Arhiva pentru august 23rd, 2008

Sfințirea izvorului 2009

* * *

Sfințirea bisericii 2006

* * *

Istoria bisericii cu hramul „Sf. întocmai cu Apostolii Împărați Constantin și Elena“ din satul Cimișeni, r-l Criuleni.

     Conform surselor arhivistice prima atestare documentară a parohiei din localitate a fost  anul 1813, pe când piatra de temelie a celei dintâi biserici a fost pusă în 1826, construcţia căreea a finisat şase ani mai târziu, în 1833. Aceleaşi surse ne indică că prim-ctitor a fost Constantin Palaghinov. Clădirea bisericii era ridicată din piatră. Biserica a fost sfințită în numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Începând cu primul an de activitate, biserica avea trei angajaţi: preotul, cântăreţul şi paraclisierul.

În acelaşi an, 1926, s-au pus şi bazele construcţiei casei parohiale, clădire mică din lemn. Şi biserica, şi casa parohială au fost ridicate la indicaţia directă a preotului Vasile Stadniţchi pe moşia proprietarului Constantin Plaghinov. În scopul asigurării minimului necesar de funcțioanare al bisericii, la 28 iunie 1844 s-a decis ca 33 de desetine de pământ din contul moşiei satului să fie acordate bisericii.

Informaţii mai ample referitoare la persoana preotului Vasile Stadniţchi, care a slujit în localitatea Cimişeni în perioada anilor 1826-1847, din păcate nu dispunem. Un lucru e cert, că este de naţionalitate ucrainean şi în 1826 împreună cu întreaga familie au venit la Chişinău. Fiul acestuia, Timofei Stadniţchii a fost cântăreţ la biserică pe parcursul anilor 1826-1832, fiind ulteruior înlocuit cu fratele acestuia Ioan, viitor preot al localităţii. Mai mult, este unul dintre strămoşii lui Arsenie Stadniţchi, fiu de preot din Comarova, judeţul Hotin, fost rector al Academiei Teologice din Moscova, arhiepiscop al Pscovului, apoi mitropolit al Novgorodului, ulterior victimă a teroarei comuniste (decedează în 1936 în deportare).

Succesorul părintelui Vasile Stadniţchi a fost fiul acestuia Ioan Stadniţchi, care în 1847 printr-o decizie a  Prea Sfinţitului Gavriil, a fost numit preot paroh în localitatea Cimişeni.

Fiind de naţionalitate ucrainean, prin acţiunile sale întreprinse în localitate, a contribuit la promovarea politicii autorităţilor ruseşti pe teritoriile ocupate. Remarcăm faptul că începând cu 1833 a fost interzisă folosirea limbii române în biserici. Şi dacă preotul Vasile Stadniţchi pe parcursul oficierii serviciului divin utiliza doar unele fraze în rusă, oficiind în limba băştinaşilor, apoi preotul Ioan din primele luni a trecut doar la limba rusă. Înre timp, din cauză că limba rusă nu era înţeleasă de popor, oamenii încetau a mai frecventa biserica, de aceea din 1871 revine la utilizarea în biserică atât a limbii române, cât şi ruse.

Pentru activitatea sârguinciuoasă preotul Ioan Stadniţchi a fost decorat cu numeroase ordine şi diplome. Astfel, cu ocazia sărbătoririi finisării războiului ruso-turc din 1853-1856,  episcopul de Chişinău şi Hotin Irinarh l-a decorat cu Crucea de bronz şi Medalia de bronz pe panglica de Andreevsk. Ulterior, pentru credinţă şi devotament, la 28 aprilie 1864 a fost decorat cu Scufia Sinodală Violetă. Peste câţiva ani, în 1875, Sfântul Sinod în semn de mulţumire pentru activitatea desfăşurată pe parcursul vieţii i-a  înmânat o Diplomă de recunoştinţă.

Familia preotului Ioan Stadniţchi deţinea în proprietatea sa mai mult de 70 vite cornute, un număr mare de oi şi albine. Deasemenea erau stăpânii unei mori. În acelaşi timp familia preotului era stăpâna unei vii, de pe care recolta de la 600 la 1000 vedre de vin.

Conform spuselor moşierului Anuş, proprietarul pământurilor pe care era amplasată localitatea Cimişeni, erau frecvente cazurile când părintele Ioan Stadniţchi împreună cu Nicolai Buruiană, preotul localităţii Cobusca-Veche, judeţul Tighina organizau diverse întruniri.

Părintele Ioan Stadniţchi împreună cu soţia Ana Manuilovna (n.1820) au educat trei copii: Alexandru (n.1858) preot în satul Selişte, judeţul Chişinău; Elizaveta (n.1861) căsătorită cu Ion Cotoman din satul Vadul-lui-Vodă și Alexandra, soţia preotului Nicolai Trofimov din localitatea Călăraşi, judeţul Orhei.

Pe parcursul păstoriei preotului Ioan Stadniţchi a activat cântăreţul Pavel Băţ (n. 1838) localnic, fără studii muzicale. Prea Sfinţitul Arhiepiscop al Chişinăului şi al Hotinului l-a numit în această funcţie în 1885. Pavel Băţ a fost căsătorit cu Maria Ivanovna (n. 1841),  împreună cu care au crescut şi educat patru copii: Mihai (n.1874), Teodor (n.1878), Alexandra (n.1875) şi Manoil (n.1867).

În anul 1884 biserica a fost împroprietărită cu lotul de sub biserica actuală. Pentru a deveni ctitor, locuitorul Petrache Decusară, a donat bisericii mai multe hectare de pământ, astfel din lotul de 33 de desetine se ajunge la 36 hectare şi 525 metri pătraţi.

Între timp clădirea bisericii s-a deteriorat şi era necesar de efectuat o reparaţie capitală sau de construit una nouă. Prin decizia obştii săteşti s-a ales a doua variantă. La 15 februarie 1882 obştea sătească din localitate s-a convocat şi în rezultatul multiplelor discuţii au decis să adreseze un Demers Consistoriului Duhovnicesc de la Chişinău, prin care solicitau  propunerea de a construi o biserică nouă din piatră conform proiectului propus de arhitectorul Constantin Kurkovskii, mai mult, să se permită ca noua biserică să fie construită din piatra celei existente. La această şedinţă s-a mai decis ca localnicii Gheorghe Nacu împreună cu Onisim Izbaş să fie împuterniciţi să transmită Demersul adresantului.

Mai târziu, la 23 iunie, în localitatea Cimişeni s-a deplasat o comisie care a confirmat că biserica existentă se află într-o stare degradantă, iar construcţia unui nou lăcaş sfânt se impune. Tot atunci a fost ales un alt loc pentru noua construcţie.

Următoarea etapă consta în trimiterea proiectului spre aprobare în secţia construcţii a Consiliului de Administrare Gubernial. Paralel cu aceasta prin Decretul nr. 6177, preotul blagocin Baltaga, în conlucrare cu arhitectorul eparhiel, urmau să prezinte o informaţie amplă despre starea actuală a bisericii, să confirme dacă locul ales pentru construcţia bisericii este cel mai indicat şi să argumenteze alegerea. Pe baza informaţiilor prezentate, la 30 iulie a fost înaintat noul proiect al bisericii spre aprobare Comitetului responsabil de problemele tehnice şi de construcţii a Ministerului Afacerilor Interne.

În răspunsul primit  la 17 august se stipula ca MAI acceptă propunerea de a fi construită în localitate o nouă biserică, din piatră, însă conform proiectului bisericii existente în satul Tatar-Bourci din judeţul Ismail, locul noii construcţii să fie confirmat de funcţionarul poliţienesc şi blagocin, uşile de la intrare să se deschidă în exteriorul bisericii. Considerăm important a remarca, că în pofida multiplelor proceduri birocratice, nimeni, în afară de locuitorii satului absolut cu nimic nu au contribuit la ridicarea noului lăcaş de cult. Noua biserică din piatră a fost finisată în 1887.

Deja către anul 1894 biserica „Sfinții Împărați Constantin şi Elena” avea 815 enoriaşi, inclusiv: agricultori – 791, militari – 13, care locuiau în 103 case. Din totalul celor 815 locuitori s-a constatat că 412 erau bărbaţi şi 403 – femei.

Reeşind din faptul că în judeţul Orhei bântuia epidemia de variolă şi în scopul prevenirii răspândirii acesteia, la 17 martie 1886 a fost convocat Consiliul Medicilor care au ajuns la concluzia, că în cazul vre-o unui deces din cauza epidemiei,  membrii familiei decedatului să-l înmormânteze în aceeaşi zi. Pentru aceasta au înaintat un Demers conducerii eparhiale în care au cerut ca defuncţii să fie înmormântaţi în aceeaşi zi, fără respectarea ritului funerar obligatoriu. Cerinţele demersului au fost acceptate. Astfel, în perioada aprilie 1866 – 1 ianuarie 1888 s-au respectat prevederile Demersului.

După o perioadă de păstorie de aproape 50 de ani, în 1894, succesorul lui Ioan Stadniţchi este desemnat părintele Ştefan Haritonov (anii de slujbă 1895-1910). Respectivul preot a avut o păstorie liniştită, remarcându-se prin crearea Consiliului de Tutelă Parohial. La 22 august 1905, la propunerea preotului Ştefan Haritonov a fost convocată adunarea satului. La adunare părintele a propus ca să fie creat un consiliu de tutelă parohial, care ar avea drept scop amenajarea şi păstrarea lăcaşului sfânt, casei parohiale şi a şcolii bisericeşti din localitate, precum şi a alte acţiuni de caritate. Cei prezenţi au susţinut propunerea părintelui şi au decis ca:

• Părintele Ştefan Haritonov, cântăreţul Pavel Băţ, paraclisterul Petru Dicusar şi încă alţi patru membri ai comunităţii să facă parte din consiliul coordonator;
• Pentru a asigura conducerea imediată a nou-createi organizaţii se cooptează următorii membri: Ion A. Nacu, Ion Scutelnic, Ion V. Nacu şi Gr. Ţaran. Preşedinte – părintele Ştefan Haritonov, iar trezorier – Petru Dicusar;
• În scopul informării locuitorilor satului despre mersul activităţii respectivei comisii să fie desemnaţi: Alexandru Crăciun şi Ion Zubcu;
• A-l împuternici pe părintele Ştefan Haritonov să prezinte respectivul Demers conducerii eparhiale:

Semnatarii: Andrei Beţco, Petru Beţco, Dumitru I. Beţco, Gheorghe Beţco, Dumitru M. Beţco, Alexandru Beţco, Eremia Beţco, Teodor Beţco, Alexandru Baractari, Ion Baractari, Ilie Baractari, Ştefan Vlas, Isidor Volovei, Vasilii Volovei, Gheorghe Graur, Gheorghe Grega, Vasilii Dicusar, Gheorghe Dicusar, Dumitru Dicusar, Nicolae Dicusar, Ion Draguţan, Petru Dicusar, Filimon Dicisar, Serghei Dicu, Ion Dicu, Zaharia Drimicina, Andrei Doia, Onisii Izbaş, Foma Zgorea, Gheorghe Cazac, Ion Cazac, Alexandru Cazac, Ghiril Cazacenco, Grigorii Cazacenco, Teodor Corcodel, Ion Corcodel, Pavel Corcodel, Dumitru Crăciun, Dumitru Curmei, Dumitru Cojocari, Vasilii Cojocari, Gheorghe Calaraş, Nicolai Cojocaru, Ion Costiuc, Teodor Chiriac, Nicolai Laşco, Gheorghe Lisnic, Andrei Magurean, Dumitru Malai, Teodor Malai, Teodor Morari, Vasilii Moroşan, Onisim Moroşan, Alexandru Moroşan, Constantin Marişciac, Mihai Marişceac, Foma Nacu, Teodor Nacu, Ilie Nacu, Gheorghe Nacu, Alexandru Nacu, Ion V. Nacu, Mihai Nacu, Ion N. Nacu, Vasilii Nacu, Ion Punga, Dumitru Punga, Ştefan PungaGheorghe Punga, Nicolai Pânzari, Cozma Pânzari, Gheorghe Pânzari, Ion Pânzari, Vasilii Saramciuc, Chirica Scutelnic, Alexandru Scutelnic, Ion Gh. Scutelnic, Macarii Scutelnic, Terodor Scutelnic, Luca Scutelnic, Teodor L. Scutelnic, Dumitru Scutelnic, Ilie Scutelnic, Simion Scutelnic, Teodor A. Scutelnic, Nicolai Sturza, Ion Sturza, Gheorghe Sturza, Constantin Terentii, Gheorghe Ticolaz, Efimie Ticolaz, Dumitru Toma, Vasilii Toma, Ion Toma, Vasilii Toma, Teodor Toma, Isidor Toma, Ion Toma, Onisim Rusu, Andrei Rusu, Dumitru Rusu, Teodor Raitabuc, Dumitru Raitabuc, Pintilei Rabei, Alexandru Rabei, Gheorghe Railean, Ion Hamarţ, Vasilii Hamarţ, Simion Haidău, Mihail Haidău, Alexandru Haidău, Tănase Haidău, Dumitru Haidău, Ilarion Haidău, Ion Haidău, Gheorghe Haidău, Andrei Ţurcan, Zaharia Ţurcan, Ion Ţurcan, Teodor Ţurcan, Carp Ţâmbalari, Ion Ţâmbalari, Ion Ţaran, Vasilii Ţaran, Onufrei Ţaran, Gheorghe Ţaran, Feodor Ţaran, Ion Ţaran, Vasilii Ţaran, Nicolai Ţaran, Feodor Ţaran, Alexandru Cioban, Teodor Ceban, Alexandru V. Cioban, Mihail Cioban, Pavel Cioban, Andrei Citulenco, Alexandru Citulenco, Pavel Citulenco, Constantin Ursu, Teodor Ursu, Nicolai Ursu, Gheorgii Ursu, Vasile Ursachi, Deodor Cazacenco, Ion Crăciun, Dumitru Scutelnic, Ştefan Scutelnic, Constantin Rabei, Alexandru Gaidău și Petru Beţco.

Conform răspunsului primit de la Prea Sfinţia Sa Vladimir, episcop de Chişinău şi Hotin, datat cu 28 iunie 1906, aflăm că Consistoria Duhovnicească Chişinău, salută crearea Consiliului de tutelă parohial-bisericesc în satul Cimişeni, judeţul Chişinău. În acelaşi document accentuându-se faptul că toţi membrii respectivului Consiliu urmează să respecte Regulamentul din 2 august 1864 cu privire la organizarea activităţilor acestor instituţii.

Succesorul parintelui  Ştefan Haritonov a fost parintele Leon Macovei (anii de slujbă 1910-1919).

După Marea Unire din 1918 a fost creată Mitropolia Basarabiei prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chişinău la rangul de Mitropolie. Decizia înfiinţării a fost luată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923. Organizarea propriu-zisă s-a făcut prin Legea de organizare a BOR din 1925. Arhiepiscopul de Chişinău Gurie (Grosu), a fost ridicat la grad de mitropolit al Basarabiei pe 21 aprilie 1928. La acea dată, jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei cuprindea arhiepiscopia Chişinăului  şi episcopia Cetăţii Albe-Ismail.

În anul 1919 părintele Gheorghe Roşca este desemnat ca preot paroh în localitate. În timpul păstoriei sale în 1933 a fost organizată reparaţia capitală a clădirii bisericii. A fost acoperită cu tablă, sălile erau cu piatră lucrată, pardoseala era din scânduri, tavanul – din scândură şi tinichea.

Biserica avea pereţii din piatră, era acoperită cu tablă, avea altar, naos, pronaos şi clopotniţă. Lungimea – 19,85 m, lăţimea – 8,65m și înălţimea – 8 m.

La iniţiativa preotului Gh. Roşca s-a decis construcţia unui cămin cultural. Clădirea căminului cultural avea o dimensiune de 16,5m pe 6m. Pereţii erau din chirpici de pământ, acoperişul din ţiglă. Tavanul şi pardoseala erau din scânduri.

În 1930 parintele Gheorghe Roșca a desfășurat o activitate misionară în rândul sectanților din sudul Basarabiei. Pâna in 1938 a înnoit biserica din Cimișeni, a zugravit-o, şi a intemeiat  un cămin cultural despre care mai târziu va scrie parintele Ilie Popescu. Caminul era înzestrat cu cele mai moderne mijloace din acel timp şi anume: avea toate cele necesare pentru teatru şi chiar proiectie pentru filme cu teme religioase. Totodata parintele Gheorghe a realizat o operă teologică uriasă (peste 40 de carți, în 30 000 de pagini cu scriitură limpede, maruntă şi cu o gindire teologică şi cultură românească. Printre acestea se numară manuscrisele la Predicile prazdnicelor de peste an, care nu se mai știe dacă vor aparea sub numele parintelui Gheorghe, Comentariile dupa sfinții Părinți şi Meditațiile personale la intreaga Psaltire (2600de pagini) şi Psalmii lui David (500 pagini),  o altă lucrare a ultimilor ani a fost Concordanța la Biblia lui Șerban Cantacuzino.

Preotul Gheorghe Roşca pe parcursul întregii perioade de păstorie, adică până în 1937, a contribuit la ridicarea nivelului de cultură al localnicilor, a promovat valorile naţionale, insistând pe specificul local.

Succesorul acestuia Afanasie Lefter i-a continuat politica culturală începută.

La sfârşitul deceniului trei biserica din localitate dispunea de aproximativ 20 de cărţi. Cele mai valoroase erau considerate a fi: Evanghelia din 1784 şi cele 12 Minee pentru fiecare lună din 1831.

Pe parcursul anului 1927 PS Arhiepiscopul Gurie a efectuat numeroase vizite în localităţile de pe malul Nistrului, inclusiv de mai multe ori la Cimişeni. Câţiva ani mai târziu, la 29 iulie 1931,  în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a sfinţit biserica şi a oficiat Sfânta Liturghie.

După doi ani, la 11 iunie 1933, ÎPS Sa Mitropolitul Gurie, însoţit de Consilierul Eparhial părintele Vl. Burjacovschi a vizitat parohia Cimişeni unde a săvârşit Sfânta Liturghie, iar după slujbă a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie pentru căminul cultural din localitate în prezenţa prefectului judeţean Lăpuşna H. Marchetti, care a donat 10 000 lei.

La momentul intrării Аrmatei Sovetice în Moldova de la Est de Prut, Mitropolia Basarabiei cuprindea 1090 de biserici parohiale şi 30 de mănăstiri. Cea mai mare parte dintre ele au fost închise, vandalizate, profanate, incendiate sau distruse complet. 57 de preoţi care s-au împotrivit noii guvernări au fost împuşcaţi sau schingiuiţi, alţii au fost deportaţi în Siberia. Între timp, viața bisericească s-a reorganizat din nou sub Arhiepiscopia Chișinăului, aflată  sub autoritatea Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii.

În scopul menţinerii regimului de ocupaţie comunist, autorităţile sovietice  au dezlănţuit o campanie de teroare care s-a răsfrânt inclusiv asupra vieţii bisericeşti. Preotul din localitate, Afanasie Lefter în timpul sărbătorilor religioase era impus să meargă la scos cartofi sau la săpat tranşee, fiind astfel forţat să nu oficieze serviciul divin. Nemaiputând suporta umilinţa cu care era tratat, preotul a părăsit localitatea plecând la Chişinău. Dânsul a fost înlocuit o perioadă cu preoţi din localităţile Mălăieşti şi Mereni, iar începând cu 1 decembrie a slujit călugărul Savelie Draguţan.  Locuitorii care depăşeau vârsta de 50 de ani puteau frecventa biserica doar în zilele de sărbătoare, în schimb restul erau impuşi să meargă la munci de corvoadă. Se interzicea categoric pronunţarea numelui lui Dumnezeu şi a oricăror sfinţi. Era interzis botezul copiilor. Zilnic se făcea propagandă împotriva lucrurilor sfinte. Mai mult, în timpul slujbelor bisericeşti, comuniştii din localitate organizau petreceri în căminul cultural care se afla chiar în curtea bisericii.

Impozitul ce urma să-l plătească preotul din localitate constituia 4000 ruble, inclusiv muncile de corvoadă. Sătenii au sărit în ajutorul preotului, au adunat bani mână de la mână, şi au achitat muncile de corvoadă. În ultimele zile de aflare a administraţiei de ocupare sovietică în sat a fost vandalizată biserica.

Mai târziu preot paroh este numit părintele Ilie Popescu, nu cunoaștem cu precizie anii de slujbă, dar cert este că în 1946 nu mai slujea în Cimișeni.  Avem moștenită de la acest părinte o descriere minuțioasă a bunurilor bisericești pe care v-o oferim mai jos.

 

Bunurile

care au rămas în biserică după primul

an de ocupaţie sovietică şi valoarea acestora

 

Nr d./o.	Descrierea bunului	Bucăţi	Valoarea, lei	Starea
	Biserică de piatră, acoperită cu tablă de fier, cu o clopotniţă şi un turn: lung 19-85 m., lat. 8,65 m.	1	1000000	bună
	Clopot din 23-IX-1885 are greutatea de 384 kg	1	5000	bun
	Clopot de 170 kg	1	4000	bun
	Clopot de 63 kg	1	2000	bun
	Clopot de 30 kg	1	1500
	Un rând de veşminte preoţeşti galbene din stofă cu fir, cu stiharul	1	6000	mediocru
	Un rând de veşminte preoţeşti din stofă cu fir cu flori roşii	1	9000	mediocru
	Un rând de veşminte negre de catifea cu stihar negru de lănă	1	3000	vechi
	Un rând de veşminte preoţeşti din stofă albă – set	1	20000	bun
	Îmbrăcăminte pe Sf. Masă, verde	1	500	–
	– neagră	1	500	–
	– albă	1	300	–
	Acoperemânt de catifea negru	1	600	–
	Îmbrăcăminte pe jertfelnic galben şi negru	2	600	–
	Acoperemânt pe jertfelnic unul verde şi unul negru de catifea	2	700	–
	Patru vozduhuri cu acoperemintele lor	4	300	–
	Trei pemele, una vişinie de mătasă, una de pânză albă, brodată,una de lână neagră	3	3000	–
	Două scinare pentru copii		5000	–
	Un epitaf de culoare vişinie	1	2000	–
	–  neagră (catifea)	1	2000	–
	1 potir argintat	1	10000	–
	1 potir aurit	1	10000	–
	2 discuri cu steluţele respective	1	1000	–
	1 tablă de metal neagră	1	50	veche
	Un disc fără picior	1	100	bun
	O cadelniţă argintie	1	200	–
	O cadelniţă de aramă	1	150	veche
	Un chivot pentru Sf. Daruri în normade (biserică cu 5 turle).	1	500	bun
	Mirniade metal alb	1	500	veche
	1 cruce de aluminiu cu picior pe Sf. Masă	1	200	–
	1 cruce de metal alb cu pietre	1	400	–
	1 cruce metal (aramă galbenă)	1	300	–
	Aghiasmar de aramă	1	1000	bun
	Un fitler de metal albu	1	500	vechi
	Două cununi	2	1000	–
	Optstprezece hectare (18 ha) pământ cota bisericii	1	90.000	arabil
	Una mie patru sute doisprezece (1412) stănjeni pătraţi sub biserică	1	5.000
	Nouă sute (900) stănjeni pătraţi sub Casa Parohială	1	10.000
	Una mie şase sute (1600) stănjeni pătrați şi sub cimitirul din partea ”Ciocârlanului”	1	5.000
	Cinci sute treizeci şi trei (533) stănjeni pătraţi sub cimitirul din Ponoare	1	5.000
	Una sută patruzeci şi patru stănjeni pătraţi (144), locul sub vechea biserică	1	2.000
	Un hectar de pământ arabil donat cu destinaţia de a fi folosit de preot în punctul ”Valea Mazâlului”		10.000
	Una icoană Tânguirea Maicii Domnului	1	1000	bună
	Un iconostas în trei iaruse 6,20 m.	1	30000	–
	Două felinare cu sticle colorate	2	1000	–
	Icoana Tăierii cinstitului cap al Sf. Ioan Botezătorul 0,27/0,22	1	500	–
	Una Evanghelie în limba română cu litere slavone	1	2500	–
	Una Evanghelie în limba slavonă	1	4000	–
	Un octoih moldovenesc	1	1500	vechi
	Un ceaslov  slav.	1	1000	–
	Una Psaltire slav.	1	300	–
	Apostol unu slav.	1	300	–
	Penticostar slav. tp. 1853	1	400	–
	2 –  1834	2	200	–
	Mineu de obşte tip. 1819 în Chişinău	1	500	–
	12 Minee lit. Slave tip. 1831 M. Neamţ	12	12000	–
	Triod lit. slave tip. 1831 M. Neamţ	1	200	–
	Liturghier lit. slave tip. 1815	1	400	–
	Tipic lit. slave	1	200	–
	Molitfelnic lit. slave tip 1908	1	500	–
	Trebnic mic lit. slave	1	200	–
	Molitfelnic cu litere latine	1	1000	–
	2 sfeşnice de metal pe Sf. Masă	2	500	–
	Un octoih cu litere latine	1	1000
	Un ceaslov cu litere latine	1	100
	Una strană	1	500	bună
	Una masă mică	1	500	–
	Trei analoаgе	3	500	–
	Două scaune fără spate	2	300	–
	Un dulap arhiva	1	1100	–
	– fără să fie închis, cu scânduri,  numai picioarele	1	200	vechi
	Un dulap (masă) pentru lumănări	1	1000	bun
	Una masă cu trei caturi pentru colivi	1	500	–
	Un scaun fără spate	1	200	mediocru
	Un analoghiu mic	1	50	–
	Un aparat cinematografic Pathe Baby	1	5000	defect
	Un magnetou generator	1	2000	–
	Filmul Viaţa D-lui I. Hristos 2 bobine mari a 100 m.	2	1000	–
	Viaţa Sf. Cecilia 4 bobine a 20 m.	4	800	–
	Naşterea lui Moisi 6 ” a 10 m.	6	400	–
	Bernauetto scubirous a 2 bobine	2	400	–
	Sacrificiul lui Abraham 2 bobine	2	400	–
	Sain Tarcisius 4 bobine a cîte 20 m.	4	650	–
	Iosif vândut de fraţii săi 14 bobine	14	800	–
	Un covor cu brazde 3,90/1,16 m.	1	4000	bună
	– cu dungi diferite 1,35/1,35 m.	1	3000	–
	– şi ajur 3,75/1,40 m.	1	2000	–
	– 3,20/1,40 m.	1	2000	–
	-desen moară de vânt 3,90/1,50	1	1150	–
	– piepten 3,30/1,40 m.	1	1000	–
	– crengi 3,10/1,55 m.	1	1000	–
	-pătrate-romb 3,45/1,37 m.	1	1000	mediocru
	– flori mici 3,90/1 m.	1	1000	–
	– în zig-zac 3,45/1,20 m.	1	500	vechi
	-dungi (lăcer) 3,70/1,20 m.	1	500	rupt la un capăt
	– 3,70/1,20	1	500	rupt la un capăt
	– 4/1,05 m.	1	500	Idem
	– 4/1,05 m.	1	500	rupt
	– piepten  3,70/1,05 m.	1	500	vechi
	Lăicer dungi 3,80/0,90 m.	1	500	rupt
	– 3,40/0,95 m.	1	300	–
	– 2,70/0,70 m.	1	300	–
	-3,70/0,95 m.	1	300	–
	– 3,60/0,92 m.	1	300	rupt
	Preţ 1/0,60 m.	1	200	vechiu
	-1,80/0,80 m.	1	200	–
	– desen romb 1,20/0,50 m.	1	200	rupt
	-cu dungi  1,90/0,60 m.	1	200	mediocru
	-2 cu albu şi negru pe ferestrele altarului	2	400	–
	-2 aşternuturi pe fereastră galbene	2	300	–
	Una muşama veche în storojie	1	100	veche
	Registre de venituri şi cheltuieli pe anii 1839-1877, (1868-1877 venituri lipsesc),(1878-1883 lipsesc),  1884-1886, (1887-1889  venituri lipsesc), 1887-1889, (1890-1892 venituri lipsesc), 1899-1896.	1	10
	Registru venituri şi cheltuieli pe anii 1896-1921, dintre care lipsesc venituri 1911-1913, 1911-1919	1	17
	Registru de venituri şi cheltuieli 1921-1934, dintre care lipseşte pe 1924 şi 1929	1	11
	Registre cercetătoare de cununii pe anii 1831-1937 şi de spovediţi pe anii 1838-1917, informaţii despre biserică pe anii 1844-1917	1	14
	Registre de intrare şi ieşire pe anii 1893-1936, pe anii 1920-1922, 1925-1926, 1928, 1930-1934.	1	11
	Diferite dosare şi registre	1	22
	Diferite dosare şi registre	1	18

Pe teritoriul RSSM a rămas o singură eparhie, la Chişinău, condusă de ierarhi ruşi, mereu schimbaţi. Din cele peste o mie de biserici au rămas deschise 195, iar dintre mănăstiri – una singură. Preoţii erau formaţi în seminare ruseşti, iar unii nu aveau nici o pregătire.

Biserica din localitate a împărtăşit soarta tuturor bisericilor din regiune. În scopul menţinerii unui control total al situaţiei din biserici, anual erau organizate adunări ale personalului bisericesc. La aceste adunări erau aleşi/realeşi membrii Sfatului bisericesc şi membrii Comisiei de revizie. Împuternicirile acestora erau doar formale, activitatea lor reducându-se la păstrarea inventarului bisericesc.

Conform Procesului Verbal întocmit la 16 septembrie 1946 constatăm că cu o unanimitate de voturi au fost desemnaţi ca membri ai Sfatului bisericesc: David Corcodel (45 ani), Teodor Nacu (46 ani) şi Gavril Ţaranu (42 ani), iar Constantin Solovei (60 ani), Ion Sturza (44 ani) şi Ilarion Baractari (45 ani) – ca membri ai Comisiei de revizie. Peste câţiva ani componenţa respectivelor comisii a suferit unele modificări, astfel în Sfatul bisericesc Ieremei Baractovei l-a înocuit pe Gavriil Ţaranu, iar în ceea ce priveşte Comisia de revizie, Gheorghe Calaraşi l-a suplinit pe Ilarion Baractari.

În pofida faptului că după cel de-al Doilea Război Mondial biserica din localitate nu avea un preot stabil, slujbele erau oficiate de preotul din localitatea vecină Mereni – Al. Malai, oricum existau persoane, care neremuneraţi fiind,  îngrijeau de bunul mers al activităţii bisericeşti. Sursele de arhivă denotă că, către 1948 viaţa bisericii era asigurată de către:

 

Numele, Prenumele	Anul naşterii	Studii	Locul de lucru	Funcţia deţinută în cadrul bisericii
Sturza Ion	1904	2 clase	Căruţaş	Staroste
Nacu Teodor	1901	2 clase		Ajutorul starostelui
Baractari Efimia	1902	4 clase	Colhoznic	Trezorier
Calaraş Gheorghe	1905	4 clase	Colhoznic	Preşedintele Comisiei de revizie
Corcodel David	1902	4 clase	Colhoznic	Secretarul Comisiei de revizie
Solovei Constantin	1890	Analfabet	Colhoznic	Membru Comisiei de revizie
Rebeja Lazăr	1898	7 clase	Colhoznic	Responsabil de acte
Scutelnic Efim	1912	3 clase	Colhoznic	paracliser

ANRM. F. 3046,  Inv. 2, dos. 333, f. 24.

În anul 1944 în timpul luptelor la Capul de Pod Şerpeni  majoritatea soldaţilor germani care au murit în acel măcel au fost îngropaţi la Cimişeni, o parte în curtea bisericii, iar alţii în cimitirul vechi. Mai târziu, în vara anului 2002, osemintele tuturor ostaşilor germani au fost mutate într-un cimitir aparte  din Chişinau, lângă cimitirul “Sf. Lazăr”.

Deocamdată nu cunoaştem exact pâna când a slujit părintele Ilie Popescu, cert este că în anul 1946 deja nu mai slujea la Cimiseni, deoarece pe baza unui act datat din 16 septembrie 1946, aflăm că la Adunarea Generala a obştei creştine au fost aleşi trei membri ai Consiliului Bisericesc: David Corcodel (45 ani), Teodor Nacu (46 ani) şi Gavril Ţaranu (42 ani). Totodata s-au ales şi trei membri ai Comisiei de Revizie: Constantin Golovei (60 ani), Ion Sturza (44 ani) şi Ieremia Baractari (45 ani). Preşedintele Adunarii – Lazăr Rebeja, iar preot era Al. Malai, care concomitent mai slujea şi în localitatea vecină Mereni.

Prin Decizia Episcopului Nectarie din 8 decembrie 1949, preotul Anatolie Bocanesco parohul bisericii din Cobusca Veche, a primit certificat de a sluji în biserica din Cimișeni şi roagă, ca parohul sa fie inregistrat la Sovietul pe problemele Bisericii Ortodoxe Ruse. În scurt timp este înlocuit cu ieromonahul Nifon Diaconu, care slujeşte până la închiderea bisericii, adică până în 1959.

Atât timp cât la indicaţia autorităţilor centrale comuniste biserica a fost închisă, sătenii au pastrat-o ca să nu fie demolata, ba mai mult, din sursele gospodăriei colective din localitate, când a fost cazul s-a făcut şi o reparaţie a clădirii bisericii. Oricât nu s-a dorit deschiderea unui muzeu în incinta bisericii, nu s-a reuşit. Între timp crestinii din Cimișeni mergeau la  bisericile din vecinătate.

La începutul restructurării gorbacioviste creştinii din Cimişeni, ca şi din alte localităţi, au redeschis biserica pentru a se face slujbe. Primul preot paroh al bisericii a fost ieromonahul Patrocl Morari (anii de slujba 1988-1992), tatăl  Prea Sfinţitului Vichentie (Morari)  şi al părintelui Anatolie Morari, fostul paroh al bisericii cu hramul Sf. Împăraţi „Constantin şi Elena” din Chişinău. Pe timpul părintelui Patrocl s-a făcut reparaţie la biserică, s-a pus cazanul şi s-a construit sistemul de încălzire şi cel electric, s-a construit casa parohială, gardul de la biserică şi cimitir s.a.

Dupa decesul parintelui Patrocl, perioade mai mici au mai slujit: parintele Petru Mîţu, parintele Gheorghe Vidraşcu şi parintele Ioan Plămădeală (1993-1996).  Din 1996 până în 1988 în calitate de preot paroh slujeşte preotul Valeriu Zero, care mai apoi pleacă la biserica „Schimbarea la faţă a Mântuitorului” din Chișinău, unde slujeste şi până în prezent alaturi de părintele Ioan Plămădeala.

De la 16 februarie 1988 este desemnat ca preot paroh protoiereul Ioan Solonaru, născut în satul Lapusna, raionul Hâncesti la 29 august 1968, absolvent al Şcolii Duhovniceşti din Chișinău (1991), al Seminarului teologic Noul-Neamt (1996) şi al Academiei Teologice din Chișinău (2005), licenţiat în teologie cu specialitatea Teologie Pastorală şi Pedagogie. Iar ca cântăreţi Ludmila Bounegru (1996-2003) din satul Mardareuca, raionul Criuleni, Irina Balan (2003-2005) din satul Iargara, raionul Leova, Marica Straton (2005-2006) din satul Bujor, raionul Hânceşti, Larisa Berlinscaia (2006-2009 )din oraşul Căuseni şi din 2009 Preoteasa Valentina Solonaru, care lucrează şi în calitate de Asistent Social al satului.

În anii 2000-2007 s-a realizat reparatia capitală a bisericii în exterior şi mai târziu, in anul 2007 cosmetic în interior. Totodata biserica s-a innoit cu candelabru, serafim, candele şi câteva icoane noi, toate acestea aduse din Grecia, donate de famliile Marfei Tiholaz, Zinaidei Punga, Mariei Baractari, Ioanei Baractari şi Glafirei Moşneaga. Au mai fost donate şi alte icone şi bunuri de crestinii satului şi din orașelul Căuseni.

Ulterior la 31 octombrie 2007, în jubileul de 120 ani de la construcţie, biserica a fost sfințită de un sobor de preoti in frunte cu Înalt Prea Sfințitul Vladimir, Mitropolitul Chisinăului şi al Întregii Moldove.

Astăzi parintele Ioan activează în mai multe domenii ca: prevenirea traficului cu fiinte umane, prevenirea infecţiei HIV/SIDA, prevenirea violenţei în familie, dezvoltarea rurală ş. a.

Din 10 octombrie pe lânga biserica s-a deschis un Centru de informare pentru Prevenirea Traficului cu Fiinte umane din raionul Criuleni, proiect  susținut de Ajutorul Crestin din Moldova, al carui fondator este şi parintele Ioan.

Pe data de 21 noiembrie 2012, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în biserică a rămas în fața icoanei de la iconostas a Sf. Mariei Magdalena și Sf. Mc. Varvara candela aprinsă. Candela era de masă plastică și aprinzându-se plasticul a curs pe analoiul ce stătea sub candelă, a ars acoperemântul de pe analoi, s-a dogorât analoiul care esa vopsit cu lac, dar nu s-a aprins nici analoiul, nici podeaua și nici iconostasul. Această minune ne încrede în puterea rugăciunii sfinților pentru noi și Biserica luptătoare a lui Hristos Iisus Domnul Nostru. Amin.

---

Istoria bisericii cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie” din s. Coşniţa, r-l Dubăsari.

Despre comunitatea creştin-ortodoxă din satul Coşniţa şi despre locaşurile ei de cult avem date sumare, de aceea sarcina întocmirii unei istorii complete, la momentul actual, este practic imposibilă. Cu toate acestea am hotărît să facem un pas înainte, prin adunarea şi expunerea cronologică şi coerentă a tuturor datelor şi informaţiilor existente, în ideea că ulterior acestui schelet să i se adăuge şi alte date care ar completa tot mai mult tabloul general.

În perioada medievală marea majoritate a satelor populate de moldoveni aveau biserici de lemn. De obicei, bisericile erau nu prea mari, înălţate şi înzestrate cu puterile enoriaşilor, în ele slujeau unul sau chiar mai mulţi preoţi (chiar dacă satul era mic). Din cauza intemperiilor epocii (invazii, incendii etc.) locaşurile de cult nu erau nişte construcţii capitale şi longivitatea acestor biserici din lemn nu era mare. Iar în locul celei vechi, neutilizabile, enoriaşii înălţau alta nouă, tot din lemn.

Cu certitudine putem spune, că de cînd a apărut Coşniţa ca aşezare omenească şi de cînd oamenii care trăiau în această localitate au devenit creştini, din acel moment ei şi-au înălţat o mică biserică din lemn. Nu ştim în decurs de mai multe sute de ani pînă în secolul al XIX-lea, de cîte ori în locul vechii biserici s-a construit una nouă, pe acelaşi loc, cu acelaşi hram, dar un pic mai mare pentru a satisface necesităţile religioase ale credincioşilor din Coşniţa, numărul cărora, de asemenea, era în permanentă creştere.

În 1812, în spaţiul dintre Nistru şi Prut a fost înfiinţată Eparhia Chişinăului şi Hotinului, ca parte componentă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Jurisdicţia noii eparhii, la cererea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, s-a extins şi peste 77 de parohii din stînga Nistrului (Transnistria), care erau populate de moldoveni. Astfel, din 1812 şi pînă 1837 biserica din Coşniţa s-a supus scaunului episcopal de la Chişinău. În 1837, parohiile din stînga Nistrului au trecut în componenţa Eparhiei Hersonului şi Tauridei (cu sediul la Odesa).

În lista bisericilor din Eparhia de Herson alcătuită în 1875 şi pubicată în Buletinul Eparhiei de Herson, 1875, nr. 24, aflăm că în Coşniţa exista biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail” (Михайловская), care era în a doua circumscripţie protopopială a judeţului Tiraspol.

Pînă nu demult, despre actuala biserică din piatră din Coşniţa, printre săteni circula părerea că a fost construită timp de 20 de ani, fiind tîrnosită în 1840. Această versiune este greu de acceptat, căci nu există nici un document care să confirme acest fapt, iar arhitectura bisericii arată că este vorba despre un monument construit la sfîrşitul secolului XIX – începutul secolului XX.

În prezent, datorită perseverenţei dnei Maria Jimbei, vicepreşedinte al raionului Dubăsari, care a făcut mai multe demersuri către arhivele din Odesa, Herson, Sankt-Petersburg, avem informaţii exacte despre începuturile bisericii din piatră din satul Coşniţa.

În Arhiva Istorică de Stat a Rusiei, filiala Sankt-Petersburg se păstrează un document intitulat „Despre edificiul din piatră, cu bolţi din lemn, a bisericii din satul Coşniţa, judeţul Tiraspol, gubernia Herson” (Fond 1293, inventar 124, dosar 97). Din acest document reiese că zidirea bisericii din piatră în Coşniţa a început în anul 1883, după un proiect arhitectural întărit de administraţia guberniei Herson. În 1884, după ce pereţii au fost clădiţi pînă la nivelul ramelor ferestrelor, lucrările au fost suspendate pentru mai mulţi ani. În 1891 preşedintele comitetului de construcţie a bisericii, preotul Mihail Kozakevici (după toată probabilitatea la acel moment parohul comunităţii din Coşniţa), considerînd că lucrările de construcţie trebuie continuate, s-a adresat arhitectului eparhial Todorov cu rugămintea ca acesta să monitorizeze procesul de construcţie. Acesta după ce a făcut cunoştinţă cu proiectul şi cu lucrările efectuate pînă în 1884 a dat următoarea apreciere: „Constatînd că distanţa dintre pereţi este una destul de mare (14 arşini), raportată la înălţimea pereţilor de 3 stînjeni pînă la baza bolţii, cu grosimea 0,5 stînjeni, consider imposibil de construit bolţi din piatră, aşa cum este indicat în proiect” (un stînjen era egal aproximativ cu 2 metri; un arşin era egal aproximativ cu 0,7 metri). Arhitectul Todorov a alcătuit un nou proiect, în care în locul bolţilor din piatră, el a prescris bolţi din lemn. În nota explicativă la proiect se spune că „bolţile din lemn şi căpriorii arcuiţi (în linie curbă) este prevăzut să fie executaţi din ferme (articole speciale) arcuite montate la o distanţă de 1,5 arşini. Aceste ferme vor fi căptuşite cu şipcă şi plasă metalică, care vor constitui legătura pentru tencuială. La rîndul lor bolţile din lemn pe toată înălţimea arcului vor fi umplute cu componenţă lichidă din lut şi paie” (F. 1293, inv. 124, d. 97, f. 2-4 v). Proiectul nou a fost aprobat de Comitetul pentru construcţii la 31 octombrie 1891 şi reîntors administraţiei guberniale din Herson (Ibidem, f. 5).

În volumul „Lista bisericilor parohiale şi a clerului din ele, în Eparhia de Herson”, publicat în 1893, figurează biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail” din Coşniţa, cercul Dubăsari (p. 228).

După unele date, care, însă, urmează să mai fie confirmate, biserica a fost tîrnosită în 1898.

În fondul Secţiei gospodăreşti a Sfîntului Sinod din Sankt-Petersburg se păstrează un act de evaluare a bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Coşniţa, protopopatul Dubăsari, judeţul Tiraspol, eparhia de Herson, întocmit în 1910. Din acest document aflăm următoarele: „Biserica „Sf. Arh. Mihail” din piatră, acoperită cu tablă metalică, vopsită în verde cu vopsea pe bază de ulei. Lungimea bisericii împreună cu clopotniţa este de 57 de arşini, lăţimea – 36 de arşini, înălţimea de la temelie şi pînă la acoperiş – 9 arşini. Biserica are 22 de ferestre mari şi una mică; patru uşi duble şi cinci uşi obişnuite. Înălţimea clopotniţei – 48 de arşini. Iconostasul este din lemn, cu elemente sculptate şi poleite cu aur, cu 8 icoane mari în registrul de bază şi 27 de icoane mai mici în celelalte registre. Iconostasul este în mai multe registre şi valorează 3000 ruble. Clădirea bisericii este trainică şi este evaluată la 30000 ruble” (F. 799, inv. 33, dos. 14, f. 54-55).

Pe lîngă biserica parohială, în Coşniţa a mai existat şi o mănăstire. În prezent, date despre ea avem foarte puţine. Ştim că era de călugări cu hramul în cinstea „Sf. M. Mc. Pantelimon”. În 1923 a fost închisă de autorităţile bolşevice. Motivul a fost că se află aproape pe malul Nistrului, la doar 15 stîngeni de hotarul cu România, ceea ce crea posibilitatea transmiterii unor semnaluri părţii române şi, respectiv, receptarea unor semnaluri din partea cealaltă. Pentru autorităţile bolşevice călugării erau nişte „elemente” total nedemne de încredere, predispuse duşmănos faţă de puterea sovietică, care puteau influienţa negativ securitatea la hotar, de aceea s-a hotărît ca cei 14 călugări să fie strămutaţi, iar pe teritoriul mănăstirii să fie amplasată o unitate de grăniceri.

Biserica parohială „Sf. Arh. Mihail” a fost şi ea închisă, şi după toată probabilitatea, utilizată ca o încăpere a colhozului. Informaţii mai amănunţite la moment, nu avem, dar ştim că în vara anului 1941, nemţii au grămădit pe evreii din Coşniţa (bătrîni, femei, copii) în biserică, apoi i-au dus pe malul Nistrului unde i-au împuşcat (din amintirile N. Ivanova, care atunci era o fetiţă de 10 ani).

În 1941-1943 Transnistria a fost sub administrarea autorităţilor române. În această scurtă perioadă de timp bisericile şi marea majoritate a mănăstirilor din Transnistria au fost reparate şi repuse în funcţiune. A fost reparată şi redeschisă şi biserica din Coşniţa. Pe teritoriul Coşniţei s-au purtat lupte intense. În curtea bisericii sînt îngropaţi aproximativ 10 ostaşi germani, iar exteriorul bisericii păstrează pînă astăzi urme de gloanţe.

În perioada 1941-1943 şi-a reluat viaţa şi mănăstirea, cu statut de schit. Aşa cum era şi în celelalte mănăstiri redeschise în Transnistria, aici a fost numit un ieromonah din Basarabia care avea sarcina să refacă mănăstirea şi viaţa mănăstirească. În 1944, cînd autorităţile bolşevice s-au reîntors, ieromonahul s-a refugiat peste Nistru şi mănăstirea s-a închis de la sine. După toată probabilitatea, biserica mănăstirii era din lemn, căci nu s-a păstrat. S-au păstrat doar casele din piatră, care serveau ca bloc administrativ, ca chilii şi pentru alte necesităţi mănăstireşti. În aceste încăperi a fost amplasat o perioadă de timp spitalul vechi, iar în prezent ele servesc ca case de locuit.

Biserica „Sf. Arh. Mihail” a continuat să funcţioneze şi după 1944. În 1948 Consiliul bisericesc al bisericii din Coşniţa, r. Dubăsari a înaintat un demers împuternicitului de la Chişinău pe problemele Bisericii, în care cereau să le fie acodate pentru reparaţie anumite materiale de construcţie din fondul colhozului. Demersul a fost respins şi li s-a recomandat să şi le procure.

În primăvara anului 1960, biserica a fost închisă. La 17 mai 1960, Fiodor Semionov Meleca, în numele creştinilor din Coşniţa a înaintat o plîngere preşedintelui Sovietului Suprem al URSS, tov. Brejnev în care ruga ca biserica să fie redeschisă: „… în localitatea noastră sînt mulţi oameni în vîrstă şi noi sîntem încă credincioşi, am avut şi biserică. În timpul războiului ea a fost distrusă, dar noi bătrînii, am grămădit bani, am reparat-o şi pînă nu demult ne foloseam de ea. Acum preşedintele selsovetului a închis biserica şi a pus lăcată. Noi, însă, bătrînii, sîntem nemulţumiţi, căci noi ne-am născut în această credinţă şi tot în ea trebuie să murim. Şi din localităţile vecine veneau la biserica noastră. Noi, bătrînii, rugăm ca să indicaţi autorităţilor locale, ca aceştea să nu ne lipsească de biserică. După ce vom muri, cei tineri facă ce vor vrea… La această cerere noi putem anexa, dacă va trebui şi semnăturile bătrînilor din Coşniţa, dar acum o înaintăm fără semnături. Toate impozitele care au fost înaintate bisericii noi le-am plătit. Nu avem nici o datorie” (ANRM, F. 3046, inv. 1, dos. 104, f. 53-53v). Plîngerea a fost respinsă, iar biserica a rămas închisă. Mai tîrziu ea a fost utilizată pentru diverse necesităţi ale sovhozului, astfel încît a ajuns într-o stare jalnică.

În 1990 biserica a fost redeschisă, paroh fiind numit prot. Valentin Cojocaru. În 2004 a fost numit prot. Veaceslav Ciorbă. Lucrările de reconstrucţie şi restaurare continuă pînă astăzi. Biserica din Coşniţa este una din cele mai mari biserici din Republica Moldova. Hramul este în cinstea Sf. M.Mc. Dimitrie Izvorîtorul de Mir.

Prot. Lect. Dr. Veaceslav Ciorbă

 

Исторических сведений о церкви села Кошница очень мало и создание целостной картины в принципе невозможно. Но имеющиеся документы и подтвержденные факты дают нам, все-таки, маленькое представление о церковной жизни в этом приходе и о его церковных зданиях.

В средневековые времена до конца XIX столетия в Кошнице была, по всей видимости, деревянная церковь, так как это было и в других селах населенными молдаванами. Сведений про деревянную церковь нет, но исходя из факта, что население с незапамятных времен исповедовала христианство, мы не можем себе вообразить, чтобы в Кошнице не была бы хотя бы деревянная церковь.

В 1812, в связи с ходатайством митрополита Гавриила Бэнулеску-Бодони, 77 приходов из левобережья Днестра, населенными молдаванами, перешли в состав Кишиневской и Хотинской Епархии. Так до 1837 приход села Кошница находился под юрисдикции Кишиневской кафедры, когда все приходы из левобережья Днестра перешли в состав новообразованной Херсонской и Таврической Епархии (с кафедрой в г. Одессе).

Из «Расписания церквей Херсонской епархии по Благочинническим округам, согласно последнему распределению их, сделанному в текущем году» // Херсонские епархиальные ведомости, 1875, № 24, мы узнаем что в селе Кошница, Тираспольского уезда, 2-го Благочиннического округа числится Михайловская церковь.

В Российском государственном историческом архиве хранится дело Техническо-строительного комитета МВД «О постройке каменной, с деревянными сводами, церкви в селе Кошница, Тираспольского уезда, Херсонской губернии» (ф. 1293, оп. 124, д. 97). Как видно из документов этого дела, строительство каменной церкви в с. Кошница началось в 1883 г. по проекту, утвержденному Херсонским губернским правлением. Однако в 1884 г., по возведении каменных стен до уровня оконных переплетов, работы были прекращены и в таком положении оставались несколько лет. В 1891 г. председатель строительного комитета по постройке церкви священник Михаил Козакевич, найдя возможным продолжать строительство, обратился к епархиальному архитектору Тодорову с просьбой наблюдать за производством работ. Ознакомившись с проектом церкви и с работами, произведенными в 1884 г., Тодоров нашел, что «в виду значительного 14-аршинного пролета между стенами, при высоте последних до пят свода в 3 саж., и толщине их 0,5 саж., не представляется возможным устроить каменные своды, указанные в проекте». Архитектор Тодоров составил новый проект на устройство в церкви деревянных сводов, вмесрго каменных. В пояснительно записке к проекту говорится, что «деревянные своды и овальные стропила предположено устроить из кружальны ферм, которые проектировано поставить в расстоянии полутора аршин. Фермы предположено опалубить досками и латами под железо и устроить подшивку для штукатурки, которая должна быть произведена по войлоку и драни. В деревянных сводах, во всю высоту кружал, должна быть устроена смазка, состоящая из вальков, приготовленных из глины с соломой и залитых жидким глиняным раствором», (ф. 1293, оп. 124, д. 97, л. 2-4 об). Новый проект был утвержден Техническо-строительным комитетов 31 октября 1891 г. и возвращен в Херсонское губернское правление (Там же, л. 5).

В «Расписании приходских церквей и принтов при них, по Херсонской епархии», изданном в 1893 г., значится Михайловская церковь в с. Кошница, Дубоссарского округа (стр. 228), но других сведений нет.

Новая каменная церковь была освещена в 1898 году.

В фонде Хозяйственного управления Св. Синода хранится страховая оценка здания Михайловской церкви в с. Кошницы, Дубоссарского благочиннического округа, Тираспольского уезда, Херcонской епархии, сделанная в 1910 г. В описании строений имеются следующие сведения: «Михайловская церковь каменная, крыта железом, окрашенным в зеленую масляную краску. Длина церкви, считая и колокольню, 57 аршин; ширина -36 аршин; высота церкви от цоколя до крыши 9 аршин. Окон в церкви двадцать два больших и одно малое; дверей створчатых четыре и пять одинарных. Высота колокольни 48 аршин. Иконостас в церкви деревянный, с резной позолотою; икон в нем больших 8, малых 27. Иконостас многоярусный, стоимость иконостаса 3000 р. Здание церкви прочное. Оценено в 30000 р.» (ф. 799, оп. 33, д. 14, л. 54-55).

В Кошнице существовал и монастырь. Сведений есть только о его закрытии и за особо широкой огласки, которая получило это дело. Пантелеймоновском мужском монастыре в с. Кошница Дубоссарского района, был закрыт в 1923 г. по инициативе погранохраны ГПУ. В качестве мотива послужило его расположение на берегу Днестра в 15 саженях от румынской границы, что якобы давало возможность монахам «сигнализировать на румынскую сторону и принимать обратные сигналы». И поскольку «монахи представляли из себя элемент крайне неблагонадежный и настроенный враждебно по отношению к Советской власти», во избежание их пагубного влияния на состояние охраны границы губисполком принял решение о выселении 14 монахов и размещении в монастыре погранзаставы. Это решение было одобрено на заседании губернской ликвидкомиссии 4 февраля 1924 г., а в ноябре дело о Пантелеймоновском монастыре заслушивалось на заседании Малого Президиума ВУЦИКА, постановившем «погодитись з висновком комiсii по церковних справах i Пантелеймоновський монастирь в селi Кошницi, Дубоссарсь-кого району закрити», о чем и было прислано уведомление в Одесский губадминот-дел в декабре 1924 г.

И Михайловская церковь, по все видимости, была закрыта советскими властями и использована колхозом как обычное помещение. Жительница села Кошница Н. Иванова (в то время десятилетняя девочка) вспоминает о событиях 1941 г.: «Я с другими детьми сидела на дереве и видела все до самого конца. Помню, какой плач и стон стояли над Кошницей, когда оккупанты начали сгонять всех евреев в церковь. Оттуда через некоторое время их повели к реке Днестр, якобы на работу». Людей согнали к  Днестру и начали расстрел. Потом Михайловская церковь была открыта и обустроена. На территории церкви похоронено примерно 10 немецких солдат.

В 1944 вернувшееся советские власти не закрыли сразу все открывшиеся церкви. Есть сведений о ходатайстве церковного совета с. Кошница Дубоссарского района перед уполномоченным Совета до делам РПЦ по Молдавской ССР П.Н. Роменским в IV квартале 1948 г. об отпуске им для ремонта церкви фондовых строительных материалов. В ходатайстве отказано и рекомендовано приобретать стройматериалы в порядке ширпотреба (Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие. Том 1 (1940-1953), Собрание документов / В.Пасат. – М.: 2009, с. 399).

Весной 1960 г. Михайловская церковь села Кошница была вновь закрыта советскими властями. В Национальном Архиве Республики Молдова сохранилась жалоба верующих с. Кошница Дубоссарского района в Пре­зидиум Верховного Совета СССР о закрытии церкви в селе от 17 мая 1960 г.: «Председателю Президиума Верховного Совета СССР т. Брежневу от стариков с. Кошница Дубоссарского района Молдавской ССР. Уважаемый т. Председатель, убедительно просим Вашего решения раз­бирать наши жалобы стариков. Наше село очень большое, насчитывает 1500 дворов, стариков у нас много, и мы пока верующие, у нас имелась в селе церковь. Во время Великой Отечественной войны она была разрушена и мы, старики, сложились, отремонтировали [ее] и пользовались до настоя­щего времени. Теперь председатель сельсовета закрыл церковь, поставил замок. Ну, мы, старики, этим недовольны, потому что мы, как старые люди, родились в этой вере и мы должны и умереть в нашей вере. Кроме наших стариков, в наше село приходят из окружающих сел в нашу церковь. Мы, старики, просим Вашего внимания и дайте [распоряжение] нашим мест­ным властям, чтобы не лишали нас нашей церкви. После нашего века, пусть, молодые поколения делают, что хотят, но пока мы просим помочь нам в этом направлении. Поскольку мы слушаем радио, читаем газеты и [знаем] о Ваших усилиях на благо народа, мы думаем, что Вы и против нас, стариков, не будете воз­ражать. Еще раз просим Вашего разрешения, содействия с Вашей стороны, нам помочь, старикам, нашего села. Мы можем приложить подписи наших стариков, если нужно, но мы пока направляем Вам эту жалобу без подпи­сей. Мы просим Вашего внимания, обеспечьте нас Вашим ответом по адре­су: Молдавская ССР, Дубоссарский район, с. Кошница Мелеко Федор Семеонов. Проситель Мелеко. Добавление: налоги, которые нам прислали, мы все заплатили. Мы ниче­го не должны» (НАРМ, Ф. 3046, Оп. 1, Д. 104, Л. 53-53р).

В ходатайстве было отказано, а здание церкви была отдано совхозу «Фруктовый Донбасс». За три десятилетия ее использовали для различны нужд, пока она не пришла в совсем плачевном состоянии.

В 1990 церковь села Кошница была открыта­­, но уже как Свято-Дмитриевская. Первым настоятелем был протоиерей Валентин Кожокару. В 2004 г. настоятелем был назначен протоиерей Вячеслав Чорбэ. Работы по благоустройству здания церкви продолжаются до нынешнего дня. Медленно, но уверено возрождается приходская жизнь. С 2004 г. в местном лицеи преподается «Основы православия». Здание Свято-Дмитриевской церкви села Кошница входит в десятку самых больших церквей Республики Молдова.

Прот. Вячеслав Чорбэ

 

Biserica cu hramul ,,Sf. Arhanghel Mihail’’ din s. Dubăsarii Vechi, r-l Criuleni (Galerie foto)

21.11.2015 Biserica «Sf. Arh. Mihail» din s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni și-a sărbătorit hramul

21.09.2015 Sfânta Cuvioasa Maica Matrona cu evlavie întâmpinată în Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari

12.08.2015 „Cuvintele Credinței” la biserica „Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni (VIDEO)

15.05.2015 Ziua mondială a Familiei celebrată în s. Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni

27.02.2015 CONCORDIA – pentru părinții noștri, asistența religioasă în s. Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni

14.02.2015 Sfințirea unui mic zooparc la biserica din Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni

07.01.2015 Sărbătoarea Nașterii Domnului la Dubăsarii Vechi, r. Criuleni

28.09.2014 Popas aniversar la s. Dubăsarii Vechi, r-l Criuleni

31.05.2014  Şcoala Duminicală din satul Dubăsarii Vechi la un an de activitate

03.06.2014  Vizită de lucru a ÎPS Mitropolit Vladimir în s. Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni

04.08.2013 Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne…

21.11.2011  150 de ani de la târnosirea bisericii ,,Sf. Arhanghel Mihail’’ din s. Dubăsarii Vechi, r-l Criuleni

26.11.2008 Un nou Centru social la Dubasarii Vechi

2007 Sfințirea grădiniței

2006 Sfințirea lagărului de copii