici aşezări omeneşti, care mai târziu vor constitui comuna actuală. Cea mai veche aşezare cunoscută este Trămbăşeni, de la care s-a format mai târziu satul Ciopleni şi care se v-a uni mai târziu cu Hruşova. Pentru prima dată satul Ciopleni este menţionat documentar într-un hrisov datat cu 17 iulie 1436. Dar deoarece, la acest moment, deja se vorbea despre un sat de răzeşi cu mai multe gospodării şi despre câţiva proprietari mai mari de pământ, cercetătorii înclină spre părerea că aşezarea trebuie datată din secolul al XII-lea. Una din ocupaţiile locuitorilor acestei aşezări era confecţionarea pietrelor de râşniţă, de treierat, colacilor pentru fântâni etc. Acestea erau cioplite din pietre mari. De aici se trage şi denumirea localităţii Ciopleni de la „a ciopli”, „cioplitori”. Ţăranii se mai ocupau cu agricultura şi cu creşterea vitelor. În anul 1723 a luat fiinţă satul Hruşova, iar în anul 1964 Ciopleni îi devine parte componentă.

Din vremuri străvechi, locuitorii comunei Hruşova au fost creştini ortodocși şi aşa cum este firesc ei au avut în localitatea sa şi un locaş de cult. Deşi nu avem mărturii documentare, putem totuşi presupune, că primul locaş a fost o bisericuţă de lemn, aşa cum erau şi în marea majoritate a celorlalte localităţi rurale din stânga Prutului.

În 1802 a fost construită de către boierul Simion Nicolae Glavce, în locul bisericii de lemn, o biserică din piatră cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Pe acea vreme bisericile din piatră erau o raritate. În toată Basarabia, în 1812 existau doar 42 de astfel de biserici.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Hruşova a fost construită într-un stil arhitectonic asemănător cu cel al bisericilor de lemn din acea epocă. Pereţii sunt masivi şi au o grosime considerabilă. Iniţial a fost acoperită simplu cu şindrilă, deasupra fiind două mici turnuleţe pe care erau înălţate Sf. Cruci. Clopotniţa era separată de clădirea bisericii, fiind plasată la intrarea în curtea bisericii, servind şi ca poartă. Pereţii laterali sunt în linie dreaptă cu mici abside laterale ale naosului. În partea dinspre răsărit pereţii se încheie cu un semicerc care formează absida altarului. Astfel, planul bisericii este treflat, adică sub formă de cruce latină înscrisă, cu absidele laterale doar puţin proeminente. În partea de la deal dinspre altar a fost construit un cavou pentru familia ctitorilor. Intrarea în biserică era în peretele dinspre apus. Ulterior în arhitectura bisericii au survenit unele modificări şi adaptări. Cea mai importantă fiind construirea unei noi clopotniţe, adăugată la intrarea în biserică. În apropiere de biserică pe vremuri era şi un cimitir, care astăzi nu mai este.

Din momentul construirii şi până în prezent biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Hruşova a fost acel locaş de cult care a unit credincioşii la rugăciune şi la apropierea de Dumnezeu. El a fost permanent îngrijit, înfrumuseţat şi înzestrat cu cele necesare de către creştinii iubitori de Dumnezeu şi de Biserică. Doar în perioada sovietică locaşul a avut de suferit, fiind închis de autorităţi în 1958 împotriva voinţei enoriaşilor. Argumentul adus de A.Oleinik, împuternicitul pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lîngă Consiliul de Miniştri din RSS Moldovenească, a fost, aşa ca şi în cazul altor închideri de biserici, că în localitatea vecină Goian funcţionează biserica, care satisface pe deplin necesităţile religioase şi ale hruşovenilor , şi , deci funcţionarea locaşului din Hruşova este „nerentabilă”. Atunci când se construia autostrada „Poltava” autorităţile sovietice au pus problema ca biserica să fie demolată. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că s-au găsit istorici care au arătat importanţa ei deosebită istorică şi arhitecturală şi au obţinut ca aceasta să fie declarată monument de arhitectură, aflat sub protecţia statului. Astfel, biserica a fost conservată şi nu a suferit mari distrugeri.

În 1989 biserica a fost redeschisă, după care tot prin străduinţa creştinilor şi din contribuţia lor a fost reparată. În pereţi erau fisuri mari şi dacă mai rămânea închisă risca să se demoleze. Tot atunci a fost construită şi o clopotniţă alipită de biserică şi întărită cu contraforturi de zid. Acoperişul a fost schimbat cu tablă zincată și m. a.

PREOȚII

Arhiva Națională, cu părere de rău, ne oferă date foarte succinte despre preoții din s. Hrușevo.

Astfel cunoaștem, că în anii 1816-1836 slujește preotul Vasile Postolachi, care avea deseori conflicte cu ctitorul bisericii moșierul Simeon Glavce. Din această cauză a depus de mai multe ori plângeri către Dicasterie cu rugămintea de a fi transferat în alttă parohie, dar de fiecare dată, peste puțin timp, își ierta supărătorul, om  viclean și răutăcios, retrăgându-și plângerile, fapt care ne vorbește despre o adevărată smerenie creștinească a părintelui Vasile.

Anii 1851-1871 aici slujește preotul Gheorghe Isaia Lupașco. Născut în 1815, fiu de preot, și-a făcut studiile la secția superioară a Școlii Județene Duhovnicești din Chișinău. Din 15.12.1834 , conform decretului Consistoriului este repartizat dascăl la biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Budești, jud. Chișinău. Din 1.04.1843 este dascăl în biserica din s. Vadul-lui-Vodă. La 5.02.1849 este hirotonit diacon pentru biserica din s. Hrușevo, iar la 14.02.1851- preot pentru aceeaș biserică.

     Din 1890 aici slujește preotul Alexandru Gabriel Gheorghiu. Născut în 1831, fiu de preot.

     Anii 1893-1918 aici slujește preotul Dionisie Ioan Albu. Născut la 3.10.1868 în s. Mașcăuți, jud. Orhei. Absolvent al Seminarului Duhovnicesc din Chișinău 15.06.1892 . La 14.02.1893 este hirotonit preot pe seama bisericii din Hrușevo de către PS Arcadie, episcop de Akkerman.

     De la redeschidere şi până în prezent comunitatea creştină din Hruşova a fost păstorită de mai mulţi preoţi, dintre care putem pomeni preoții Ioan Golubi și Ioan Ioniță (2004-2012) care a realizat multe lucrări frumoase împreună cu creştinii: cu ajutorul bărbaţilor din sat s-a săpat în ograda bisericii o fântână, s-au schimbat geamurile, uşile şi s-a împodobit biserica cu câteva icoane noi. Deasemenea s-a reușit și o mică reparație în exterior. Toate eforturile s-au încununat cu resfințirea bisericii la data de 21.01.2012 de către ÎPS mitropolitul Vladimir.

Din 25 mai 2012 în funcția de paroh a fost numit preotul Rustic Grecu.